SFÂNTUL NICOLAE - SIMBOL AL BLÂNDEŢII ŞI BUNĂTĂŢII

Cuvântul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la spectacolul „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” – organizat de Sectorul învațamânt si activitati cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucurestilor, Palatul Patriarhiei, joi, 05 decembrie 2013:

„Fiti milostivi,

precum Tatal vostru Cel din ceruri

milostiv este!” (Luca 6, 36)Biserica a instituit un post de sase saptamâni, în care ne aflam acum, ca pregatire pentru Sarbatoarea Nașterii Domnului sau a Craciunului. Sarbatoarea Sfântului Ierarh Nicolae, care a început din aceasta seara, odata cu slujba Vecerniei, este un popas duhovnicesc de intensificare a pregatirii noastre spirituale pentru a întelege mai bine milostivirea, darnicia si bunatatea lui Dumnezeu Tatal, Care a trimis pe unicul Sau Fiu în lume din iubire pentru oameni si pentru mântuirea lor (Cf. Ioan 3, 16).Toata aceasta perioada de pregatire pentru primirea Sarbatorii Nasterii Domnului, în care cea mai populara sarbatoare este cea a Sfântului Nicolae, este perceputa în mod deosebit ca perioada a bucuriei de-a darui, ca raspuns al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu aratata în Hristos, dar si ca manifestare duhovniceasca a omului creat dupa chipul lui Dumnezeu-Daruitorul sau Milostivul.Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai crestinismului, este un personaj real din istoria Bisericii, devenit peste timp simbol al bunatatii sufletului, fiind numit „chip al blândetilor”, mai ales pentru ca a îmbinat smerenia cu darnicia.Nascut în anul 270, a trait mai întâi perioada de persecutii a Bisericii, în vremea împaratilor Diocletian (284-305) si Maximiliam (286-305). Sfântul Nicolae a ramas orfan de mic si a fost crescut si educat de un unchi al sau, care purta tot numele Nicolae si era episcop în cetatea Patara, din Asia Mica. Dobândind multa întelepciune si râvna pentru cele sfinte, a fost hirotonit episcop al cetatii Mira din Lichia, unde a propovaduit cu îndrazneala dreapta credinta, fapt pentru care a fost persecutat si întemnitat.Edictul de libertate religioasa din anul 313 al Sfântului Împarat Constantin cel Mare, de la a carui proclamare am sarbatorit anul acesta 1700 de ani, l-a gasit pe Sfântul Nicolae în temnita, de unde a fost eliberat. Este deci unul din marii sfinti ai Bisericii crestine care s-a bucurat de rolul protector al Sfântului Împarat Constantin cel Mare, într-o perioada în care lumea era divizata înca între pagânism si crestinism.Mai târziu, în anul 325, Sfântul Ierarh Nicolae s-a aflat între cei 318 Sfinti Parinti convocati de Împaratul Constantin cel Mare la primul Sinod ecumenic de la Niceea, unde a aparat învatatura Bisericii despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu în fata ratacirii ereziei ariene, fapt pentru care a fost numit apoi si îndreptator sau aparator al credintei.El a știut sa arate dragoste fața de Dumnezeu, aparând cu sfințenie învatatura ortodoxa și aratând dragoste fața de aproapele, miluind o multime de oameni, ca de pilda pe tatal care avea trei fete sarace, pe corabierii aflați în tumultul marii învolburate și pe locuitorii Mirelor Lichiei, carora le-a fost nu numai pastor sufletesc, ci și sprijinitor în vreme de foamete, prin chemarea miraculoasa a corabiei încarcata cu grâne – simbol al Bisericii, ca tezaur al bunataților celor fagaduite.Prin pilda vietii si a faptelor sale de milostenie, Sfântul Nicolae a inspirat o cultura a bunatatii si darniciei în toate popoarele crestine, mai ales acolo unde este cinstit cu multa evlavie, pretuit si iubit. Cultura aceasta a bunatatii si darniciei s-a dezvoltat mai întâi fara programe sociale, si anume, ea s-a dezvoltat liturgic. Pomenind pe Sfântul Nicolae, citind viata lui din Sinaxar, cântând troparul lui, Biserica a imprimat duhul Sfântului Nicolae clerului, credinciosilor si chiar conducatorilor de popoare pe care i-a sfatuit sa fie buni si milostivi cu cei saraci, singuri si neajutorati. Aceasta cultura a bunatatii sufletului, a darniciei si ospitalitatii, este cântata atât în colindele de Craciun, în câteva colinde pe care le-am auzit acum, dar si în scenetele care au fost prezentate aici.Sfântul Nicolae depaseste orice pedagogie formalista si reprezinta pedagogia spirituala a asemanarii omului cu Dumnezeu, care nu se învata doar din exterior, printr-o imitatie formala a unor fapte morale, ci se dobândeste mai ales printr-o întâlnire frecventa a omului cu Dumnezeu în smerita rugaciune. Fiecare rugaciune smerita lumineaza sufletul, îl sfinteste si îi transmite iubirea smerita a lui Hristos, a Tatalui Ceresc si a Duhului Sfânt. Deci, Sfântul Nicolae era un om milostiv si pentru ca era un mare rugator si un mare postitor. În acest sens, Sfântul Nicolae ne îndeamna sa nu separam opera de caritate sau filantropia sociala de liturghia sau practica rugaciunii, ci sa cerem mereu lui Dumnezeu, în rugaciunile noastre, sa ne faca mai buni, sa ne daruiasca bunatate din bunatatea Sa, iubire smerita din iubirea Sa smerita. În felul acesta, facerea de bine nu devine o crispare voluntarista, ci o revarsare a bunatatii sufletului nostru spre oamenii din jur, pe care mai întâi îi iubeste Dumnezeu si cere ca si noi sa fim asemenea Lui.În limba româna bunicii sunt considerati ca fiind, în general, darnici, iar maturitatea lor se vede în întelepciune si în bunatate. Prin urmare, apelativele bunicul si bunica vin de la constatarea ca acestia sunt oameni buni. În unele parti ale tarii noastre, bunica si bunicul se mai numesc „Bunul” si „Buna”. Însa, bunatatea aceasta a lor nu depinde de numarul cadourilor pe care le fac sau le-au facut, ci este o stare a sufletului pasnic si smerit.Cultura spirituala a darniciei, a bunatatii sufletului smerit este rezultatul, nu numai al imitarii modelului Sfântului Nicolae, ci si al rugaciunilor lui si al rugaciunilor tuturor sfintilor pentru îmbunatatirea si sfintirea vietii noastre. Deci sa ne rugam Sfântului Nicolae ca el sa ne daruiasca bunatate din bunatatea sa primita de la Dumnezeu Cel Milostiv si Bun, pe Care-L laudam în toate slujbele noastre ortodoxe zicând: „Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti”, adresându-ne lui Dumnezeu Tatal. Sa cerem Sfântului Nicolae si tuturor sfintilor ale caror nume le purtam sa ne învredniceasca de bucuria bunatatii sufletului ca dar de la Dumnezeu revarsat în noi pentru a fi cultivat permanent în relatia cu semenii nostri.Unii dintre cei care au ajutat pe saraci au fost uneori întrebati: Ce primiti voi în schimb pentru milostenia voastra? Iar ei au spus: Bucuria pe care o facem altora! Bucuria pe care cineva o face altora când îi ajuta se reîntoarce aceluia care a facut binele. Aceasta bucurie este si ea un mare dar al lui Dumnezeu pentru omul milostiv si smerit. Multi oameni sunt bogati, însa nu toti sunt foarte bucurosi sau fericiti, pentru ca le lipseste tocmai darnicia sau bunatatea sufletului care se revarsa dincolo de orice calcul uman al profitului material. Iar cei saraci si milostivi se bucura neîncetat.Felicitam, în seara aceasta, pe toti cei care au contribuit la organizarea acestui moment sfânt si, în acelasi timp, plin de bucurie: „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”. Felicitam, în primul rând, pe copiii si tinerii care ne-au delectat si ne-au bucurat prin tot ceea ce au prezentat aici ca dar de lumina pentru sufletele noastre, ca sa ne amintim de copilaria si de tineretea noastra. În acelasi timp, multumim parintilor si profesorilor lor care i-au crescut, care i-au format si care doresc ca din educatia copiilor si a tinerilor sa nu lipseasca cel mai mare dar, si anume credinta, adica legatura de iubire a omului cu Dumnezeu si cu sfintii Lui. Felicitam pe toti ostenitorii Sectorului Învatamânt si Activitati cu Tineretul de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucurestilor, care au coordonat lucrarile de pregatire a programului pentru aceasta seara. De asemenea, mentionam pe sponsorii principali - cele trei protoierii din Capitala, si pe ceilalti sponsori. Va multumim tuturor celor care sunteti aici prezenti si ne rugam Mântuitorului Hristos ca, prin mijlocirile Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, sa ne daruiasca tuturor bucuria de a vedea darurile lui Dumnezeu care vin spre noi prin copii buni, parinti buni, profesori buni, preoti buni. Sa ne ajute ca sa ne pregatim pentru a-l primi cu bucurie pe Mos Craciun, întrucât Mos Craciun este în colindele noastre personificarea iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatal. Mos Craciun vine de undeva din Nord, de unde este întuneric si frig - simbol al transcendetei divine - si se apropie mult de oameni întrucât prin bunatatea sa el devine lumina si caldura, transcende întunericul si frigul, ca sa lumineze si sa încalzeasca sufletele oamenilor prin bunatate. Însa, astazi, Mos Craciun Cel darnic este binevestit de Mos Nicolae cel blând si bun. Am putea spune ca pentru copii Mos Nicolae este „înaintemergatorul” lui Mos Craciun, dupa cum Sfântul Ioan Botezatorul este înaintemergatorul Domnului nostru Iisus Hristos. De acum înainte, postul, urcusul nostru bucuros spre sarbatoarea plina de lumina a Nasterii Domnului, se intensifica primind în suflet lumina sarbatorii Sfântului Nicolae si a colindelor ce se vor cânta în fiecare zi ca imne ale iubirii smerite si milostive a lui Hristos pentru oameni.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 610

Id: 36289

Data: Dec 5, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).