Sarbatorirea hramului in parohia romaneasca din fiordul norvegian Haugesund

]]>Duminică, 18 ianuarie 2015, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârşit Sfânta Liturghie în parohia românească din oraşul Haugesund, fiind cinstit Sfântul Cuvios Macarie cel Mare, care ocroteşte această comunitate din fiordurile de pe coasta de vest a Norvegiei, după cum informează www.episcopiascandinavia.se După săvârşirea Utreniei şi Acatistului Sfântului Cuvios Macarie cel Mare, ierarhul românilor din Scandinavia a slujit Sfânta Liturghie, cu prilejul sărbătoririi hramului, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţitul Macarie a transmis în cuvântul său de învăţătură, bucuria de a-l sărbători pe Sfântul Cuvios Cuvios Macarie Egipteanul sau cel Mare, care s-a născut în jurul anului 300 în Egipt, în localitatea Ptinapar şi a fost unul dintre marii întemeietori ai monahismului. De la el au rămas 50 de Omilii şi o scrisoare către călugării tineri, cu tot felul de sfaturi. A trecut la cele veşnice în anul 390, după 90 de ani de osteneli pentru Domnul Iisus Hristos. „Sfântul Macarie încă din fragedă copilărie s-a dăruit Domnului pentru viaţa pustnicească. În tinereţe, când părinţii săi au stăruit să se căsătorească, Macarie s-a retras în pustie şi s-a rugat Mântuitorului Hristos, Mirele Bisericii, să îl călăuzească pe calea cea bineplăcută Lui. În această perioadă, de post şi rugăciune, a avut o vedenie. Un heruvim înaripat l-a luat de mână şi l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus şi zicându-i: «Dumnezeu ţi-a dat ţie şi fiilor tăi drept moştenire această pustie!». Sfântul Macarie după moartea neaşteptată a logodnicei sale fecioare, s-a făcut monah, devenind ucenicul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare de la care, după trecerea la Domnul a Sfântului Antonie, a moştenit toiagul acestuia şi a povăţuit cetele de călugări din pustie, care s-au adunat în jurul său. În anul 360 a întemeiat mănăstirea care îi poartă numele, fiind una dintre puţinele mănăstiri din Deşertul Nitriei cu viaţă monahală neîntreruptă din secolul al IV-lea până astăzi”, a spus ierarhul. De asemenea, Preasfinţia Sa a subliniat că unele dintre cele mai vechi icoane ortodoxe îl înfăţişează pe Sfântul Cuvios Macarie alături de heruvimul înaripat din vedenie. „În această icoană Sfântul Macarie îşi îndreaptă mâinile spre heruvimul înaripat, arătând lucrarea la care suntem chemaţi, atât monahii cât şi credincioşii, de a aduce împreună cu puterile cereşti neîncetat laudă lui Dumnezeu. Ştim că heruvimii sunt aceia care perpetuu îl laudă pe Dumnezeu prin cântarea: «Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!» iar noi suntem chemaţi să împlinim pe pământ, în sfinţenie şi curăţie, ceea ce ei săvârşesc veşnic în ceruri, aducând împreună cu aceştia neîncetat doxologie Milostivului Dumnezeu.” În cadrul slujirii liturgice, ierarhul român al Europei de Nord a sfinţit noua icoană a Sfântului Macarie cel Mare din biserica parohială din Haugesund, oferind credincioşilor broşura cu Icoana, Viaţa şi Acatistul Sfântului Macarie, tipărită de curând la Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă din Bucureşti. La finalul Liturghiei, Preasfinţitul Macarie a mulţumit preotului paroh Valeriu-Dumitru Chiorbeja şi enoriaşilor din Haugesund pentru calda primire pe care au făcut-o arhiereului dar şi plerinilor veniţi de la mari distanţe, de la sute de kilometri, pentru a se împărtăşi prin Liturghie, din lumina lui Hristos care luminează tuturor. Copiii de la şcoala parohială din Haugesund au primit din partea ierarhului „Biblia povestită copiilor” iar credincioşilor le-au fost oferite mai multe cărţi de zidire sufletească.

Download: Click for download attached file: Sarbatorirea hramului in parohia romaneasca din fiordul norvegian Haugesund

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 530

Id: 47732

Data: Jan 18, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).