Sfanta Liturghie Arhiereasca la Manastirea «Icoana» din județul Gorj

La 24 iunie 2014, în ziua Praznicului Nașterii Sf. Ioan Botezatorul sau Sânzienele, numita în unele locuri și Dragaica, Manastirea «Icoana» din județul Gorj s-a aflat la ceas de mare sarbatoare duhovniceasca prilejuita de oficierea Sfintei Liturghii de catre Înaltpreasfințitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, împreuna cu un sobor de preoți și diaconi, din rândul carora au facut parte parintele protoereu Iulian Margineanu și Parintele Ioan Popescu, de la Parohia «Icoana» din București, din moștenirea caruia a provenit terenul pe care își duce viața de obște sfântul lacaș.“În pofida vremii înnorate, cei câteva sute de credincioși s-au bucurat apoi de un soare mângâietor în momente de aleasa traire duhovniceasca, iar în acordurile Grupului psaltic al Catedralei mitropolitane din Craiova, cu acest prilej a fost hirotonit preot diaconul Marius Diaconu, pe seama Parohiei Zanoaga, Dolj, Protopopiatul Craiova-Sud și apoi a fost hirotonit diacon și Adrian Mila, pe seama Parohiei Giurcu, Gorj. La sfârșitul sfintei slujbe, credincioșii au primit câte un pachet cu o mica gustare, iar în trapeza manastirii au fost primite persoanele invitate la slujba”, ne-a transmis Prof. Vasile Gogonea.În cuvântul de învațatura, ÎPS Irineu a subliniat învațaturile care se desprind din Sfânta Evanghelie a Sf. Evanghelist Luca, aceasta fiind o certitudine istorica, dar facându-se și o comparație între vestirea Nașterii Sf. Ioan Botezatorul și Bunavestire a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a arata ca: “Sarbatoarea de astazi, Nașterea Sf. Ioan Botezatorul, este un prilej de bucurie pentru Manastirea «Icoana», pentru toți credincioșii creștini, pentru toate familiile creștine, pentru toți pruncii și copiii din biserica noastra ortodoxa. Când vorbim despre Nașterea Sf. Ioan Botezatorul, cuprindem în aceasta sarbatoare toata familia creștina. Vedem lucrarea Lui Dumnezeu, credința oamenilor, evlavia lor și apoi împlinirea fagaduințelor divine, care depașesc cu mult rațiunea umana și chiar neputințele noastre. În Bunavestire a Maicii Domnului, Arhanghelul Gavriil a spus Fecioarei ca la Dumnezeu toate sunt cu putința. Și a amintit acolo, despre Nașterea Sf. Ioan Botezatorul, ca Elisabeta a zamislit la batrânețe și a nascut un fiu. Evident, ca am amintit despre acest moment, întrucât aș dori sa fac o comparație între vestirea nașterii Sf. Ioan Botezatorul și Bunavestire a Maicii Domnului. Amândoua, aceste evenimente, au fost vestite de îngerul Lui Dumnezeu. Vestirea Nașterii Sf. Ioan Botezatorul s-a facut în templu, lui Zaharia și Elisabetei. Acolo îngerul s-a aratat lui Zaharia și i-a vestit ca rugaciunile sale au fost ascultate de Dumnezeu, au fost împlinite și ca Dumnezeu îi va da un fiu. Un fiu la batrânețe, bineînțeles, și Sf. Luca subliniaza acest lucru. Vreau ca spun ca Sf. Luca, în Evanghelia de astazi, amintește ca el a cercetat toate cu deamanuntul, adica, vrea sa precizeze ca cele spuse de el sunt marturii adevarate, provin de la cei care au fost aproape de el și care sunt vrednici de aceasta crezare! Mai amintește Sf. Luca de faptul ca în vremea aceea era domnitor Irod, și precizeaza toate aceste lucruri, ca sa ne dam seama ca Evanghelia nu este o poveste, cum spun unii, ci este un document istoric. Este o realitate incontestabila, de netagaduit pentru orice om”.În încheierea cuvântului de învațatura, IPS Irineu a reiterat ca: “vestea de astazi a Nașterii Sf. Ioan Botezatorul și Nașterea lui sunt o sarbatoare sfânta și o bucurie a Bisericii noastre Ortodoxe. Pentru ca Nașterea Sf. Ioan este ca o adevarata binecuvântare pentru întreaga biserica și pentru întreaga familie creștina. Dumnezeu, când dorește, se biruiește rânduiala firii, și omul împlinește ceea ce Cuvântul Lui Dumnezeu se proclama și se pronunța în viața noastra. Ascultându-L pe Dumnezeu, împlinim Voia Lui! În acest fel, și noi ne vom apropia de Împarația Cerurilor! În aceasta sfânta biserica, la hramul acestei sfinte manastiri, avem bucuria sa fim laolalta împreuna cu îngerii și sa-l cinstim pe Sf. Ioan Botezatorul, care este nu numai Îniantemergatorul Domnului, dar și rugator pentru noi! În icoanele noastre ortodoxe îl vedem întotdeauna în partea stânga a Mântuitorului Iisus Hristos, care sta pe scaunul de judecata și se roaga pentru noi! El se roaga pentru noi, pentru ca a primit darul acesta și întotdeauna îi cerceteaza pe cei care îl iubesc, și care iubesc Împarația Lui Dumnezeu! Prin urmare, rugam pe Sf. Ioan Botezatorul sa ne fie permament sprijin ajutator și folositor, sa îndrepteze viața noastra, așa cum a îndreptat calea înaintea Domnului, ca sa prevesteasca întotdeauna cele de taina ale Împarației Lui Dumnezeu, în vecii vecilor, Amin”!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 641

Id: 41884

Data: Jun 25, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).