Sarbatoarea Sfantului Mucenic Dasie la Durostor – Bulgaria

]]>Ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Dasie din Durostor, martir în secolul IV în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian, a fost prilej de bucurie pentru clerul şi credincioşii bulgari şi români care s-au adunat în Catedrala Mitropolitană din Silistra, Bugaria. Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ambrozie de Durostor, împreună cu Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, în prezenţa a numeroşi credincioşi de pe ambele maluri ale Dunării, a precizat Alexandru Chituţă. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Visarion a rostit un cuvânt de salut, mulţumindu-i Înaltpresfinţietului Mitropolit Ambrozie al Durostorului pentru invitaţia de a lua parte la această sărbătoare de suflet a eparhiei. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oferit ierarhului bulgar o icoană pe lemn cu chipul Maicii Domnului transmiţând binecuvântările şi doririle de bine ale Prafericitului Părinte Patriarh Daniel. La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Ambrozie a oferit Preasfinţitului Părinte Visarion un engolpion cu chipul Sfântului Mucenic Dasie, mulţumindu-i totodată pentru împreuna slujire. În continuare, a fost oficiată slujba de sfinţire a apei şi s-a înconjurat, după tradiţie, lăcaşul de cult. De asemenea, a fost săvârşită o slujbă de pomenire la mormântul vrednicului de pomenire mitropolitul Ilarion. În secolul al XIII-lea, moaştele Sfântului Mucenic Darie au fost duse la Ancona, Papa Ioan Paul al II-lea dăruindu-le cu prilejul vizitei făcute în anul `90 Bisericii Bulgare. În Catedrala Mitropolitană din Silistra se păstrează un fragment din sfintele sale moaşte.

Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Sfantului Mucenic Dasie la Durostor – Bulgaria

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 581

Id: 58532

Data: Nov 22, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).