Sfanta Liturghie si Taina Hirotoniei savarsite la Paraclisul Episcopal din Villalbilla, Spania

]]>La Paraclisul Episcopal Nașterea Domnului din Villalbilla, Spania, s-a săvârșit Sfânta Liturghie care a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, înconjurat de un sobor de preoți, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei. În cadrul acesteia, Preasfinția Sa a fost hirotonit întru preot Preacucernicul Diacon Ioan Blănariu, pe seama Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Cuvios Ioan Scărarul din Requena. La finalul slujbei, Preasfinția Sa l-a îndemnat pe părintele nou hirotonit să aibă grijă de turma încredințată lui spre păstorire, să o povățuiască și să o îndrume pe calea mântuirii, chiar dacă uneori este greu. Preotul nu poate face nimic de la sine fără ajutorul și harul lui Dumnezeu, adevăratul lucrător. Doar prin rugăciune și prin împreună lucrare cu Dumnezeu devenim moștenitori ai Împărăției Cerurilor. Din soborul slujitorilor au făcut parte: Preacucernicul Părinte Cristian Suciu, Protopop al Protopopiatului Castilla la Mancha, Preacuviosul Părinte Macarie Bărgăvanu, slujitor la Centrul Eparhial, Preacucernicul Părinte Gheorghe Edu, paroh al Parohiei Sfânta Cruce din Alcala de Jucar și Preacucernicul Părinte Florin Edu, preot misionar în cadrul Protopopiatului Castilla la Mancha.

Download: Click for download attached file: Sfanta Liturghie si Taina Hirotoniei savarsite la Paraclisul Episcopal din Villalbilla, Spania

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 294

Id: 56421

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei