Sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei si Ziua Nationala a Romaniei la Giula – Ungaria
]]>Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat la Apostolie și Ocrotitorul României (30 noiembrie 2015), a fost un prilej de binecuvântare și bucurie și pentru românii ortodocși din Giula. În prima parte a acestei zile, în Catedrala Episcopală din Giula a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, format din Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei, Părintele Teodor Marc, Consilierul Economic și Parohul Catedralei, Părintele Singhel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Arhidiaconul Claudiu și Diaconul Emanuel, de la Catedrală. La slujbă au participat și credincioși, tineri și monahi, din Ungaria, dar și din România, din părțile Oradiei, sau a județului Arad, de la Lipova și Chelmac, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre semnificația acestei zile de mare bucurie pentru noi, românii, în care ne cinstim Ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Andrei, cel care a adus cuvântul și lumina Sfintei Evanghelii pe pământ românesc și în special dobrogean și unde memoria sa binecuvântată este păstrată cu sfințenie până în ziua de astăzi, dar și pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, cel născut pe lume dintr-o familiei de macedo-români, în orașul Mișcolț, din Ungaria și care a făcut atât de multe pentru Neamul Românesc și propășirea lui. Începând din anul 2013, cu prilejul dezvelirii unui bust al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna la Parohia Apateu (Körösszegapáti), din Bihorul Unguresc (Hajdú Bihar), și românii din Ungaria au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, părticele din Moaștele Sfântului Andrei Șaguna, atât pentru Catedrala Episcopală din Giula, cât și pentru biserica din Apateu. La sfârșitul slujbei de la Catedrală, din acest an, credincioșii s-au putut închina la Moaștele Sfântului Ierarh Andrei și au fost miruiți de către Preasfințitul Părinte Siluan. În seara aceleași zile (30 noiembrie 2015), în Sala de festivităţi Matei Corvin a Hotelului Hunguest Erkel din Giula, în organizarea Consulatului General al României la Giula și a Domnului Consul General Florin Trandafir Vasiloni a avut loc recepția oficială dedicată Zilei Naționale a României, la care au participat în jur de 300 de persoane: Ierarhi, clerici, conducători de instituții românești, primari și alte oficialități din Ungaria, precum și oficialități din România și alți invitați. Pentru prima dată la o astfel de manifestare, la invitația Domnului Consul General Vasiloni, au participat și Ierarhi Români din partea de Vest a României: Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului și Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și cel dintâi Ierarh titular al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, care au fost primiți mai înainte la Catedrală și Centrul Eparhial de către Chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și au făcut și o însemnare în Sfânta Evanghelie, cu acest prilej. Prezența Ierarhilor din România alături de Ierarhul Românilor Ortodocși din Ungara a constituit și un semn de manifestare al frățietății și unității românești și ortodoxe, cu prilejul unei Zile importante din viața Poporului Român. Între oficialitățile care au onorat cu prezența lor această manifestare dedicată Zilei Naționale a României s-au mai numărat Domnul Alexandru Victor Micula, Ambasadorul României la Budapesta și alți funcționari din cadrul Ambasadei, Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula și gazda acestui eveniment, Domnul Ioan Fodoreanu, Consulul General al României la Seghedin, Doamna Gabriela Matei, Directorul Institutului Cultural Român (ICR) din Budapesta, Domnul Ioan Matei, Director la Direcția Politici Culturale, din cadrul Ministerului Culturii de la București, Domnul Tiberiu Iuhas, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Domnul Prof. Univ Dr. Aurel Ardelean, Rector fondator și Președinte al Universității de Vest Vasile Goldiș, din Arad și Conf Univ. Dr. Eugen Gagea, de la aceeași Universitate, Domnul Zalai Mihály, Președintele Consiliului Județean Békés (Bichiș) și Domnul Vicepreședinte Tolnai Péter, Doamna Maria Gurzău Czegledi, Directorul Liceului Românesc Nicolae Bălcescu din Giula, Doamna Eva Iova Șimon, Directorul și Redactorul-Șef al Săptămânalului Foaia Românească, Doamna Delia Covaci, Directorul-Executiv și Redactorul-Șef al Săptămânalului Cronica al AȚRU, Primari ai unor localități românești din Ungaria, dar și din România și multe alte oficialități. După intonarea imnurilor de Stat ale Ungariei și României, a urmat cuvântul Domnului Consul General Florin Trandafir Vasiloni, care i-a salutat pe invitați și a adus mulțumiri tuturor pentru participarea în număr mare la acest eveniment important din viața Poporului Român, fiind cel de-al treilea an la rând în care organizează această manifestare în calitate de Consul General al României la Giula. Sărbătorirea Zilei Naționale la Giula este importantă și pentru faptul că ea coincide și de această dată cu Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, iar în astfel de ocazii de bucurie pentru românii din Țară și de pretutindeni, dar și de provocări majore pentru Statele Uniunii Europene și pentru lumea întreagă, România își afirmă cu tărie susținerea pentru principiile care privesc dialogul, înțelegerea și respectul reciproc, colaborarea internațională, pluralismul și diversitatea, care trebuie să caracterizeze și pe mai departe comunitatea internațională și de valori din care și noi facem parte. A fost ținut, de asemenea, un moment de reculegere pentru victimele din tragicul accident de la Clubul Colectiv din București și pentru victimele atentatelor teroriste din Franța, Liban și Mali și au fost aduse mulțumiri sponsorilor din Arad și Bihor, care au sprijinit desfășurarea acestui eveniment. Manifestarea a continuat cu un bogat program artistic, de muzică clasică și cântece populare, oferite de Lavinia Dragoș, Stela Danciu și tânăra Pater Michelle din Oradea, solista Doriana Talpeș și o formație de instrumentiști din Timișoara, precum și renumitul interpret de muzică populară Cornel Borza din Oradea, care printr-o gamă largă de cântări au împodobit acest eveniment românesc de suflet și au fost apreciați de participanți. În holurile hotelului a fost amenajată și o expoziție cu obiecte de artă tradițională românească, prin sprijinul Universității de Vest Vasile Goldiș, din Arad. Este pentru a 25-a oară de când românii sărbătoresc Ziua de 01 Decembrie ca Zi Națională a României, iar în curând, în anul 2018, va fi aniversat centenarul de la momentul binecuvântat al unirii tuturor românilor într-o singură Țară, românească și creștinească.
Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei si Ziua Nationala a Romaniei la Giula – Ungaria

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Dec 2, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: Scriptura Noului Testament - Valoarea sufletului din categoria: Scriptura Noului Testament - Radio Lumina,
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei