Filozof creștin, Parinte al Bisericii și scriitor care a dus la apogeu telogia Capadocienilor, Sfântul Grigorie de Nyssa a trait experiența vie a Duhului, marturisita în mii de pagini ce se constituie în tot atâtea picaturi de har date noua spre luminarea minții și a inimii.Sfântul Grigorie al Nyssei (335-394/395), ca frate al Sfântului Vasile cel Mare (330-379), este considerat, împreuna cu Sfântul Grigorie de Nazianz (329-389/390), conservatorul legitim al moștenirii lui spirituale și o autoritate ecleziastica în toate problemele dogmatice. Înainte de a patrunde în universul teologic al operelor marelui capadocian, sa amintim emoționanta considerație pe care acesta i-a purtat-o fratelui sau, Vasile. Recunoscând ca nu poate spune „nimic senzațional“ despre lecțiile pe care le-ar fi luat de la maeștri celebri în timpul studiilor sale din tinerețe (ep. 13, 4, ad Liban), Sfântul Grigorie nu a încetat în schimb sa îl laude pe un ton entuziast, ca „maestru și parinte“ al sau, pe Sfântul Vasile. El era pentru Grigorie „minunea întregului univers“ și prototipul unui filozof (Or. in XL mart., 776 A); îl așeza alaturi de vechii sfinți și considera scrierile sale pline de inspirație, caci Sfântul Vasile era într-adevar „plasmuit dupa chipul și firea Creatorului sau“ (De hom. opif., 125 B). Într-adevar, parcurgând scrierile Sfântului Grigorie al Nyssei se poate simți limpede dependența de maestrul sau, chiar acolo unde nu îl citeaza cu numele. Sfântul Grigorie este realmente discipolul Sfântului Vasile cel Mare, dar acest elogiu ce însoțește întreaga sa opera nu trebuie sa creeze impresia falsa ca Sfântul Grigorie s-ar fi marginit la admirația fața de model și ca nu ar fi creat opere pline de originalitate. Dimpotriva, Grigorie de Nyssa este teologul cel mai universal din secolul de aur al patristicii. În scrierile sale întâlnim pâna și expuneri ținând de științele naturii și medicina, care dovedesc nu doar cunoașterea, ci și înțelegerea problemelor din acele domenii. Prin vasta sa cultura îi seamana fratelui sau, Sfântul Vasile, dar prin profunzimea și completitudinea cunoașterii îi este deseori, chiar superior.Sfântul Grigorie al Nyssei și-a început activitatea literara în 371, odata cu elaborarea lucrarii Despre feciorie. Înca din aceasta prima lucrare, Capadocianul lasa sa se întrevada trasaturile fundamentale ale doctrinei sale mistice. Profund influențat de platonism și de origenism, deseori inspirându-se din Filon și din exegeza sa biblica, Grigorie de Nyssa își întemeiaza idealul abstinenței pe motivații filozofico-retorice, astfel încât aceasta opera apare uneori ca un tratat filozofic, analog acelora pe care puteau sa le scrie filozofii pagâni ai timpului sau. Fecioria este condiția originara a omului creat dupa chipul lui Dumnezeu, ea fiind și cea care permite legatura intima a Sfintei Fecioare cu taina Întruparii; ea a înlesnit pâna acum contemplarea lui Dumnezeu, care va fi actualizata deplin în viața viitoare; pentru a obține aceasta contemplare trebuie sa se parcurga un itinerar spiritual adevarat și propriu. Sfântul Grigorie considera ca sufletul este oglinda lui Dumnezeu și în el se vede pecetea Creatorului sau. Pentru creștinul adevarat se impune necesitatea luptei cu patimile, în scopul reconstruirii chipului dintru început, urâțit de pacat.Tema ascezei, prezenta în opera despre feciorie, nu este abandonata, ci continua sa fie obiect de meditație în lucrari mai mici precum Catre monahul Olimpiu, despre desavârșirea creștinului, Numele și marturisirea de credința a creștinului, doua opere înrudite ca tema (plasate între 375-379) - aprofundarea naturii adevaratului creștin, care se realizeaza ca atare în imitarea lui Hristos. O caracteristica statornica a lui Grigorie de Nyssa este fundamentarea doctrinelor spirituale pe o motivație teologico-filozofica; din aceasta cauza, și în aceste opere minore se gasesc motive esențiale pentru teologia Sfântului Grigorie. De un cu totul alt orizont sunt doua tratate doctrinare, care își iau ca punct de plecare doctrinele biblice și care, în orice caz, sunt înca puternic dependente de învațatura Sfântului Vasile, motiv pentru care le și amintim în acest context, cu toate ca amândoua sunt ulterioare morții acestuia. Daca sfântul episcop de Cezareea a explicat în Omiliile la Hexaemeron crearea lumii și a omului, Sfântul Grigorie de Nyssa se întoarce la subiect aprofundându-l în tratatul Despre crearea omului, dedicat Sfântului Petru de Sevasta, fratele sau și al lui Vasile. Grigorie își propune sa examineze problema antropologiei (despre care vorbește Facerea 1, 26 și 1, 27), rezolvând-o în sensul ca din textul sfânt s-ar înțelege prima data omenirea considerata ideal în ansamblul sau, iar a doua oara crearea propriu-zisa a omului real, diferențiat în barbat și femeie. Ulterior, reluând doctrine stoice dupa care frumusețea și perfecțiunea operei lui Dumnezeu se manifesta în toata creația, inspiratul scriitor pune în evidența funcționalitatea și corespondența cu providența divina, care se recunosc în corpul uman. Cealalta opera are titlul Explicare apologetica a Hexaemeronului, adica își propune sa reia exegeza doctrinei despre facerea lumii și, în același timp, înțelege sa fie o aparare a Omiliilor la Hexaemeron a Sfântului Vasile, care, dupa unii critici ai vremii, nu ar fi abordat în mod profund științific aceasta tema importanta, ci s-ar fi oprit la suprafața și ar fi vorbit mai mult pentru ignoranți decât pentru oameni de cultura. Sfântul Grigorie încearca sa dea o explicație cu un caracter mai riguros științific, având în vedere doctrinele stoice, iudaismul și pe Filon Evreul.Moartea Sfântului Vasile în 379 constituie un moment crucial și marcheaza o rascruce nu numai în viața, dar și în creația literara și teologica a Sfântului Grigorie de Nyssa. Activitatea sa literara devine din ce în ce mai intensa. Omiletica sa atinge rezultate de prim rang pe planul gândirii și exegezei, dar inferioare pe plan literar fața de cele ale lui Grigorie de Nazianz. În Omiliile despre Fericiri, Sfântul Grigorie desfașoara liniile esențiale ale doctrinei sale spirituale, a sufletului ca și chip al lui Dumnezeu, la care trebuie sa ne întoarcem dupa coruperea suferita prin lucrarea pacatului (este doctrina platonica a homoiosis theoi transformata în sens creștin): este necesar sa-L gasești pe Dumnezeu în tine însuți și nu în risipirea lumii materiale, fiindca numai sufletul reproduce arhetipul divin. În anii sai de activitate episcopala, Grigorie s-a ocupat de asemenea, din punct de vedere teologic, de controversele din domeniul trinitar și hristologic. Mai multe scrieri împotriva arianului Eunomie argumenteaza și apara cu luciditate, inteligența și corectitudine, doctrina ortodoxa. Mai mult decât Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa este atent în special la unitatea interna și la conlucrarea permanenta dintre cele trei ipostasuri divine. El se straduiește sa arate relația existenta nu numai între Duhul Sfânt și Tatal ci și între Duhul Sfânt și Fiul, anticipând problema de mai târziu a „realismului“ occidental, adica întrebarea cu privire la realitatea ideilor universale în raportul lor cu individuația concreta. Grigorie s-a confruntat și cu apolinarismul. Spre deosebire de Sfântul Grigorie de Nazianz, el susține o hristologie care se apropie de concepția de mai târziu a Sinodului din Antiohia, întrucât diferențiaza net natura divina și natura umana din persoana unica a Mântuitorului. În Marea sa Cateheza, a tratat în mod unitar, integrator doctrina trinitara și doctrina întruparii și a mântuirii, precum și botezul, euharistia, credința și nașterea din nou. Opera a fost conceputa pentru a fi de ajutor în predica apologetica; dar în pofida formei întrucâtva populare, ea este, de la Origen, prima mare încercare de sinteza doctrinara a creștinismului.O spiritualitate mai profunda și mai angajata se manifesta în doua mari opere din perioada de deplina maturitate creatoare a Capadocianului: ne referim la cele cincisprezece Omilii la Cântarea Cântarilor și la Viața lui Moise. Omiliile la Cântarea Cântarilor constituie fara îndoiala punctul de vârf al exegezei Sfântului Grigorie. Noutatea lui Grigorie de Nyssa consta în sublinierea mistica a fiecarei particularitați a Cântarii, în reunirea într-un singur context a tuturor experiențelor spirituale la care a facut mereu referire, precum aceea a viziunii extatice, a „beției sobre“ care învaluie sufletul rapit în extaz, a ascensiunii catre Dumnezeu, a înaintarii neîncetate a sufletului catre obiectul iubirii sale (este doctrina epektasis-ului, de origine paulinica), a continuei deziluzii produse de faptul ca iubitul este infinit, în timp ce iubitorul este o creatura limitata. Aceleași motive mistice le întâlnim și în Viața lui Moise: evenimentele vieții lui Moise sunt, în conformitate cu regulile exegetice nysseniene, expuse la început conform istoriei și apoi interpretate spiritual. Totul este îndreptat catre o interpretare mai profunda, care nu este morala, nici numai spirituala, este mistica: neîncetata asceza a sufletului, aici simbolizata de Moise, care primește de la Dumnezeu manifestarile prezenței Sale de importanța mereu crescânda, de la aceea a rugului în flacari la aceea a înmânarii tablelor Legii. Se descrie viziunea mistica, care este una înțesuta de sensuri, simbolizata de întunericul în care Moise s-a adâncit pentru a-L vedea pe Dumnezeu pe Sinai. De asemenea, alaturi de puternica reliefare mistica este și interesul ascetic: orice amanunt se poate spune, al vieții lui Moise, este funcțional pentru perfecționarea morala a creștinului, perfecțiune care culmineaza cu faptul de a deveni „prieten cu Dumnezeu“.Filozof creștin, Parinte al Bisericii și scriitor care a dus la apogeu telogia Capadocienilor, Sfântul Grigorie de Nyssa a trait experiența vie a Duhului, marturisita în mii de pagini ce se constituie în tot atâtea picaturi de har date noua spre luminarea minții și a inimii. (Articol postat pe mmb.ro, semnat de Dragoș Dâsca)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 890

Id: 37253

Data: Jan 10, 2014

Imagine: