Sfanta Liturghie cu ocazia hramului Bisericii Domnesti din Curtea de Arges

]]>Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte în fiecare an, la data de 28 octombrie, pe Sfântul Mitropolit Iachint de la Vicina. Acesta a fost canonizat la 26 septembrie 2009, alături de Neagoe Vodă Basarab şi Ioanichie cel Nou. Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, astăzi, 28 octombrie 2014, la Biserica Domnească din municipiul Curtea de Argeş a fost prăznuit cel de-al doilea ocrotitor, Sfântul Mitropolit Iachint de Vicina, primul ierarh care a ocupat scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti după recunoaşterea oficială de către Patriarhia Ecumenică în luna mai a anului 1359. Cu această binecuvântată ocazie a fost oficiată Sfânta Liturghie, de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, după cum ne-a precizat Şerban Niţă. Răspunsurile la strană au fost date de elevii Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Neagoe Vodă Basarab" din Curtea de Argeş. După Sfânta Liturghie a fost oficiată Slujba Parastasului pentru ctitorii Bisericii Domneşti, ridicată în secolul al XIV-lea de către domnitorii Basarab I şi fiul acestuia, Nicolae Alexandru. Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, prezent zilele acestea la Bucureşti cu ocazia manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi a întrunirii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a transmis credincioşilor binecuvântări arhiereşti şi urări de mulţi ani cu belşug dehar şi sănătate. Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti, a contribuit atât la organizarea vieţii bisericeşti din Ţara Românească, cât şi la ctitoria Bisericii Domneşti de la Curtea de Argeş. Sfântul Iachint de la Vicina a fost ultimul mitropolit al Vicinei şi primul mitropolit al Ţării Româneşti. El a organizat viaţa bisericească din Ţara Românească – a zidit biserici, a hirotonit preoţi, l-a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana să organizeze viaţa din mănăstiri după modelul prezent în Muntele Athos şi a purtat de grijă si românilor transilvăneni, cărora le-a trimis misionari şi persoane hirotonite. Sfântul Ierarh Iachint a trecut la cele veşnice în anul 1372.

Download: Click for download attached file: Sfanta Liturghie cu ocazia hramului Bisericii Domnesti din Curtea de Arges

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 543

Id: 44823

Data: Oct 29, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).