Cinstirea de care s-a bucurat Sfântul Apostol Andrei, înca de la primele zile ale propovaduirii Evangheliei în lume, s-a bazat pe mai multe temeiuri. În primul rând, el a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezatorul. Era frate cu Apostolul Petru, pe care el l-a adus la Mântuitorul Hristos. În sfârsit, titlul de 'protoclet' desemneaza pe acela dintre Apostoli care a urmat fara sovaire pe Cel despre care marele prooroc spusese aceste cuvinte.Marturia veacurilor istorice arata ca Apostolul Andrei a fost revendicat de credinciosii multor Biserici pe care le-a cercetat: Heracleea, Sinope, Trebizonda, Niceea, Scitia Mica s.a. Dar ceea ce nu au spus Origen si Eusebiu al Cezareei ne comunica scrierile apocrife, indicându-se alte teritorii misionare ale lui: Abisinia, Georgia, Gotia s.a. Într-una dintre ele, Omilia lui Pseudo-Atanasie, se descriu viata si activitatile Sfântului Apostol Andrei si se mentioneaza faptul ca el a facut misiune printre greci si printre barbari. În rândul acestora trebuie socotiti si scitii, adica locuitorii geto-daco-romani din Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea).Mai târziu, în veacul al XlV-lea, Nichifor Callist aminteste si el ca - dupa misiunea din Asia Mica - el a trecut sa propovaduiasca Evanghelia în 'pustiurile scitice'. Sub denumirea aceasta trebuie sa întelegem Scythia Minor, pentru legaturile ei comerciale cu grecii din Milet înca din veacurile anterioare si pentru conditiile favorabile apostolatului pe care provincia le oferea atunci.Apoi, cu precadere din veacurile XIX - XX, rastimp de romantism si de reconstituire nationala, Protocletul a fost revendicat îndeosebi de marile popoare ortodoxe: rusi, greci, români si georgieni.În aceasta cavalcada de vrednicii religioase si culturale, s-a evidentiat si concluzia ca Sfântul Andrei este de fapt Apostolul românilor. Numerosi cercetatori, clerici si mireni, s-au straduit sa demonstreze aceasta. Din categoria dintâi, amintim pe Arhiepiscopul Epifanie al Buzaului, pe preotii profesori universitari: Nicolae Şerbanescu, Ion Ramureanu, Sabin Verzan si Viorel Ionita. Din rândul mirenilor s-au remarcat dr. Ion Dinu, I. Popescu-Spineni, Dumitru Manolache s.a.Au fost evidentiate astfel diversele aspecte în care activitatea Protocletului s-a manifestat la noi: colinde, steaguri cu crucea Sfântului Andrei, obiceiul ungerii usilor cu usturoi, mersul cu capra, paza vitelor de lupi.Literatura apocrifa, bogata si încâlcitaProductiile acestea se pot împarti în doua categorii: una cu caracter eretic dovedit si alta cu fond pervertit pâna la urma de o erezie sau de o legenda. Se stie ca scrierile cu cuprins curat eretic au fost distruse în mare parte. Celelalte au dainuit în literatura populara, constituind lectura obisnuita a oamenilor simpli, naivi si creduli.Antichitatea crestina a condamnat în mai multe rânduri istorisirile legendare ale Apostolilor, vizându-se îndeosebi lucrarile puse în circulatie de catre Lucius Carinus, un gnostic de pe la sfârsitul veacului al II-lea.Literatura apocrifa în legatura cu Sfântul Apostol Andrei este foarte bogata si încâlcita. Eusebiu al Cezareii aminteste Faptele lui Andrei, scriere alcatuita în jurul anilor 260 dupa Hristos. Ea povesteste calatoriile Apostolului în jurul Pontului si pâna la Ahaia, unde si-a gasit moartea prin martiraj. Lucrarea reda predicari printre canibali, minuni, îndemnuri la virginitate, imne ale Sfintei Cruci. Alte prelucrari se intituleaza: Faptele lui Andrei si Mathias la antropofagi si, de asemenea, Faptele Apostolilor Petru si Andrei, care expun fapte neamintite mai înainte. Andrei înviaza mortii si înalta o capela în aceste locuri salbatice. Se afirma de asemenea ca chiar sfincsii de piatra din acest peisaj necrestin faceau sa rasune din gurile lor de piatra cântari de slavire a lui Hristos.Martirul lui Matei consta tot din propovaduirea în cetatea antropofagilor. Cei care îl asculta se civilizeaza în cele din urma, dupa unele persecutii dezlantuite de catre acestia si dupa amenintarile si minunile Apostolului.Trebuie sa observam numaidecât ca mediul barbar cu fapte miraculoase si cu practicarea canibalismului i-a speriat pe învatati si nu i-a încurajat sa cerceteze mai amplu documentele acestea.Trecem peste caracterizarea generala greco-latina, care vedea 'barbarie' în tot ce provenea din afara lumii si a civilizatiei lor.Cele ce se petreceau în cetatea în care predica Apostolul Andrei se întâlnesc mai 'barbare' în alte locuri si la alte date ulterioare secolului I dupa Hristos. Este drept ca tracii aduceau jertfe de animale. Ei dadeau sclavi în schimbul sarii. Alanii, cum ne informeaza Eusebiu, nu mâncau pâine, ci carne. Poetul Ovidiu, la Tomis, se hranea îndeosebi cu carne. Scene de sacrificiu se practicau si în cultul Cavalerilor danubieni, raspânditi în secolele II - IV ale erei noastre în provinciile Dacia, Moesia, Panonia si Dalmatia. De aceea poetul latin exilat la Tomis a putut exprima cu atâta amaraciune: 'Daca privesc oamenii, caci abia sunt vrednici de acest nume, vad la ei mult mai cumplita salbaticie decât la lupi'.Se mai precizeaza totusi ca locuitorii traco-geto-romani din provincia Moesia II nu mâncau vietati.O sursa legendara asupra careia istoricii trebuie sa reflecteze mai multEste vorba de întrebarile lui Pseudo-Chesarie ('Caesarii sapientissimi viri fratris Gregorii Theologi Dialogi quattuor', în J.- P. Migne, Patrologia graeca, vol. 38, Paris, 1862, col. 851-1190). Este o opera asupra careia învatatii nu au cazut de acord în ceea ce priveste autorul si timpul redactarii ei. Nu a fost compusa de fratele Teologului, ci poate ca e opera unui eretic henoticist sau a unui origenist din veacul al VI-lea. Cercetari mai noi o atribuie Sfântului Dionisie Exiguul.Scrierea a meritat sa fie citita de Sfântul Patriarh Fotie, de vreme ce ea informeaza ce populatii de pe ambele maluri ale Dunarii aveau aplecari canibalice chiar prin veacul al IV-lea.Din referintele pe care le cuprinde Pseudo-Chesarie cu privire la semintiile din preajma Dunarii de la începutul secolului al VI-lea, cunoastem istoria si felul lor de trai. Într-un pasaj în care se vorbeste de determinismul planetelor asupra oamenilor se aduc si dovezi etnologice. Dupa cum în Britania mai multi barbati poseda aceeasi femeie, tot asa sclavinii si 'fisionitii', numiti si 'danubiani', sug sânii femeilor însarcinate (ibid., într. 110, col. 998).Fragmentul citat nu numai ca lumineaza mai multe capitole ale istoriei Scitiei Minor, ci si indirect usureaza întelegerea dificultatilor activitatii Sfântului Andrei în aceasta regiune.Cei vechi numeau Scitia regiunea de la nordul Marii Negre. Din acest spatiu au venit în Dacia si gotii. Cât priveste scitii, ei s-au stabilit în Crimeea în anul 110 înainte de Hristos. De aici au navalit în Dobrogea pe la sfârsitul secolului III î.Hr., cu obiceiurile si mentalitatile lor.Un trib al scitilor se numea 'androfagi'. În tara noastra acei migratori au dat numele lor Dobrogei înca din primele trei secole ale erei crestine. Dupa reformele administrative ale lui Diocletian (284-305), provincia a devenit despartita si a purtat denumirea de Moesia Secunda. Numele de scit a continuat sa fie utilizat de autori bizantini pentru toate popoarele migratoare dinspre rasarit, desi el nu mai desemna etnia de mai înainte.Cât priveste notiunea de 'fisioniti', ea provine de la numele edenic, uneori acordat Dunarii, pe care Pseudo-Chesarie îl pomeneste în amintita lucrare.În concluzie, atragem atentia asupra acestei surse apocrife, ocolite de istorici, cel putin de cei români. Este de asteptat ca învatatii sa continue cercetarile în aceasta directie, dupa o metoda interdisciplinara din care sa nu lipseasca etnografia.Ele vor întari si mai mult ipoteza propovaduirii Sfântului Andrei în Dacia Pontica, iar nu în sudul Rusiei de odinioara.'Barbaria' care a fost adusa aici de catre popoarele migratoare nu a înspaimântat pe zelosul Apostol ca sa propage si printre ei lumina Evangheliei. Aceasta stare de lucruri nu trebuie cautata neaparat în pustiurile Africii, în care trimisul lui Hristos nu a ajuns decât prin fantezia literatilor de salon sau a unor eretici gnostici. Chiar daca nu a lasat nici o scriere în canonul nou-testamentar, activitatea de crestinare de mai sus printre antropofagi aduce Protocletului o glorie nepieritoare. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 30 noiembrie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 874

Id: 36041

Data: Nov 30, 2013

Imagine: