Sarbatori Pascale pentru copii aflati in nevoie

În pragul marelui Praznic al Învierii Domnului, Episcopia Sloboziei și Calarașilor, cu binecuvântarea Preasfințitului Parinte Vincențiu, prin Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate (CCSFAD), coordonat de catre Sectorul Social – Misionar, a organizat miercuri, 16 aprilie 2014, în sala multifuncționala din cadrul Centrului Socio-Cultural „Episcopul Damaschin”, activitatea intitulata „Sarbatori pascale pentru copiii din cadrul CCSFAD”.În cadrul acestei activitați, 20 de copii beneficiari ai serviciului social, au vorbit despre Sarbatoarea Învierii Domnului și au pregatit felicitari pe care sa le ofere parinților cu ocazia Sarbatorilor Pascale, dupa cum aflam de la sf-esc.ro.La sfârșitul activitații copiii prezenți au primit în dar pachete cu alimente în valoare de 1.400 lei și hainuțe noi tricotate pentru ei și frații lor mai mici în valoare de 2.200 lei.Cu aceasta ocazie, mulțumim partenerilor noștri Fundația Copii în dificultate din București, elevilor Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Slobozia și credincioșilor donatori din cuprinsul Eparhiei, care au contribuit la realizarea acestei activitați.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 440

Id: 40013

Data: Apr 20, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).