]]>Sala de conferinţe a Protopopiatului Botoşani a găzduit marţi, 28 aprilie 2015, un nou eveniment în cadrul Serilor catehetice "Părintele Cleopa Ilie". Tema întâlnirii a fost legată de cinstirea sfintelor moaşte, potrivit mmb.ro. Credincioşii din Botoşani au aflat în urmă cu două zile mai multe lucruri despre "Cinstirea sfintelor moaşte", în cadrul Serilor catehetice "Părintele Cleopa Ilie”. Manifestarea duhovnicească s-a desfăşurat la sediul Protopopiatului Botoşani, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tema întrunirii a fost prezentată de părintele Thoader Peţenchea de la Parohia „Înălţarea Domnului” din Botoşani, de pr. Ovidiu Zapan de la Parohia Silişcani şi de pr. Laurenţiu Hapenciuc de la Parohia Bătrâneşti. "Vorbind despre chipul sfinţeniei în Vechiul Testament, părinţii au prezentat pe câţiva din plăcuţii lui Dumnezeu care, şi după mutarea din lumea aceasta, au continuat facerea de bine pentru oameni şi neîncetata lucrare în folosul desăvârşirii. Astfel, Enoh şi Ilie, pentru viaţa lor aleasă, au fost înălţaţi la cer fără să guste din «paharul morţii». De asemenea, s-a scos în evidenţă şi respectul faţă de cei adormiţi: înmormântarea lui Iacov - ducerea lui de către Iosif din Egipt în Canaan la mormântul din Macpela; luarea de către Moise a osemintelor lui Iosif din Egipt şi aducerea lor în Canaan; înmormântarea lui Moise, s.a. Pentru a arăta cinstirea sfintelor moaşte s-a amintit că la o înmormântarea în grabă, din cauza năvălirii moabiţilor, trupul unui mort a fost pus în mormântul lui Elisei şi când s-a atins de osemintele profetului, cel mort a înviat. În Noul Testament, mulţi care s-au atins de haina Mântuitorului au dobândit tămăduire din boli grave şi Domnul a dat putere şi Sfinţilor Apostoli să săvârşească tămăduiri şi fapte minunate. Aşa se explică faptul că mulţime de neputincioşi se atingeau de veşmintele Apostolului Pavel şi primeau izbăvire (Fapte 19, 11-12). După spusele Sfântului Apostol Pavel, creştinii sunt templul Duhului Sfânt (I Cor. 6, 19) şi de aceea cei care prin râvnă şi trăire deosebită au înmulţit chipul sfinţeniei, după mutarea sufletului în împărăţia cerurilor în trup a rămas prezentă lucrarea Harului Duhului Sfânt, continuând facerea de bine prin tămăduiri şi împlinirea rugăciunilor celor care cu nădejde îşi plecau genunchii şi cereau ajutorul aleşilor lui Dumnezeu", a relatat pr. Petru Fercal, misionar protopopesc, iniţiatorul serilor catehetice. În cadrul conferinţei, s-a amintit că în ţara noastră avem sfinte moaşte în fiecare mitropolie şi că în marile oraşe (Iaşi, Suceava, Bucureşti, Craiova, Timişoara, s.a.) se realizează pelerinaje de mai multe zile la care participă creştini veniţi din toate părţile ţării şi din afară, spre a aduce cinstire sfintelor moaşte şi a dobândi ajutorul aşteptat. "Părinţii conferenţiari au prezentat un material video cu moaştele sfinţilor din ţară şi de peste hotare, arătând bucuria pelerinilor închinători, care, de fiecare dată se întorc cu mulţumire mărturisind tuturor binefacerea sfinţilor", a adăugat pr. misionar protopopesc Petru Fercal. Spre finalul conferinţei, Corul „Anima Musicae” al Liceului de artă „Ştefan Luchian” din Botoşani, dirijat de prof. Laurenţiu Palade, a intonat mai multe cântări în cinstea sfinţilor şi eroilor neamului românesc.
Download: Click for download attached file: Seara catehetica la Botosani
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 510
Id: 51178
Data: Apr 30, 2015
Imagine:
]]>Pe Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului lucrările se desfăşoară într-un ritm susținut. Muncitorii lucrează, în schimburi, pe mai multe fronturi. „În continuare, constructorul .....
Data: Apr 30, 2015
]]>În Episcopia Maramureșului și Sătmarului s-a desfășurat, joi, 30 aprilie 2015, ultima conferință pastorală de primăvară. Aceasta a reunit, la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și .....
Data: Apr 30, 2015
]]>În sala Senatului Universităţii „Ovidius” din Constanţa a avut loc, joi, 30 aprilie 2015, conferinţa „Relaţiile socio-culturale şi politico-diplomatice dintre români şi ucraineni de-a .....
Data: Apr 30, 2015
]]>Postul de radio "Lumina" al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a împlinit pe 23 aprilie 10 ani de emisie. Pentru a marca frumoasa aniversare, angajații radioului severinean, .....
Data: Apr 30, 2015
]]>Miercuri, seară, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara a avut loc o nouă întâlnire duhovnicească dedicată arhimandritului Teofil Părăian. Este .....
Data: Apr 30, 2015
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).