Nimic în lume nu merita atâta dragoste ca omul si fiecarui om îi suntem datori cu ea, odata ce „Hristos iubeste pe fiecare om cu aceeasi dragoste cu care iubeste întreaga lume”.Una din coordonatele principale ale umanismului hrisostomic relevat în continutul operelor sale este prietenia si dragostea. Rareori în literatura întâlnim vorbindu-se asa de frumos despre acestea.Nu multi Parinti sau scriitori bisericesti înalta dragostei si prieteniei atât de emotionante imne, precum Sfântul Ioan i le-a înaltat în toate operele si în toate împrejurarile vietii sale.Pentru el, dragostea de Dumnezeu si de oameni nu este un cuvânt gol, ci cea mai vie si minunata realitate, singura pentru care viata merita sa fie traita, precum însusi spune: „Ce se poate asemana cu dragostea? Nimic! Ea este radacina, izvorul si mama bunatatilor, virtute care nu produce suferinta, virtute plina de placere si aducând multa bucurie acelora care o exercita”(Scrisoarea 222, P. G. LII, col. 733-734).Prietenul adevarat este un alt euÎn conceptia Sfântului Ioan, prietenia, pentru ca sa fie puternica și trainica, trebuie sa aiba temei, motiv si model pe Hristos, care Şi-a dat viata pentru prietenii Sai (Ioan 15, 13). Marele arhipastor precizeaza ca prietenia este unirea atât de strânsa între cel ce iubeste si cel iubit, încât sa nu mai fie doua persoane deosebite, ci un singur om, întarind ideea ca prietenul este un alter ego, un alt eu: „daca ai douazeci de prieteni, vezi cu înca douazeci de ochi, lucrezi cu înca douazeci de mâini, mergi cu înca douazeci de picioare. Un ins poate sa fie datorita prietenilor în mai multe locuri deodata în acelasi timp”(Omilia LXXVIII, 4 la Ioan,P. G. LIX, col. 425). Într-adevar, în concepția Sfântului, daca cineva are un dusman, atunci acel dușman nu este atacat numai de o singura persoana, ci și de cele douazeci, și atunci trebuie ca dusmanul sa cedeze, pentru ca el nu este respins de o singura persoana, ci de douazeci. Daca unul ar fi lipsa, el nu este pentru aceea în pericol; el este bogat prin partea cea mare, prin ceilalti douazeci; si partea care cade este astfel sustinuta, cea mai slaba, prin cel mai puternic. El nu mai merge singur prin picioarele sale, ci si prin cele ale celorlalti; el nu lucreaza numai prin mâinile sale, ci si prin ale celorlalti. Fiecare din ei are zece suflete; fiindca nu are numai el unul singur grija de lucrurile sale, ci și ceilalti au la fel. Şi daca ar fi asa o suta sau o mie uniti împreuna, va fi la fel, si puterea se va adauga în proportie cu numarul. Astfel, „nu i se poate întâmpla nimic rau celui ce este înconjurat de atâtia; garzile chiar, care vegheaza la siguranta împaratului, nu au nici atâta vigilenta, nici atâta atentie. Acestia îl pazesc pe regele lor din nevoie, aceia îl pazesc pe prietenul lor din iubire si din afectiune. Or, iubirea are mai multa putere si forta decât frica. Regele este în teama fata de garzile sale, prietenul se încrede prietenului mai mult decât în sine însusi si cu acest ajutor el nu se teme de cursele nimanui”. (Ibidem)Prietenul sincer este cu mult mai dorit decât chiar luminaPe parcursul vietii sale, Sfântul Ioan a întâlnit oameni care au dorit sa-l compromita sau sa-i suprime viata, dar si prieteni adevarati si devotati care i-au oferit ajutorul în vremurile tulburi si au luptat pentru el cu mult curaj si abnegatie. Marele predicator, prin urmatoarele graiuri își exprima convingereaca „prietenul sincer este cu mult mai dorit decât chiar lumina. Şi sa nu te miri ca zic aceasta, pentru ca mai bine ne-ar fi daca s-ar stinge soarele, decât a fi lipsiti de prieteni adevarati; mai bine ne-ar fi de a trai în întuneric decât de a fi fara prieteni. Şi cum este aceasta, eu va voi spune. Multi vazând soarele, sunt în întuneric, pe când daca sunt înconjurati de prieteni, nu ar suferi nici o scârba. Eu vorbesc de prietenia cea duhovniceasca si de prietenii duhovnicesti, care nimic nu prefera înaintea prieteniei.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei I catre Tesaloniceni,omilia II, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei catre Coloseni, I si II Tesaloniceni, p. 179)Scriind despre prietenie, Gura de Aur arata șicâta placere si multumire are prietenia adevarata în sine. „Chiar de ai spune de mii de tezaure, totusi nimic nu ar fi mai de pret ca un prieten adevarat ... Te bucuri vazând pe prietenul tau, te înveselesti, si sufletul tau având o multumire nespusa se contopeste cu dânsul, si chiar de ti-ai aminti numai de el, cugetul tau tresare si se înaripeaza. Vorbesc aici despre prietenii adevarati, despre prietenii de un suflet si de un cuget, despre prietenii care prefera sa si moara, despre prietenii care iubesc cu caldura, si nu întelegem pe prietenii simpli, pe cei ce iau parte pe la mesele noastre si-i credem de prieteni în urma laudelor ce ne aduc, sa nu credeti, zic, ca vorbesc despre acestia. Daca cineva are vreun prieten asa precum spun eu, va întelege desigur cuvintele mele. Chiar de l-ar vedea în fiecare zi, el totusi nu se satura; aceasta o doreste atât pentru sine, cât si pentru acela. Am cunoscut eu pe cineva, care se ruga de sfinti pentru prietenul sau si le zicea, ca mai întâi sa faca rugaciuni lui Dumnezeu pentru dânsul (prietenul lui – n.n.) si apoi pentru sine. Astfel este prietenul adevarat, încât nici timpul, nici locul nu-l pot împiedica de a iubi si a fi iubit”. (Comentariile sau Explicarea Epistolei I catre Tesaloniceni,omilia II, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei catre Coloseni, I si II Tesaloniceni,p. 178)Felurile prieteniei și pricinile pe care se întemeiaza eaReferindu-se la felurile prieteniei si pricinile pe care se întemeiaza ea, Sfântul Ioan își exprima nemulțumirea și mâhnirea pentru faptul ca „… nu ne întarim cu dragostea cea dupa Dumnezeu, ci cautam alte pricini de prietenie: unii neamurile, altii obisnuinta, altii tovarasii de slujba, altii vecinii; orice alta pricina, afara de credinta în Dumnezeu; si ar trebui ca numai credinta în Dumnezeu sa lege pe prieteni. Lucrurile însa se petrec cu totul dimpotriva; suntem prieteni cu iudeii si cu pagânii, si nu suntem prieteni cu fiii Bisericii”. (Omilii la Matei, omilia LIX, V, în col. PSB, vol. 23, p. 692).Prieteniile cele rele sunt prezentate în opera marelui Hristostom mai groaznice decât dusmaniile. „Nu tine, dar, lânga tine prieteni care sunt dascalii pagubei tale! Nu tine lânga tine prieteni care îndragesc mai mult masa ta decât prietenia ta! Ca toti acestia termina si cu prietenia odata ce au terminat masa si petrecerea; ceilalti însa, prietenii de dragul virtutii, ramân vesnic lânga tine, îndura alaturi de tine toate durerile si toate necazurile tale. Prietenii de masa si de betii, neamul parazitilor, de multe ori se razbuna pe tine si-ti fac nume prost”. (Omilii la Matei, omilia XLVIII, VII, în col. PSB, vol. 23, p. 565).În general, suntem etichetați de catre ceilalți și în funcție de prietenii noștri. În acest sens, Sfântul arhiepiscop accentueaza urmatoarele: „Cunosc multi oameni vrednici care au capatat o faima proasta, facuta tocmai de prietenii lor de chefuri si betii; au spus despre dânsii ca sunt niste sarlatani, niste desfrânati care strica casele altora, niste corupatori de copii. Şi lumea le da crezare, crede ca traiesc cu copiii, odata ce nu se ocupa cu nimic si-si irosesc viata fara rost”. (Omilii la Matei, omilia XLVIII, VII, în col. PSB, vol. 23, p. 565).Se întrerupe dragostea, pentru ca nu are radacina duhovniceascaMaestru al cuvântului și stapân al nuanțelor,Sfântul Ioan prezinta în termeni encomiastici prietenia duhovniceasca ce nu urmareste foloase personale, ci slujeste dezinteresat unor idealuri sublime: „pentru ca oamenii se unesc între ei pe temeiul acestor pricini trecatoare, de aceea nici prieteniile dintre ei nu sunt nici calduroase, nici nu dainuiesc. Se întrerupe dragostea de se isca între ei insulte, pagube de bani, invidie, dragoste de slava desarta si altele la fel cu acestea. Se întrerupe dragostea, ca nu are radacina duhovniceasca. Daca ar fi avut o astfel de radacina, nici o pricina lumeasca n-ar fi stricat dragostea duhovniceasca. Dragostea de aproapele întemeiata pe dragostea de Hristos este trainica, nestricata, nebiruita, nesfarâmata. N-o pot sfarâma nici calomniile, nici primejdiile, nici moartea, nici altceva asemanator. Orice ar patimi un om care iubeste asa pe aproapele sau nu va înceta niciodata a-l iubi, pentru ca se uita la pricina dragostei sale, la Hristos. Dar cel care iubeste pentru ca e iubit si el la rândul sau, o termina repede cu dragostea daca prietenul sau îl supara cu ceva; dimpotriva, cel legat de semenul sau cu lantul dragostei de Hristos niciodata nu va pune capat prieteniei”(Omilia LX, III la Matei). În alt loc, același autor patristic precizeaza: „Prietenii adevarati covârsesc pe parinti si pe fii, vorbesc de prietenii cei dupa Hristos”(Comentariile sau Explicarea Epistolei I catre Tesaloniceni, omilia II). În viziunea Sfântului Ioan, „ramurile prieteniei sunt încarcate nu de margaritare, ci de parfumul virtutii, mai placut decât acelea. Orice placere, de rând ori nobila, mai dulce ca mierea de-ar fi, prietenia o întrece. Mierea produce satiu, prietenul niciodata, când e adevarat prieten, caci dorinta creste mai mult si satiul nu poate curma placerea. Prietenul ne e mai scump ca viata prezenta. Multi oameni, dupa moartea prietenilor, n-au mai avut dorinta sa traiasca mai departe. Cu prietenul ti-e usoara si calea exilului; fara el nici acasa nu te simti bine. Cu un prieten si saracia e suportabila; fara el, si sanatatea si bogatia sunt de nesuferit. Un prieten este un alt eu. Îmi pare rau ca nu pot sa înfatisez în cuvinte chipul cel adevarat al prieteniei. Îmi dau seama ca vorbele mele sunt cu mult sub ceea ce trebuie spus” (Omilia II, 3-4, la I Tesaloniceni, P. G. LXII, col. 403-406).Sfântul Ioan ne sfatuiește ca sa cultivam prietenii strânse și adevarate cu barbatii pasnici, fratii duhovnicesti si cu parintii sfinti, caci dupa cum prietenia cu cei rai vatama de obicei pe cei ce se întovarașesc cu ei, precum spune si Sfântul Apostol Pavel: „Tovarașiile rele strica obiceiurile bune” (I Cor. 15, 33), tot asa si întovarasirea cu cei buni foloseste nespus de mult celor care se apropie de ei. „Asta e pricina ca Stapânul nostru Cel Iubitor de oameni a îngaduit sa se amestece cei buni cu cei rai, ca sa câstige cei rai ceva din aceasta întovarasire si sa nu ramâna mereu în rautatea lor, ci, având mereu sub ochi pilda acelora, sa culeaga ceva din aceasta întovarasire”. (Omilii la Facere, omilia V, II, în col. PSB, vol. 21, p. 70). În acest sens, marele arhipastor ne lanseaza tuturor nenumarate exortații în a cauta sa legam strânse prietenii cu aceia care pot sa ne puna în buna rânduiala totdeauna sufletele noastre, sa ne dea sfaturi de suflet mântuitoare, sa ne mustre când pacatuim, sa ne arate când gresim, sa ne ridice când cadem, sa ne îndrepte spre Dumnezeu, ajutându-ne cu sfatul si cu rugaciunile. Aceasta este de fapt și îndatorirea unui adevarat prieten și scopul suprem al oricarei prietenii: întrajutorarea și sprijinul reciproc pentru mântuirea sufletului și unirea cât mai deplina cu Dumnezeu. În acest fel se și deosebește un prieten de un lingușitor: primul ne arata – cu dragoste și bunavoința – și faptele sau cuvintele noastre de scadere, dorind îndreptarea și desavârșirea noastra în Hristos, pe când lingușitorul ne scoate la lumina și ne releva, într-un mod exagerat de cel mai multe ori, numai faptele cele bune, ascunzând greșelile, pentru a urmari anumite beneficii materiale de pe urma noastra. „Ca si eu îl iubesc pe cel ce ma iubeste, iar când ma mustra si ma huleste pentru îndreptarea unei greseli, atunci mai mult îmi pare ca ma iubeste, ca cel ce lauda pe prietenul sau de ar face ori rau ori bine, acela nu este prieten adevarat, ci înselator si fatarnic; când lauda cineva pe cel ce face lucruri bune sau îl mustra pe cel ce face cele rele, si-l mustra în taina, adica sa fie numai ei amândoi, atunci este lucru de prieten credincios si iubit; si când ma lauda vreun vrajmas al meu, nici nu primesc, iar pe prieten când ma cearta, îl iubesc si dragi îmi sunt ranile lui, precum zice cuvântul filosofic. Mai credincioase sunt ranile prietenului, decât sarutarea cea de buna voie a vrajmasului, pentru ca vrajmasul, ori cu dreptate ori cu strâmbatate de ocaraste si mustra pe om, nu spre folosul lui o face, ci ca sa-i faca rusine”. (Din vol. Margaritarele Sfântului Ioan Gura de Aur, p. 62). Într-adevar, atunci cândne critica prietenii, pe drept sau pe nedrept, nu o fac cu gând batjocoritor sau de ocara, ci spre îndreptare. Dusmanii, însa, chiar când ne mustra și ne critica pe drept nu ne critica pentru a ne schimba și transfigura, ci încearca sa ne faca de batjocura. Prietenii când ne lauda, cauta sa ne faca mai buni; dusmanii, însa, chiar când ne lauda se straduiesc sa ne doboare.Sf. Ioan Hrisostom – model de prieten în Hristos, Prietenul nostruCând a vorbit despre prietenie, Sfântul Ioan Gura de Aur a scos la lumina exemplul lui Moise, Avraam, Iacov, Iosif si David, care n-au tinut seama de folosul lor, ci numai de interesele prietenilor, câstigându-si astfel slava, pe când egoistii au suferit paguba, cum s-a întâmplat cu Lot si chiar Iona, într-un moment de slabiciune. În aceasta privinta, Sfântul Ioan ne-a oferit ca exemplu de urmat înalta si frumoasa prietenie cultivata de Sfântul Apostol Pavel care se ruga sa cada chiar din slava vietii viitoare pentru mântuirea altora; el facea aceasta pentru unii a caror raspundere n-o avea, fiind trimis nu spre evrei, ci spre pagâni. Așadar, daca o dragoste mai mare decât aceasta nu se poate gasi (cf. In. 15, 13), atunci Sfântul Pavel a ajuns la capatul ei, iar prin cele ce a facut s-a suit pe culmile ei.Sfântul Ioan Gura de Aur a ostenit neîncetat si a ajutat ca nimeni altul pe toti aceia care erau avizati în orice forma la mila, la ajutorul si mângâierile Bisericii. Din epistolele sale vedem cum, desi patruns de suferintele exilului, inima lui de om si ierarh revarsa dragostea în valuri peste toti prietenii sai sau cei care manifesta deschidere de suflet pentru aceasta, iar de la ei, aceeasi dragoste se îndreapta spre el, chiar daca fizic se aflau la mari departari, caci „prietenia nu o poate împiedica nici lungimea drumurilor, nici cerul, nici pamântul, nici moartea, nici nimic altceva, ci este mai tare si mai puternica decât toate; chiar daca este nascuta dintr-un singur suflet, ea poate îmbratisa multe suflete”(Omilia 9, 3 la Efeseni, P. G. LXII, col. 73).Conceptia Sfântului Ioan despre om este o dragoste fierbinte pentru acesta. Nimic în lume nu merita atâta dragoste ca omul si fiecarui om îi suntem datori cu ea, odata ce „Hristos iubeste pe fiecare om cu aceeasi dragoste cu care iubeste întreaga lume” (Omilia II, 8 la Epistola catre Galateni, P. G. LXI, col. 647). Pe aceasta iubire curata si jertfelnica si din aceasta înalta conceptie crestina despre om s-au temeluit atât prieteniile lui curate și adevarate cât și toate faptele bune ale acestui bun arhipastor de suflete.(Articol preluat de pe site-ul doxologia.ro, semnat de pr. Liviu Petcu)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1483

Id: 37767

Data: Jan 29, 2014

Imagine: