Sarbatoarea Sfintilor Imparati Constantin si Elena in Moldova

Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, aflată pe strada Palat din Iaşi, îşi serbează astăzi hramul. Aseară, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de un sobor de preoţi. Tot azi, în Iaşi îşi serbează hramul Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din dealul Galata, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Poitiers şi Căminul de Bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Bucium. În Protopopiatul Iaşi 3 va fi hram la Mănăstirea Şoldana, comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi, şi în parohiile Hărpăşeşti - Popeşti, Bordea şi Bogonos - Leţcani.

În Protopopiatul Botoşani, Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Cimitirul Eternitatea al oraşului Botoşani şi Parohia Vorona-Centru vor îmbrăca straie de sărbătoare. Credincioşii din Dorohoi sunt aşteptaţi astăzi la hramul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din oraş. Sărbătoare va fi şi la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Darabani. După cum ne-a relatat pr. paroh Constantin Pânzariu, care este şi protopop al Protopopiatului Darabani, aseară a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar în această dimineaţă se vor sluji Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Cu acest prilej, credincioşii vor primi la finalul programului liturgic pachete cu alimente şi câte un pahar cu vin.

Sărbătoare deosebită va fi astăzi la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din cartierul pietrean Gara Veche. Localnicii din comuna Hangu, judeţul Neamţ, sunt aşteptaţi astăzi la hramul Parohiei Boboteni, Protopopiatul Ceahlău.

În Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, astăzi îşi sărbătoreşte hramul Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Gura Humorului, cea din cartierul sucevean Zamca şi Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Siret, Protopopiatul Rădăuţi.

În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului va fi hram la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Roman, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bacău, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Oneşti şi în Parohia Bâra, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ.

Hram va fi astăzi la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bârlad şi în Parohia Perieni 2, Protopopiatul Bârlad.


sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: May 20, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei