Sfanta Elena, o imparateasa pe urmele Mantuitorului

Credinciosii prezenti zilele trecute la hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, s-au putut închina la icoana facatoare de minuni a Sfintei Împaratese Elena ce pastreaza particele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci si din moastele acestei mari sfinte. Despre importanta Sfintei Elena în istoria crestinismului ne-a vorbit pr. conf. dr. Daniel Benga, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Patriarhul Justinian“ din Bucuresti. Preacucernice parinte profesor, ce marturii se pastreaza în izvoarele istorice despre Sfânta Împarateasa Elena? Sfânta Împarateasa Elena este, fata de Împaratul Constantin cel Mare, într-o situatie pe care o întâlnim în Evanghelii, si anume raportul dintre Maica Domnului si Mântuitorul Iisus Hristos. Maica Domnului apare si vorbeste de foarte putine ori în Noul Testament, iar marturiile despre viata ei sunt foarte sarace. Şi în cazul celor doi împarati, Constantin si Elena, centrul preocuparilor a fost pentru cercetatorii si istoricii contemporani lor personalitatea împaratului, care, fiind foarte puternica, a lasat-o pe cea a mamei sale în umbra. Sa nu uitam, însa, ca o personalitate se dezvolta în primul rând prin educatia pe care o primeste de la mama. Şi, daca împaratul Constantin a devenit ceea ce a devenit, este evident ca multe din valorile morale si culturale pe care le-a avut se datoreaza mamei sale, Elena. Împarateasa Elena era o femeie de clasa sociala medie, era fiica unui hangiu din Bitinia, regiune de la sud de Marea Marmara, în Turcia de astazi. Ştim ca s-a nascut în localitatea Drepanum, unde tatal sau avea un han, în anul 249. Acolo a cunoscut-o si viitorul împarat, Constantiu Clor, care era ofiter în armata imperiala. Fiind ofiter si mergând din loc în loc, s-a oprit la acest han si, uimit de frumusetea ei, a cerut-o în casatorie. Viata ei nu avea sa fie usoara alaturi de Constantiu Clor, pentru ca, în cariera sa militara, acesta a atins diverse trepte care impuneau la vremea aceea unele restrictii. S-a ajuns chiar la un moment în care ea a fost abandonata ca sotie. Dupa casatorie, la vârsta de 20 de ani, l-a urmat si, în orasul Naissus din Moesia - Nisul din Serbia de astazi -, l-a nascut pe viitorul împarat Constantin cel Mare. Dupa nasterea fiului, cariera lui Constantiu Clor a capatat o ascensiune fara precedent, fiind numit de catre Diocletian cezar al Apusului. Realitatea vremii nu-i permitea, pentru a deveni cezar, sa aiba o sotie dintr-o clasa inferioara. A fost nevoit sa renunte la Elena si s-a casatorit cu Teodora, o ruda a împaratului Diocletian. Elena este nevoita sa ramâna în Orient, sotul ei plecând în Apus. Sistemul tetrarhiei pe care împaratul Diocletian l-a initiat în anul 285 cerea unele sacrificii: el îsi asocia la domnie un cezar, dar lua garantii pentru ca acela sa fie fidel. Astfel, tânarul Constantin a fost nevoit sa traiasca la curtea lui Diocletian, ca un fel de garantie. Elena era despartita, asadar, si de fiul ei. Din ce moment putem vorbi despre Sfânta Elena ca împarateasa? Dupa ce împaratul Constantin a ajuns cezar în Apus, în locul tatalui sau, în anul 306, a luat-o pe Elena la curtea sa de la Trier, din Germania. În 312, Constantin îl învinge pe Maxentiu si îi acorda mamei sale primul titlu, de „Nobilissima Femina“. Ascensiunea ei s-a definitivat în anul 324, dupa învingerea împaratului Liciniu de catre Constantin, când a primit titlul de „Augusta“, co-împarateasa. Abia dupa acest moment putem vorbi de Elena ca împarateasa. Nu s-a bucurat de acest titlu foarte multa vreme, ci numai 5-6 ani, pentru ca în anul 329 sau 330 a trecut la cele vesnice. Care este importanta Sfintei Elena pentru istoria crestinismului? Asociata la domnie cu împaratul Constantin cel Mare si data fiind convertirea acestuia la crestinism, începând cu anii 310-312, Sfânta Elena a avut marele merit de a sprijini instaurarea crestinismului si primele comunitati crestine. Noi nu stim despre împarateasa pâna astazi daca ea a fost botezata înca de mica sau s-a botezat mai târziu, daca ea l-a încrestinat pe Constantin cel Mare sau abia dupa acest moment a venit în contact cu elemente crestine. Este cert ca în Bitinia, regiunea în care s-a nascut, crestinii erau foarte prezenti. Marturiile despre activitatea ei sunt pastrate la diversi istorici sau teologi din sec. IV-V si ne releva mai multe aspecte legate de atitudinea împaratesei fata de crestini. Eusebiu de Cezareea, desi scrie sute de pagini despre împaratul Constantin, mamei sale nu-i dedica decât foarte putine fragmente. Dupa el, amintim pe marii istorici Socrate de Constantinopol, Sozomen, Teodoret de Cyr, Fericitul Ieronim, Sfântul Ambrozie al Milanului, Sfântul Chiril al Ierusalimului, ale caror marturii despre activitatea Sfintei Elena sunt deosebit de bogate. Acestia amintesc, în primul rând, activitatile de filantropie. Era o împarateasa milostiva, avea grija de saraci, încerca sa-i ajute, de multe ori îl îndemna pe fiul sau sa fie milostiv si sa sprijine spitalele, sa ajute oamenii bolnavi. Un al doilea aspect este dragostea pentru locurile crestine si pentru ajutorarea crestinilor din Orient. Aici libertatea a venit mai târziu. Fiind împarat Liciniu, el nu a protejat comunitatile crestine, asa cum a facut-o împaratul Constantin în Apus. Abia dupa 324, când Constantin devine împarat al întregului imperiu, acest lucru este posibil. Mama sa, Elena, a facut o calatorie dupa Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 326, la Locurile Sfinte. Sunt mai multe discutii despre motivatia pelerinajului. A existat si o drama în familia împaratului Constantin legata de fiul sau si de sotia Fausta, care au sfârsit într-un mod nefericit. Exista o relatare relativ târzie, la un cronicar bizantin din sec. al XIII-lea, care ne spune ca împarateasa Elena a plecat la Locurile Sfinte la îndemnul lui Constantin cel Mare, care discutase deja cu Patriarhul Macarie al Ierusalimului, prezent la Sinodul I Ecumenic, sa încerce descoperirea locului Sfintei Cruci si al Sfântului Mormânt. Ajunsa în Ţara Sfânta, mai întâi s-a ocupat de ajutorarea si eliberarea celor din închisori, din mine si din alte captivitati, retinuti doar pentru „vina“ de a fi crestini. Urmeaza activitatea sa de edificare a lacasurilor sfinte din Orient, în special la Ierusalim. În primul rând a fost descoperirea Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, apoi construirea de biserici. S-a implicat direct în construirea a trei lacasuri: Biserica Învierii, deasupra Sfântului Mormânt si a Golgotei, Biserica Nasterii de la Betleem si Biserica Înaltarii Domnului de pe Muntele Maslinilor. Care a fost itinerarul Sfintei Împaratese Elena catre Locurile Sfinte? Primele vesti care ne istorisesc, în urma unor traditii locale, sunt destul de recente evenimentului. Împarateasa a plecat din Nicomodia, resedinta imperiala, a mers prin Turcia de astazi si prin Cipru catre Ţara Sfânta. Traditiile legate de Sfânta Elena din regiunile prin care a trecut în acest itinerar sunt foarte puternice, similare traditiilor din tara noastra referitoare la Sfântul Apostol Andrei. Ajunge la Locurile Sfinte si acolo gaseste templul închinat zeitei Afrodita. Împaratul Adrian, în 136, dupa reprimarea rascoalei iudeilor, a distrus Ierusalimul, iar pe locul Sfântului Mormânt a fost construit acest templu. Acolo s-a facut un paviment din marmura, pe care s-a ridicat statuia zeitei. Împarateasa a dat porunca sa se darâme templul si, dupa ridicarea placii de marmura, s-au descoperit Mormântul Mântuitorului si stânca Golgotei. Acolo s-au gasit si cele trei cruci, precum si mai multe cuie. Aceste cuie vor face o traditie, fiind considerate obiecte sfinte în crestinism. Unul dintre istoricii sec. al V-lea spune ca împarateasa a daruit doua cuie Sfântului Constantin, care le-a folosit într-un sens protector: pe unul l-a topit si l-a pus în coiful sau, iar pe celalalt l-a pus la capastrul calului, pentru a fi ocrotit de Dumnezeu. Evident ca se punea problema identificarii Sfintei Cruci a Mântuitorului, dintre cele trei. O traditie spune ca s-ar fi gasit pe una dintre cruci expresia „Iisus Hristos, regele iudeilor“, cunoscuta din Evanghelii. Alte traditii vorbesc de minuni: fie vindecarea unei femei bolnave, fie învierea unui copil prin atingerea de Sfânta Cruce. Cert este ca Cinstitul Lemn a fost identificat si venerat ca obiect de mare valoare în istoria crestinismului. Pe locul acela s-a construit Bazilica Învierii, asa-numita Rotonda. Activitatea Sfintei Elena la Locurile Sfinte a dus la o dezvoltare a cultului si traditiei crestine într-o maniera cum nu s-a mai cunoscut, astfel ca deja la finele sec. IV devenise o traditie pentru fiecare crestin sa încerce sa ajunga, o data în viata, la locurile unde Dumnezeu S-a pogorât pe pamânt. Împarateasa Elena a murit la scurt timp dupa pelerinajul din Ţara Sfânta, în 329 sau 330, se pare ca la Nicomidia. Eusebiu de Cezareea istoriseste ca a fost înmormântata într-o cetate imperiala, într-un mormânt împaratesc, dar nu numeste locul. Împaratul Constantin cel Mare i-a facut un sarcofag de marmura, artefact ce se pastreaza pâna astazi în Muzeul Vaticanului. Trupul Sfintei Elena se afla într-o manastire de lânga Venetia, pe o insula ce-i poarta numele, pastrat într-un sicriu de sticla, într-o biserica romano-catolica. (Interviu semnat de Alexandru Briciu si publicat în cotidianul „Ziarul Lumina” din data de 31 octombrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1290

Id: 35094

Data: Oct 31, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).