Seara duhovniceasca la Manastirea Valea Budului

La această întâlnire, care a avut ca temă „Sfânta Împărtăşanie şi Sfânta Spovedanie“, au participat numeroşi preoţi profesori, intelectuali şi credincioşi din judeţul Bacău. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a amintit că în Ortodoxie sunt foarte multe idei referitoare la cele două taine, astfel că prin intermediul acestei întâlniri duhovniceşti s-a dorit ca fiecare să-şi împărtăşească experienţa proprie. „Cuvântul ierarhului nostru a avut ca punct de plecare experienţa şi anii de ucenicie monahală la mănăstirile Bistriţa ori Sihăstria, în preajma unor mari duhovnici, precum părintele Cleopa, părintele Ioanichie Bălan, sau părintele Paisie Olaru. Apoi s-a amintit de perioada studiilor de doctorat ale Preasfinţiei Sale, de organizarea primei mănăstiri ortodoxe româneşti la Paris şi de slujirea arhierească din Eparhia Romanului şi Bacăului. Toate aceste mărturii au stârnit nu doar interesul, ci şi dorinţa de dialog a celor prezenţi în biserica de la Valea Budului“, a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Astfel, prima seară duhovnicească a continuat prin luările de cuvânt ale preoţilor, medicilor, profesorilor şi simplilor credincioşi, despre ceea ce înseamnă Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie. S-au prezentat cazuri concrete, situaţii diferite şi delicate, s-au dat exemple şi s-a încercat găsirea unor soluţii. „Peste toate, însă, s-a impus concluzia general acceptată a necesităţii, importanţei şi valorii deosebite a celor două sfinte taine ale Bisericii. Impresiile şi gândurile privitoare la prima spovedanie ori prima împărtăşanie au curs asemenea unei ploi liniştite, calde şi curate de vară, pentru că a fost o întâlnire de suflet, propusă şi coordonată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, la care au dat curs atât preoţi băcăuani, tineri şi vârstnici, cât şi profesori, medici şi alţi intelectuali dornici să-şi petreacă un crâmpei din viaţă în biserică“, a adăugat pr. inspector Constantin Gherasim.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 559

Id: 40957

Data: May 26, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).