Sfanta Impartasanie pentru micutii crestini de la Centrul de Zi Sfanta Irina din Blaj

Prichindeii de la Centrul de Zi pentru copii anteprescolari „Sfânta Irina” din Blaj s-au pregatit, asa cum îi sade bine unui bun crestin, pentru cel mai mare praznic împaratesc, Învierea Domnului, primind Sfânta Împartasanie. În Miercurea Mare, parintele Vasile Seicean, coordonatorul Centrul de Zi, împreuna cu parintele Ionica Rusan i-au binecuvântat pe micuti si L-au adus pe Hristos în sufletele si în trupurile lor, sub forma pâinii si a vinului.„Aflându-ne într-o perioada deosebita din cursul anului Bisericesc, Postul Sfintelor Pasti, am considerat ca pe lânga îngrijirea pe care le-o oferim copiilor zi de zi, trebuie sa ne ocupam si de îngrijirea lor spirituala si duhovniceasca. De aceea, micutii au primit saptamâna aceasta binecuvântarile si rugaciunile pentru Împartasanie si au primit Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos” a spus parintele Vasile Seicean, coordonatorul Centrul de Zi pentru copii anteprescolari „Sfânta Irina” din Blaj.Odata cu bucuria Sfintei Împartasanii, prichindeii de la Centrul de Zi pentru copii anteprescolari „Sfânta Irina” din Blaj au primit din partea consilierilor locali si un sprijin financiar. În cadrul ultimei sedinte de Consiliu Local, alesii din Blaj au aprobat hotarârea prin care toate cheltuielile de functionare ale centrului si costul utilitatilor vor fi suportate si în acest an de Primarie.„Primaria si Consiliul Local Blaj sunt alaturi de centrul nostru înca de la înfiintare si împreuna cu Arhiepiscopia Ortodoxa a Alba Iuliei, Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia, parohia ortodoxa Blaj – Veza si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Alba asigura nu doar buna functionare a centrului ci vin si în sprijinul famiilor care îsi lasa micutii în grija noastra. Pentru ca ne pregatim de cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, le dorim tuturor celor care sunt alaturi de centrul nostru, sanatate, pace si liniste sufleteasca iar lumina Învierii sa le umple sufletele de bucurie, speranta si bunatate”, a adaugat parintele Vasile Seicean.***Peste 40 de copii din Blaj cu vârsta între 0 si 3 ani beneficiaza de serviciile Centrului de Zi pentru copii anteprescolari „Sfânta Irina”, un centru pilot la nivelul retelei sociale a Patriarhiei Române. Centrul functioneaza din vara anului 2012 în cadrul retelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei fiind coordonat de Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia. Acesta vine în sprijinul familiilor tinere, care au în primul rând o situatie materiala mai dificila sau se afla în situatii speciale cum ar fi: parinti divortati, familii monoparentale, familii fara venituri sau cu venituri foarte mici, familii cu un singur întretinator, familii în care parintii nu sunt încadrati în câmpul muncii, parintii studiaza înca sau familii numeroase. Copiii au asigurate zilnic doua mese principale si doua gustari, igienizare corespunzatoare, program de odihna, activitati educative cu caracter ludic, activitati de socializare si integrare, de recreere, evaluare psihologica periodica a dezvoltarii cognitive si interventie logopedica. De asemenea, parintii primesc consiliere sociala si psihologica, informare, mediere în relatiile cu serviciile sociale si instruire în ceea ce priveste educarea si îngrijirea corespunzatoare a copilului mic.Biroul de Presa al Asociatiei Filantropia Ortodoxa Alba Iulia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 535

Id: 39957

Data: Apr 18, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).