Sarbatoarea Sfintei Treimi

]]>Sărbătoarea Sfintei Treimi este cinstită în Biserica Ortodoxă în Lunea după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Sfânta Treime este cinstită de către creștinii ortodocși, anul acesta, la 1 iunie. Învățătura despre Sfânta Treime constituie dogma principală în Biserica Ortodoxă. Prin ea înțelegem pe Dumnezeu cel Unul în ființă și întreit în persoane: Dumnezeu -Tatăl, Dumnezeu - Fiul și Dumnezeu - Duhul Sfânt. Toate actele mântuitoare din istoria lumii au fost lucrate de către Preasfânta Treimie, a spus părintele profesor, Ștefan Buchiu, decanul Facultății de "Teologie Justinian Patriarhul" din Capitală, pentru Radio TRINITAS: "Biserica preamărește pe însăși Preasfânta Treime, arătând prin aceasta că lucrarea de mântuire a lumii săvârșită de Hristos Domnul și Mântuitorul s-a împlinit prin trimiterea Duhului Sfânt, iar prin aceste acte mântuitoare a lucrat întreaga Sfânta Treime tot așa cum la crearea lumii întreaga Sfânta Treime a fost lucrătoare, căci toate le face și le înnoiește Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt". De asemenea părintele profesor, Ștefan Buchiu, a arătat că Preasfânta Treime se află la începutul existenței lumii a cărei cauză este, dar se va afla și la desăvârșirea finală sau nașterea din nou a lumii atunci când Biserica "va intra definitiv în Împărăția Preasfintei Treimi" În sec. XII această sărbătoare nu era încă generalizata nici în Apus, ea fiind stabilita definitiv în Apus abia la 1334.

Download: Click for download attached file: Sarbatoarea Sfintei Treimi

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 548

Id: 52233

Data: May 30, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).