Sfanta Elisabeta, cinstita in mod deosebit la Cluj-Napoca

]]>Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Elisabeta marcată de Biserica Ortodoxă vineri, 24 aprilie 2015, a avut o însemnatate deosebită pentru mănăstirea de maici din cartierul clujean Bună Ziua, care și-a serbat cu acest prilej, hramul, în prezența Mitropolitului Andrei, al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, la slujbă fiind prezenți numeroși preoți din Arhiepiscopia Clujului, întreaga obște monahală și credincioși, potrivit Radio Renaşterea. Viața Sfintei Elisabeta și sensul ascezei monahale Celor prezenți, Înaltpresfințitul Andrei le-a vorbit în cuvântul de învățătură despre viața Sfintei Elisabeta, pe care a numit-o un ascent prin excelență. Pornind de la exemplul sfintei, ierarhul a subliniat și sensul ascezei monahale: „Părintele Dumitru Stăniloaie a scris un studiu intitulat Sensul ascezei monahale în care zicea, referitor la călugări, că studiul meditația, misiunea de propovăduire sau alinare a nevoilor sociale este greu înțeleasă de oameni astăzi, dar ea este foarte importantă. Deoarece monahul, pe departe de a fi un om care a abandonat lupta cu răul, dimpotrivă, este luptătorul cel mai hotărât în slujba Duhului. Este cavalerul eminent al Duhului Sfânt”. Rugăciuni la Icoana Maicii Domnului „Prodromița” La hramul din acest an, credincioșii prezenți s-au putut închina unei copii a icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“ din Sfântul Munte Athos. Realizată de călugării Schitului românesc Prodromu, icoana a fost dăruită Mănăstirii clujene „Sfânta Elisabeta” și adusă în seara zilei de 20 aprilie, de o delegație din Grecia.

Download: Click for download attached file: Sfanta Elisabeta, cinstita in mod deosebit la Cluj-Napoca

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 552

Id: 51071

Data: Apr 27, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).