Sfantul Efrem Sirul este sarbatorit in Biserica Ortodoxa

Biserica Ortodoxa sarbatoreste la data de 28 ianuarie pe Sfantul Efrem Sirul. Cuviosul s-a nascut in anul 306 in cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflata sub conducere romana. Efrem a crescut intr-o familie cu parinti pagani, tatal sau fiind preot al zeitei Abizal. Invatatura crestina el o va primi prin intermediul Sfantului Iacov, binecunoscutul episcop de Nisibe, care l-a si botezat la varsta de 18 ani. Incepand cu acest moment, Efrem devine apropiatul ierarhului provinciei, pe care l-a ajutat sa reinnoiasca moralitatea decazuta a cetatenilor acelor locuri.Unul dintre biografii sai povesteste cum, la un moment dat, el a reusit sa alunge trupele persane, care stationau in Nisibe, doar cu rugaciunea sa. Un nor de muste si tantari s-a abatut asupra trupelor lui Sapor al II-lea, regele Persiei, silindu-le sa paraseasca provincia. Aventuroasa campanie a imparatului bizantin Iulian Apostatul, care pentru un timp ameninta Persia, s-a sfarsit, precum se stie, cu un dezastru, iar succesorul sau, Jovianus, a fost fericit sa scape de la masacru ceea ce mai ramasese din mareata armata pe care predecesorul sau o condusese de-a lungul Eufratului.Roma pierduse provinciile rasaritene cucerite la sfarsitul secolului al III-lea. Printre orasele retrocedate Persiei era si Nisibe. Pentru a scapa de cruda persecutie care bantuia pe atunci Persia, mare parte din populatia crestina a abandonat Nisibe. Efrem a mers, cu conationalii sai, si s-a asezat mai intai la Beit-Garbaya, apoi la Amid si, in final, la Edessa, unde a petrecut 10 ani de viata ca monah, cunoscut prin traiul sau ascetic. Cu toate acestea, s-a aratat interesat de de cele care priveau populatia Edessei. Cronicarii mai vechi spun ca ar fi fost diacon, pentru ca putea predica in public. Pe vremea aceea, cel putin 10 secte activau in Edessa, iar Efrem s-a luptat cu ele, mai ales cu discipolii vestitului filosof Bardesanes.Acestei perioade ii apartin aproape toate lucrarile sale, in afara de poemele compuse la Nisibe, restul scrierilor, predici, imne, tratate exegetice dateaza din timpul sederii sale la Edessa. Este foarte probabil ca el sa fi fost unul dintre fondatorii scolii persane de teologie, numita asa pentru ca primii ei studenti si profesori erau crestini persani refugiati din 363. La moartea Sfantului Efrem, acesta a fost ingropat fara pompa, in cimitirul unde erau inhumati strainii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 568

Id: 27909

Data: Jan 28, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).