Sfanta Liturghie de Pasti la Catedrala Patriarhala

Biserica Ortodoxa se afla astazi, 20 aprilie 2014, în Sfânta si Marea Duminica a Pastilor. În aceasta duminica sarbatorim Învierea cea datatoare de viata a Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La Catedrala Patriarhala slujba Sfintei Liturghii a fost oficiata de catre Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi.La Sfânta Liturghie s-a citit Sfânta Evanghelie de la Sf. Ev. Ioan, capitolul I, versetele de la 1 la 17: La început era Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au facut; si fara Dânsul nimic nu s-a facut din ce s-a facut. Într-Însul era viata si viata era lumina oamenilor. Şi lumina în întuneric lumineaza si întunericul n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre marturie, ca sa marturiseasca despre Lumina, ca toti sa creada prin el. Nu era el Lumina, ci ca sa marturiseasca despre Lumina. Cuvântul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul care vine în lume. În lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit. Şi celor câti L-au primit si cred în numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fiii lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut. Şi Cuvântul s-a facut trup si s-a salasluit între noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si adevar. Ioan marturisea despre Dânsul si striga, zicând: Acesta era despre care am zis: Cel care vine dupa mine a fost înaintea mea, pentru ca mai înainte de mine era. Şi din plinatatea Lui, noi toti am luat si har peste har, pentru ca legea s-a dat prin Moise, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos.La finalul Sfintei Liturghii credinciosii care au participat la sfânta slujba au primit Sfintele Pasti, Pastorala la Învierea Domnului, un ou si un cozonac ca semn de binecuvântare si pretuire pentru fidelitatea, rabdarea si statornicia în a participa deplin la Sfânta Slujba din noaptea de Pasti. „Ne rugam Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat din morti sa va binecuvânteze, sa va daruiasca sanatate si mântuire, pace si bucurie si mult ajutor în viata dvs. si sa duceti lumina si bucuria Învierii în sufletele dvs., celor care sunt dragi, apropiati, dar si celor care au nevoie de o încurajare si de un cuvânt bun si de o fapta buna”, a spus Preafericirea Sa la finalul sfintei slujbe. Învierea Domnului este cea mai mare sarbatoare a creștinilor ortodocși pe care o numim în cântarile Bisericii praznic al praznicelor și sarbatoare a sarbatorilor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 510

Id: 39990

Data: Apr 20, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).