Sarbatoarea Rusaliilor in Transilvania

Praznicul Pogorarii Duhului Sfant a adunat sute de credinciosi la Catedrala mitropolitana din Sibiu, unde Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inalt Preasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, inconjurat de slujitori ai catedralei si cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxa 'Sfantul Andrei Şaguna', dupa cum informeaza Ziarul Lumina .In cuvantul de invatatura, IPS Mitropolit Laurentiu a vorbit despre Sfanta Treime si lucrarea de mantuire a omenirii savarsita de Persoanele Sfintei Treimi, dar si despre lucrarea harica a Sfantului Duh in lume, prin Biserica, institutia divino-umana nascuta in lume la Cincizecime. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul si preotii au citit rugaciunile de binecuvantare a credinciosilor in aceasta zi de mare praznic.Din initiativa Inalt Preasfintitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, in spiritul vechilor traditii crestine, s-a organizat o procesiune de Rusalii prin centrul municipiului Cluj-Napoca. La finalul acesteia a avut loc slujba de Sfintire a Apei si s-au citit rugaciuni pentru tarina si pentru mediul inconjurator. Alaturi de IPS Mitropolit Andrei au mai fost prezenti Preasfintitul Petroniu, Episcopul Salajului, Preasfintitul Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, Preasfintitul Vasile Somesanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Preasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, si un impresionant sobor de preoti.Preasfintitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a savarsit Sfanta Liturghie la noua Catedrala episcopala 'Invierea Domnului' si 'Sfantul Ierarh Andrei, mitropolitul Transilvaniei' din Oradea, inconjurat de parintii membri ai Permanentei Consiliului eparhial si de parintii slujitori ai catedralei. Preasfintitul Petroniu, Episcopul Salajului, s-a aflat in mijlocul credinciosilor din cartierul Porolissum, din Zalau, la hramul bisericii. In cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Florin Ardelean. PS Petroniu si-a aratat bucuria pentru lucrarile savarsite la lacasul de cult prin purtarea de grija a pr. Alexandru Horvat, consilierul social-filantropic al Episcopiei Salajului, si pr. Ioan Pop. La Catedrala episcopala 'Sfanta Treime' din Baia Mare, Sfanta Liturghie a fost oficiata, in prezenta miilor de maramureseni, de Inalt Preasfintitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, alaturi de care s-a aflat si Preasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al eparhiei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 572

Id: 22440

Data: Jun 5, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).