Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei

Astazi, Biserica Ortodoxa cinsteste pe Ocrotitorul Romaniei, Sfantul Apostol Andrei. A fost cel Intai Chemat la apostolie de catre Mantuitorul Hristos si, la randu-i, a chemat pe multi la dreapta credinta, intr-o bogata activitate misionara ce l-a purtat pana la gurile Dunarii de Jos. Traditiile locale legate de cultul Sfantului Andrei au imbogatit tezaurul popular romanesc, pastrandu-se, din generatie in generatie, pana astazi. Pentru ca stramosii nostri geto-daci au primit cuvantul Evangheliei si au fost botezati de Sfantul Apostol Andrei, il cinstim ca ocrotitor si cel dintai parinte spiritual al romanilor. Sfantul Apostol Andrei este intalnit, pentru prima data, in cuprinsul Sfintelor Evanghelii. Era iudeu de neam, frate al Sfantului Apostol Petru, care mai inainte se chema Simon, si fiu al pescarului Iona din Betsaida. Cetatea Betsaida, situata pe tarmul Marii Galileii, in nordul Ţarii Sfinte, a oferit Mantuitorului trei apostoli dintre cei doisprezece: pe fratii Andrei si Petru si pe Sfantul Apostol Filip. Pescar de meserie, Andrei a fost prins in mrejele propovaduirii de Sfantul Prooroc Ioan Botezatorul, pe langa care a ucenicit pana la chemarea la apostolat. In pustiul Iordanului a crescut auzind cuvintele proorocului despre venirea lui Mesia, iar in momentul Botezului Domnului a vazut pe Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii. Daca intreaga viata traise cu nadejdea ca va veni un Mantuitor, iata ca se plinise vremea si, in chiar a doua zi dupa Epifania de la Iordan, Andrei putea impartasi bucuria prezentului cu fratele sau: Am gasit pe Mesia (care se talcuieste: Hristos).Raspunde cu bucurie chemarii de a deveni pescar de oameni si participa, alaturi de Mantuitorul, la intreaga istorie prezentata de Sfintii Evanghelisti. Doar de doua ori mai este amintit numele Sfantului Apostol Andrei, in Evanghelia Sfantului Ioan Teologul, cu ocazia a doua evenimente inedite. Aflam ca Sfantul Andrei este cel care, cu ocazia inmultirii minunate a painilor in partile Tiberiadei, identifica in multime pe un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti si il aduce in fata Invatatorului. La momentul Intrarii Domnului in Ierusalim, impreuna cu Apostolul Filip, intermediaza o intalnire cu Mantuitorul unor greci veniti sa sarbatoreasca Pastile iudaic. Mai departe, il intalnim doar ca personaj colectiv, alaturi de ceilalti apostoli, martor la minuni, ascultand invataturi, suferind si tanguindu-se in timpul patimilor Domnului, bucurandu-se de Invierea Sa si primind porunca propovaduirii Evangheliei la toate neamurile.Propovaduirea Sfantului Apostol Andrei, in istoria BisericiiIncepand cu anul 33, dupa Pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, Sfintii Apostoli si-au insusit porunca de a predica dreapta credinta pretutindeni. Unii istorici si teologi din primele secole crestine atesta ca Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra, numit atunci Scitia. Astfel, un sinaxar constantinopolitan aminteste patimirea Sfantului Andrei la 30 noiembrie, dupa ce a propovaduit in toata regiunea Bitiniei si Pontului, in provinciile romane Tracia si Scitia. Un alt sinaxar al Bisericii de Constantinopol ne ofera o varianta mai lunga a patimirii Sfantului Andrei, mentionand ca lui Andrei, celui Intai Chemat, i-au cazut la sorti Bitinia, partile Pontului Euxin (Marea Neagra, n.r.) si ale Propontidei, cu cetatile Calcedon si Bizant, Macedonia, Tracia si regiunile care se intind pana la Dunare, Tesalia, Elada, Ahaia si cetatile Aminsos, Trapezunt, Heracleea si Amastris.Prezenta Sfantului Andrei este atestata si in cetatea Sinope din partile Pontului, localizata astazi pe tarmul turcesc al Marii Negre. O traditie locala afirma ca, in aceasta cetate, un pictor al timpului i-a zugravit chipul, faurind prima icoana a unui apostol. De asemenea, se amintesc o serie de minuni savarsite de Sfantul Andrei aici, minunat fiind si felul cum a scapat viu din chinurile la care a fost supus.Despre propovaduirea Sfantului Apostol Andrei in Scitia vorbeste si Sfantul Ipolit Romanul - martirizat in timpul persecutiei imparatului Deciu (249-251) - in lucrarea Despre apostoli. In secolul al IV-lea, in Istoria Bisericeasca, Eusebiu de Cezareea nota: Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa Traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia.... Mai tarziu, in secolul al VIII-lea, calugarul Epifanie, in Viata Sfantului Apostol Andrei, numara scitii intre popoarele evanghelizate de el. In secolul al XIV-lea, istoricul bizantin Nichifor Calist reia traditia consemnata de Origen (secolul al III-lea) si Eusebiu de Cezareea, afirmand ca Sfantul Andrei a predicat in pustiurile scitice. Tot dintr-un sinaxar al Bisericii de Constantinopol aflam ca Sfantul Andrei a hirotonit episcop la Odessos (astazi Varna, in Bulgaria) pe ucenicul sau, Amplie, pomenit ca sfant in calendarul ortodox la 31 octombrie.Sfantul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, scria, la sfarsitul secolului al XVII-lea, in cartea Viata si petrecerea sfintilor, ca Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonului si Vizantea, unde e acum Ţarigradul, Tracia si Macedonia, Tesalia si, sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat.Istoricul bisericesc Nichifor Calist aminteste ca Sfantul Apostol Andrei a plecat din partile Scitiei spre sud, trecand prin Tracia, si a ajuns la Bizant, viitorul Constantinopol. O veche traditie pastrata de cronografi bizantini afirma ca acolo a hirotonit episcop pe Stahie, unul dintre ucenicii sai. De altfel, Biserica din Constantinopol isi revendica originea apostolica de la Sfantul Andrei, pe care-l cinsteste ca ocrotitor.Martiriul la Patras si cinstirea sfintelor sale moaste in intreaga lume crestinaDe la Constantinopol, a trecut prin Macedonia si Tesalia, ajungand pana in orasul Patras din Ahaia, in Grecia de astazi. In cetatea Patras, a convertit, printre altii, pe Maximila, sora proconsulului Egheat al Ahaiei. Din porunca acestuia, Sfantul Apostol Andrei a fost martirizat, rastignit cu capul in jos pe o cruce din tei, in forma de X. Anul muceniciei Sfantului Apostol Andrei oscileaza, in datele istoricilor, intre persecutia imparatului Nero (54-68) si cea a imparatului Domitian (81-96). Biserica primara a stabilit, inca de la sfarsitul secolului al II-lea, ziua de 30 noiembrie ca data a praznuirii Sfantului Apostol Andrei.Moastele Sfantului Andrei s-au pastrat in cetatea Patras pana in anii 356-357, cand imparatul Constantiu le-a asezat in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu ocazia slujbei sfintirii, dupa restaurare. In a doua jumatate a secolului al IV-lea, Sfantul Ambrozie, episcopul Milanului, scria ca particele din sfintele sale moaste au fost oferite bisericilor din Milan, Nola si Brescia din Italia. In jurul anului 850, imparatul bizantin Vasile I Macedoneanul restituie locuitorilor din Patras racla cu capul Sfantului Apostol Andrei. Dupa Cruciada a IV-a, din 1204, cand Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moastele Sfantului Andrei, pastrate in capitala imperiului, sa fie asezate in catedrala din Amalfi, Italia. In aprilie 1462, in timpul papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei din Patras a fost asezat intr-o biserica din Roma. La 26 septembrie 1964, in timpul papei Paul al VI-lea, Vaticanul a restituit racla cu capul Sfantului Apostol Andrei Mitropoliei de Patras a Bisericii Ortodoxe a Greciei.Incepand din anul 750, Sfantul Andrei este cinstit ca patron spiritual al Scotiei, pe al carei steag este reprodusa crucea in forma de X. Mai este ocrotitor al Poloniei, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei si al Rusiei. De altfel, inca din secolul al XVII-lea, Cancelaria Rusiei considera Ordinul Sfantului Apostol Andrei intre cele mai mari distinctii. In anul 1700, Sfantul Voievod Constantin Brancoveanu a fost decorat cu acest ordin de catre tarul rus Petru I cel Mare. De asemenea, este ocrotitorul oraselor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Bruges si Patras. Sfantul Apostol Andrei, in traditia si folclorul romanescOdata ajuns in partile Dobrogei, Sfantul Andrei va fi predicat in Histria, Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic), cetati in care convietuiau grecii cu geto-daco-romanii, stramosii romanilor. De aici pornesc si numeroasele traditii din folclorul romanesc. Intre ele, cea care aminteste despre popasul facut de Sfantul Andrei in Dobrogea, pe teritoriul dregatorilor Cutusun si Dura, in satul Cuzgun, astazi hotarul comunei Ion Corvin (judetul Constanta), in apropiere de granita romano-bulgara. In apropierea acelei asezari se afla o padure ce adaposteste doua pesteri, care au servit apostolului si insotitorilor sai drept loc de odihna. Aceste pesteri au devenit lacasuri de cult pentru populatia din zona, iar Pestera Sfantului Andrei este socotita prima biserica de pe teritoriul tarii noastre. In anul 1943, episcopul Chesarie Paunescu al Dunarii de Jos a sfintit pestera, insa a urmat o perioada dificila, pana in anul 1990, cand a inceput ridicarea unei manastiri. O serie de hidronime pastreaza amintirea Sfantului Apostol in zona, cum ar fi Paraiasul Sfantului Andrei sau Apa sfantului.Tot in traditia strabuna romaneasca s-a pastrat si o serie de colinde: Ne dati ori nu ne dati/ Ca mergem in alta casa/ Unde Sant Andrei ne lasa/ Şi ne face tolba grasa. In alta creatie, este prezentat intr-un dialog cu colindatorii. La intrebarea: Spune, spune, Mos Andrei, cel cu crucea cea de tei,/ Cine, cine-i Mos Craciun, Mos Craciun, cel mai batran, Sfantul Andrei raspunde: Mos Craciun e Tatal vostru, e si Dumnezeul nostru/ El a facut si pe pom, si pe capra, si pe om/ Ţa, ta, ta, caprita, ta, trece-ma si Dunarea/ Ca sa afle Dacia, ca S-a nascut Mesia.Balada Pestera Sfantului Andrei leaga amintirea celui dintai ales intre apostoli de numele lui Decebal si Traian, socotiti ctitori ai neamului nostru. Versurile acestei balade, armonizate, au dat nastere unui frumos colind inchinat Sfantului Andrei. Cu ocazia ridicarii Eparhiei Dunarii de Jos la rang de Arhiepiscopie, in cuvantul festiv rostit de vrednicul de pomenire IPS Antim Nica, la 9 noiembrie 1975, s-au amintit versurile acestei balade, motivand ca aceste scumpe amintiri au incalzit inimile inaintasilor nostri si ele insufletesc si astazi solemnitatea noastra: Colo pe grindei,/ Crang de alunei,/ Val de artarei,/ Sfanta manastire,/ Loc de tainuire/ Şi tamaduire,/ Şi piteste-n tei/ Casa lui Andrei,/ De la schit la cruce,/ Scara care duce,/ Din cruce la schit,/ Scari de coborat.../ De la schit in sus,/ Crucea lui Iisus,/ De la cruce in tei/ Casa lui Andrei.../ La schitul din tei/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi venea/ Şi descaleca?/ Venea Decebal/ Calare pe-un cal,/ Sfintii ca-i gasea,/ Cu ei ca-mi vorbea,/ Dar nu se inchina,/ Nici cruce-si facea./ La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Traian ca venea,/ La slujba sedea,/ Slujba asculta,/ Şi ingenunchea,/ Şi nu se inchina.../ Pe murg calarea/ Şi cale-si lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului.../ Andrei col-la schit/ Uita c-a iesit,/ Cu papucii lui,/ Talpa raiului,/ Şi potcapua lui/ Arca cerului,/ Cu vesminte sfinte,/ Fratii inainte,/ Cu toiag si cruce,/ Candele-n rascruce,/ Lumanari aprinse,/ Valvatai cuprinse.../ Iara Sant Andrei/ Sub crucea din tei,/ Schitul din grindei,/ Se roaga mereu/ La bun Dumnezeu.Cinstirea de care se bucura sfantul in evlavia populara din tara noastra a facut ca peste 130 mii de romani sa se afle sub patronajul spiritual al Sfantului Andrei, purtandu-i numele care inseamna barbatie, curaj si serbandu-si, astazi, ziua onomastica.Patronajul Sfantului Apostol Andrei in tara noastraIn anul 1908 este reinfiintat Seminarul Eparhial din Galati, prima institutie asezata sub patronajul Sfantului Andrei in tara noastra. La 5 noiembrie 1992, Consiliul Local al municipiului Galati raspundea favorabil proiectului Eparhiei Dunarii de Jos, alegand pe Sfantul Apostol Andrei ca ocrotitor spiritual al orasului, aceasta fiind prima initiativa de acest gen pe plan national, cand un oras intreg se asaza sub ocrotirea unui sfant.In sedinta din mai 1995, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca ziua praznuirii Sfantului Apostol Andrei sa fie trecuta in calendarul bisericesc cu cruce rosie, intre sfintii mari ai Ortodoxiei.In octombrie 1996, cu ocazia sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva, la initiativa Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, au fost aduse la noi in tara moastele Sfantului Apostol Andrei de la Patras. In luna mai a anului urmator, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane hotaraste ca ziua de 13 octombrie sa se inscrie in calendar drept Aducerea moastelor Sfantului Apostol Andrei la Iasi, iar data de 17 octombrie sa fie introdusa in calendarul bisericesc ca sarbatoare a Trecerii moastelor Sfantului Apostol Andrei la Galati. In cadrul evenimentelor organizate de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, inchinate Sfantului Apostol Andrei, IPS Mitropolit Nicodimos de Patras a sugerat inscrierea evenimentului in calendarul bisericesc, in scopul prelungirii peste timp a amintitului eveniment in constiinta si spiritualitatea credinciosilor romani. In Romania, Sfantul Apostol Andrei a fost intampinat cu un tropar inchinat aducerii moastelor sale, special compus de IPS Nicodimos, Mitropolit de Patras.In anul 1997, Sfantul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul Romaniei. Ziua praznuirii sale a devenit sarbatoare bisericeasca nationala, ca urmare a Hotararii Sfantului Sinod din 14 noiembrie 2001, datorita evlaviei poporului drept-credincios fata de Sfantul Apostol Andrei. De asemenea, Sfantul Apostol Andrei a fost ales drept ocrotitorul viitoarei Catedrale a Mantuirii Neamului romanesc.Cu ocazia sarbatorii Sfantului Apostol Andrei din noiembrie 2002, IPS Mihail, Arhiepiscopul ortodox al Vienei si Mitropolit al Austriei si Ungariei, sosit la Galati ca reprezentant al Sanctitatii Sale Bartolomeu I, Patriarh Ecumenic de Constantinopol, a daruit Eparhiei Dunarii de Jos cea mai mare particica din moastele Sfantului Apostol Andrei Protoclitul existenta in Europa, in afara sfintei relicve de la Patras.In luna februarie a anului 2004, Mitropolia elena a Trifiliei si Olimpiei a daruit Arhiepiscopiei Tomisului particele din moastele sfantului, care au fost depuse la Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei din judetul Constanta.Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit la Galati prin rugaciuni solemne si activitati socialePF Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a adresat IPS Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, si participantilor la sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei, urmatorul mesaj:Cu deosebita bucurie, am primit scrisoarea prin care ne vestiti organizarea celei de-a XVII-a editii a sarbatorii Sfantului Apostol Andrei, cel Intai Chemat, organizata cu vrednicie si jertfelnicie in Arhiepiscopia Dunarii de Jos.Ca si in anii precedenti, remarcam in acest An al Sfintilor Capadocieni, al implinirii a 650 de ani de existenta a Mitropoliei Ţarii Romanesti si al inaltarii Eparhiei Dunarii de Jos la rang de Arhiepiscopie bogatia programului pe care l-ati pregatit si care cuprinde manifestari bisericesti, culturale, educationale, misionare si social-filantropice deosebite, dintre care subliniem, in primul rand, programul liturgic in cadrul caruia va veti bucura si de prezenta Inalt Preasfintitului Parinte Mitropolit Daniil de Kesarini, din Atena - Grecia, apoi concursurile scolare de la Galati si Braila, in cadrul programului Hristos impartasit copiilor, simpozionul national si concertul traditional al tinerilor de la mai multe seminarii din tara, inaugurarea Centrului Speranta de la Asezamantul Sfantul Vasile cel Mare din Galati si a Centrului multifunctional Sperante pentru varsta a treia de la parohia galateana cu hramurile Pogorarea Duhului Sfant si Sfantul Stelian.Toate aceste evenimente sunt expresii binecuvantate ale unei vieti bisericesti foarte active si diversificate, menita sa incalzeasca, prin sfanta lumina a credintei si faptelor bune, sufletele credinciosilor din eparhia pe care, cu multa jertfa si bogatie de roade, o pastoriti.In aceasta lumina, sufleteste si duhovniceste, Ne alaturam si Noi Inalt Preasfintiei Voastre, Inalt Preasfintite Parinte Casian, si tuturor preotilor si credinciosilor din Arhiepiscopia Dunarii de Jos, binecuvantand cu parinteasca dragoste Sarbatoarea Galatilor, ca fiind o minunata lucrare spirituala si misionara a Ortodoxiei Romanesti.Cu aleasa pretuire, frateasca imbratisare si parinteasca binecuvantare,† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1231

Id: 3566

Data: Nov 30, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).