Seara duhovniceasca in parohia Hangu

În parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Hangu, Protopopiatul Ceahlău, a avut loc duminică, 25 martie, o seară duhovnicească, în contextul Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Un sobor de şapte preoţi şi un ierodiacon au oficiat slujba Aghezmei mici şi Taina Sfântului Maslu. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri din Târgu Neamţ, dirijaţi de teologul Adrian Tănase. La finalul slujbei, corul de tineri a interpretat mai multe cântări religioase specifice Postului Mare. „Oamenii au fost impresionaţi de frumuseţea cântărilor, primind astfel un imbold de a merge mai departe în urcuşul spre Înviere. Părintele Cristian Dăscălescu de la parohia Buhalniţa a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre necesitatea şi importanţa Tainei Sfântului Maslu, ca taină a vindecării sufleteşti şi trupeşti. Ne-am bucurat de prezenţa a peste 200 de credincioşi din parohia noastră“, a relatat pr. paroh Ioan Simiraş. (C.C.)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 478

Id: 20859

Data: Mar 27, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).