Serbare de ramas bun a elevilor de la Şcoala Generala Romaneasca din Giula – Ungaria

Sambata, 16 iunie 2012, o noua generatie de elevi de la Şcoala Generala Romaneasca din Giula au concretizat o etapa importanta din viata lor, prin finalizarea studiilor de absolvire a clasei a VIII-a, dupa cum informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.La serbarea de ramas bun, care a avut loc la Centrul Cultural Roman din cadrul Liceului Nicolae Balcescu din Giula, cu acest prilej festiv si emotionant din viata elevilor, a parintilor lor si a cadrelor didactice, au participat mai multe oficialitati, intre care s-au numarat: Preasfintitul Parinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria, Domnul Dragos Ţigau, Consul Gerant Interimar de la Consulatul General al Romaniei la Giula, Domnul Consul Razvan Ciolca, de la Consulatul General al Romaniei la Seghedin, Dr. Gulyás Imre, seful Departamentului pentru invatamant si cultura din cadrul Primariei orasului Giula, Doamna Maria Gurzau Czégledi, Directoarea Liceului si a Şcolii Generale Romanesti din Giula, Doamna Delia Kovács, Directorul-executiv al saptamanalului Cronica si reprezentanti ai saptamanalului Foaia Romaneasca , Doamna Iulia Kaupert, de la emisiunea in limba romana a Studioului teritorial de radio din Seghedin, alte oficialitati si numerosi invitati.Manifestarea a inceput prin cuvantul de salut al Directoarei Maria Gurzau Czégledi, care s-a adresat in mod special elevilor absolventi, pe care i-a felicitat la acest moment insemnat din viata lor, dorindu-le mult succes pentru viitor, dupa care elevii au transpus in versuri emotiile si sentimentele de recunostinta care ii insufletesc fata de profesorii si parintii lor. Din partea colegilor lor de clasa a VII-a, dupa cum este obiceiul la aceasta institutie de invatamant, au primit apoi cate o floare si alte obiecte simbolice.Tot in cadrul acestui eveniment au fost premiati atat elevii care au obtinut rezultate deosebite de-a lungul anului, cat si parintii lor care s-au implicat in mod deosebit in sustinerea activitatilor scolar-educative organizate.Din efectivul de 23 de elevi care au terminat clasa a VIII-a la Şcoala Generala Romaneasca din Giula, majoritatea elevilor isi vor continua din toamna studiile lor tot in cadrul acestei scoli.Serbari de ramas bun pentru elevii din clasele a VIII-a, la care au fost prezente diferite oficialitati, au fost organizate, de asemenea, atat la Şcoala Generala din Micherechi, vineri, 15 iunie 2012, cat si la cea din Chitighaz, tot sambata, 16 iunie 2012.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 582

Id: 22699

Data: Jun 18, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).