Sceneta religioasa pusa in scena la liceul romanesc din Giula

Cu binecuvantarea si in prezenta Preasfintitului Parinte Siluan, Episcopul Ortodox Roman din Ungaria, marti, 3 aprilie 2012, elevii din clasele 1-8 de la Micherechi au prezentat la Liceul din Giula sceneta religioasa intitulata Bucuria Mironositelor , sceneta legata de Invierea Domnului. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, cu sprijinul Fundatiei de Stat Wekerle Sándor din Budapesta, a Şcolii Generale Romanesti din Micherechi si a Liceului Romanesc Nicolae Balcescu din Giula, dupa cum ne informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.La eveniment au mai participat Doamna Ana Radici Repisky, Directoarea Adjuncta a Şcolii Generale Romanesti din Giula, Parintele Secretar Eparhial Visarion Tuderici, elevii din clasele 1-8 de la Şcoala Generala din Giula, care functioneaza in cadrul Liceului Nicoale Balcescu , cadre didactice de la Giula si Micherechi, Doamna Eva Iova-Şimon, Directorul saptamanalului Foaia Romaneasca si alti ziaristi din partea acestei reviste, precum si ziaristi de la saptamanalul Cronica si alti invitati.Elevii micherecheni, care au pregatit aceasta sceneta sub indrumarea Parintele Secretar Eparhial Visarion, ajutat de tinerii Robert Ruja si Nora Netea, ambii din Micherechi, au avut ocazia ca in duminica trecuta (1 aprilie 2012) sa prezinte sceneta la Capela Romaneasca din Budapesta, iar de aceasta data sa isi arate talentul si sensibilitatea in fata colegilor lor de la Şcoala Generala Romaneasca din Giula, care au apreciat foarte mult atat mesajul transmis prin versurile scenetei si cantecele legate de Invierea Domnului, cat si poeziile despre limba romana, apartinand poetului Grigore Vieru, sau despre satul natal al micilor oaspeti, Micherechi, a poetului local Gheorghe Dulau.Serbarea de la Giula a adunat la un loc elevi romani de la doua scoli importante ale comunitatii romanesti din Ungaria, care s-au simtit foarte bine impreuna si a constituit o bucurie spirituala oferita in preajma Sarbatorii Sfintelor Pasti si un prilej de apropiere intre cele doua institutii de invatamant.La finalul programului prezentat, elevii din Micherechi au fost invitati si la o agapa comuna, in sala de mese a Liceului.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 696

Id: 21031

Data: Apr 3, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).