Sfanta Liturghie in cinstea Sf. M. Mc. Mercurie la Catedrala Arhiepiscopala din Rm. Valcea

Credinciosii ortodocsi din municipiul Râmnicu Vâlcea au trait astazi, 25 noiembrie, zi în care Biserica Ortodoxa îi praznuiește pe Sfântului Mare Mucenic Mercurie si Sfânta Mucenita Ecaterina, o aleasa bucurie duhovniceasca. La Catedrala Arhiepiscopala „Sfântul Nicolae” din Râmnicul Vâlcea, unde se afla la loc de cinste, spre închinare, Cinstitul Cap al Sfântului Mare Mucenic Mercurie, a fost oficiata Sfânta Liturghie de catre un sobor de preoti si diaconi condus de Parintele Protos. Sebastian Mihalcea, Eclesiarhul Catedralei, informeaza arhiram.roRaspunsurile liturgice au fost oferite de grupul de psalți al Catedralei Arhiepiscopale.La finalul slujbei, Parintele Eclesiarh a tinut un cuvânt de învatatura în care a elogiat viata si martiriul Sfântului Mare Mucenic Mercurie. „Este o mare binecuvântare sa avem în Catedrala Arhiepiscopala sfintele moaste, odoare de mare pret pe care trebuie sa le cinstim si ne rugam ca si noi sa fim învredniciti de aceeasi bucurie, slava si cinste înaintea lui Dumnezeu si a sfintilor sai”, a spus Parintele Eclesiarh Protos. Sebastian Mihalcea.Dupa Sfânta Liturghie numerosii credinciosii prezenti s-au închinat la moastele Sfântului Mare Mucenic Mercurie.Catedrala Arhiepiscopala a Râmnicului pastreaza la loc de cinste ca moaste „Capul” Sfântului Mare Mucenic Mercurie din anul 1776, când a fost adus aici de catre Episcopul Partenie de la biserica „Sfântul Gheorghe” din Ocnele Mari. A stat aici pâna în anul 1916, când a fost transportat cu alte obiecte de cult la Moscova. În timpul Patriarhului Iustin Moisescu, a fost readus în tara si la solicitarea Înaltpreasfintitului Parinte Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei si a Preasfintitului Parinte Gherasim, Episcopul Râmnicului, „Capul” Sfântului Mercurie a revenit la Catedrala din Râmnic unde se afla spre închinare pâna astazi.Alaturi de moastele Sfântului Mare Mucenic Mercurie, se afla si cele ale Sfintilor Carp Episcopul si Teodor Stratilat, Sfântul Nectarie, Sfintii 5 mucenici din Samotracia si Cuviosii Martiri de la Manastirea Sfântul Cuvios Teodosie din Palestina.Prin bunavointa Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, din data de 14 noiembrie 2009, Catedrala din Rm. Vâlcea a primit în dar, cu prilejul înaltarii la rang de Arhiepiscopie a Episcopiei Râmnicului, o icoana a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, care contine un Engolpion cu moastele sfântului.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 504

Id: 35872

Data: Nov 25, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).