Sarbatoarea sfintilor ierarhi transilvaneni

Sarbatoarea Sfintei Cuvioase Elisabeta, a Sfintilor Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan si Sava Brancovici, mitropolitii Transilvaniei, si a Sfântului Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures a fost marcata în mod deosebit în Transilvania.La hramul Manastirii „Sfânta Elisabeta“ din Cluj-Napoca, Sfânta Liturghie a fost oficiata de Înaltreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, alaturi de Preasfintitul Vasile Somesanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului. În soborul care a slujit alaturi de ierarhi s-au aflat stareti de la manastirile din cadrul eparhiei, duhovnici, preoti si diaconi.IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, a prezentat, în cuvântul de învatatura, viata Sfintei Cuvioase Elisabeta.„Maica noastra Elisabeta a fost o sfânta contemplativa, dar ceilalti sfinti pe care-i sarbatorim astazi au fost sfinti activi. Referitor la Sfânta Cuvioasa Elisabeta, marturii scrise avem putine. A trait în veacul al IX-lea în Bizant, a avut o viata de rugaciune si nevointa pe care o admirau contemporanii ei, iar datorita acestei vieti, Dumnezeu, vazând nevointa ei, rugaciunea ei, pe multi, înca de când era în viata, i-a tamaduit si i-a eliberat de rele patimiri. Cu rugaciunea ei a experimentat ceea ce zice Sfântul Ioan Scararul când da definitia rugaciunii, zicând ca, rugaciunea, dupa continutul ei, este convorbirea omului cu Dumnezeu, dar dupa lucrarea ei este sustinatoarea lumii. Rugaciunea tine lumea! Sfânta Cuvioasa Elisabeta a fost o mare rugatoare, o mare nevoitoare, iar podoaba ei, a fost cea launtrica“, a spus IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei.Sarbatoarea a continuat cu slujba sfestaniei savârsita de ierarhi si preoti la Fabrica de lumânari a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, care îsi are sediul în incinta Manastirii „Sfânta Elisabeta“. Asezamântul monahal a fost înfiintat initial în 1935 de Episcopul Nicolae Ivan, cu scopul de a „întretine o scoala de surori de caritate“, dar a fost desfiintat în anul 1952. Hotarârea reînfiintarii manastirii s-a luat în sedinta permanentei eparhiale din 4 aprilie 2011.Hram la OradeaParaclisul episcopal de la Centrul eparhial al Episcopiei Oradiei si-a sarbatorit hramul în ziua de praznuire a Sfintilor Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Simion Ştefan, Mitropolitii Transilvaniei. Preasfintitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a savârsit Sfânta Liturghie în Paraclisul episcopal, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoti si diaconi. Înainte de începerea Dumnezeiestii Liturghii, ierarhul a sfintit o icoana, pictata de curând, cu Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Simion Ştefan, Mitropolitii Transilvaniei, ocrotitorii sfântului lacas, ce a fost asezata spre închinare tuturor celor care vor poposi de acum înainte în acest paraclis. Au fost prezenti elevii din ciclul liceal de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea, însotiti de diriginti si de parintii profesori care predau la acest liceu. Raspunsurile liturgice au fost date de corul „Diacon Nicolae Firu“ al liceului. În predica, PS Episcop Sofronie a vorbit despre semnificatiile celor doua pericope evanghelice citite, subliniind rolul sfintilor praznuiti în apararea dreptei credinte, acestia fiind modele de marturisire ortodoxa pentru crestinii de pretutindeni.„Pentru Biserica Ortodoxa Româna, si în special pentru Biserica Ortodoxa Româna din Transilvania, ziua de astazi, 24 aprilie 2014, este ziua de praznuire a Sfintilor Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici si Simion Ştefan, Mitropolitii Transilvaniei, care si-au avut resedinta în cetatea Balgradului, Alba Iulia de astazi, la care se adauga si Sfântul Ierarh Iosif Marturisitorul, care a fost episcop în Maramures„, a spus PS Episcop Sofronie.„În aceasta perioada pascala în care ne aflam, sfintele slujbe fiind foarte frumoase, pline de lumina si stralucirea Învierii Domnului Iisus Hristos, sa profitam duhovniceste de ceea ce Biserica ne ofera prin sfintele slujbe, care ne impresioneaza prin adâncul învataturilor de credinta pe care ni le comunica si pe care sa ni le însusim, sa le traim, crescând, astfel, duhovniceste, în Duhul Sfânt, cu Hristos, prin Hristos, în Hristos, pentru a ajunge, prin lucrarea Duhului Sfânt, sa fim înfiati de catre Tatal si ridicati la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu dupa har, în marea lucrare mântuitoare pe care Domnul si Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos vrea sa o împlineasca cu noi, cu toti cei care credem si marturisim ca El este Fiul lui Dumnezeu“, a spus ierarhul.La final, elevii si cadrele didactice au gustat din pâinea stropita cu vin ce a fost binecuvântata în cadrul slujbei, numita în popor „pasti“, si au primit, fiecare, din partea Chiriarhului, câte un exemplar din numarul 1 din 2014 a revistei „Legea Româneasca“, publicatia religioasa si culturala a Episcopiei Oradiei.Paraclisul de la Centrul eparhial al Episcopiei Oradiei s-a înfiintat în toamna anului 1921, imediat dupa momentul în care Episcopia Oradiei, reînfiintata prin Decretul Regal cu numarul 3655 din 30 august 1920, a reusit sa cumpere o cladire în centrul Oradiei, ce a devenit resedinta ierarhilor si spatiu pentru birourile administrative ale eparhiei. Achizitionarea cladirii de catre Episcopia Oradiei se datoreaza lui Octavian Goga, care în acea vreme era ministrul cultelor si artelor, si care, la solicitarea episcopului ctitor Roman Ciorogariu al Oradiei, a intervenit decisiv în acordarea sumei de 1.500.000 de lei pentru cumpararea imobilului si dotarea acestuia cu mobilierul necesar.Sfintirea paraclisului a avut loc pe 25 noiembrie 1973, când a primit ca patroni spirituali pe Sfintii Ierarhi Ilie Iorest si Sava Brancovici, Mitropolitii Transilvaniei. Din 24 aprilie 2012 paraclisul a primit un nou ocrotitor, pe Sfântul Ierarh Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei, dupa proclamarea oficiala a canonizarii sale, la 30 octombrie 2011.Sarbatoarea MaramuresuluiÎn ziua de praznuire a Sfântului Iosif Maturisitorul, ocrotitorul Episcopiei Maramuresului si Satmarului, numeroase biserici din eparhie au sarbatorit hramul. Preasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al eparhiei, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica de lemn în stil maramuresean din Baia Mare ocrotita de Sfântul Ierarh Iosif Marturisitorul. În cuvântul de învatatura adresat credinciosilor, PS Iustin Sigheteanul a aratat ca „poporul român a ramas un popor crestin sub toate regimurile. Cu toate valurile si navalirile care au trecut peste noi am avut mereu martiri, marturisitori si sfinti care ne-au fost model si care s-au rugat si se roaga pentru noi. Şi Sfântul Iosif a fost un mare marturisitor iar Sfântul Sinod a hotarât sa fie cinstit împreuna cu sfintii“.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 722

Id: 40166

Data: Apr 26, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).