Sf. Nicolae cinstit la Biserica Domneasca din Ploiești

Sfântul Nicolae a fost cinstit în mod deosebit si la biserica Biserica Domneasca din Ploiesti, aici organizându-se o piesa de teatru dedicata copiilor gradinitei parohiale. „Cu ocazia sfintelor sarbatori ale Sfântului Nicolae, la Biserica Domneasca din Ploiesti a fost ceas de sarbatoare si emotie sfânta print organizarea unui spectacol teatral dedicat copiilor gradinitei parohiale, intitulat „Povestea Radei". Spectacolul a adus bucurie atât în inimile copiilor, dar si ale parintilor”, dupa cum ne-a transmis pr. Pârlea Ioan Augustin de la Biserica Domneasca.Biserica Domneasca din Ploiesti, cu hramul „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”, este cel mai vechi lacas de cult ploiestean. Biserica este prima construita în întregime din zidarie, fiind ridicata de domnul Ţarii Românesti Matei Basarab, în anul 1639, în urma victoriei din 1637 obtinuta împotriva lui Vasile Lupu, domnul Moldovei.Planul edificiului este dreptunghiular alungit, pastrându-se din monumentul original zidurile groase de pe partile laterale si din spate. În biserica au fost adapostite un potir de argint pe care este încrustat anul 1639 si numele ctitorului si alte obiecte cu valoare de patrimoniu care au luat drumul muzeelor. Astazi poate fi admirat, în clopotnita bisericii, un clopot cu inscriptia „acest clopot s-a facut de Samoil Ieromonahul la Biserica Domneasca din Ploiesti, hram «Sfintii Apostoli Petru si Pavel», la 1794”.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 695

Id: 36400

Data: Dec 9, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).