Sfantul Grigorie Decapolitul sarbatorit la Manastirea Bistrita

]]>Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul a fost cinstit în mod deosebit joi, 20 noiembrie 2014, la sfântul aşezământ monahal ce-i păstrează sfintele moaşte, Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea. Câteva sute de credincioşi au luat parte la Sfânta Liturghie, săvârşită la Altarul mănăstirii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Oltenia. Mănăstirea Bistriţa şi-a sărbătorit joi, 20 noiembrie, patronul spiritual, pe Sfântul Grigorie Decapolitul. Cu acest prilej, un sobor format din 11 ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu IPS Părinte Irineu, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Alături de Mitropolitul Olteniei au slujit: Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Irineu a evocat viaţa şi personalitatea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, subliniind modelul de sfinţenie reprezentat de acesta pentru toţi creştinii. Sărbătoarea s-a încheiat printr-o agapă frăţească. Mănăstirea Iezerul-Vâlcea îşi serbează hramul Mâine, în ziua de 23 noiembrie, cea de a 26-a duminică de după Rusalii, o altă mănăstire vâlceană îşi serbează hramul. Astfel, Mănăstirea Iezerul-Vâlcea îşi va serba ocrotitorul, pe Sfântul Antonie. Cu acest prilej, în mijlocul obştii monahale va fi prezent IPS Părinte Varsanufie, care va săvârşi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfântul Cuvios Antonie de la Schitul Iezer din judeţul Vâlcea este unul dintre marii părinţi cu viaţă aleasă care s-au nevoit pe meleagurile oltene la poalele Munţilor Căpăţânii, pe malul stâng al pârâului Cheia. S-a născut, consideră o parte a istoricilor, în deceniul al treilea al secolului al XVII-lea, într-unul din satele vâlcene de la poalele munţilor Carpaţi, într-o familie de negustori aromâni, originari din nordul Greciei, din Ianina, stabiliţi în Ţara Românească la Râmnicu Vâlcea. În „Istoricul Eparhiei Râmnicului Noul Severin“, scris de Episcopul Athanasie Mironescu în anul 1906, este prezentată şi viaţa Sfântului Antonie aşa cum s-a păstrat din timpul ucenicului său Nicolae din Teiuş. Conform relatărilor sale, Sfântul Antonie ar fi venit în Ţara Românească la vârsta de 20 de ani, în timpul domnitorului Matei Basarab. Pe 23 noiembrie 1719 (după unele păreri 1714, după altele 1720), Sfântul Antonie a trecut la cele veşnice, fiind plâns de toată obştea Schitului Iezer. Cinstirea Sfântului Antonie a continuat şi după moartea sa, căci mulţi credincioşi veneau la mormântul său pentru a se ruga şi pentru a aprinde lumânări. Sfântul s-a arătat de mai multe ori în vis ucenicilor săi, având pe piept o cruce strălucitoare şi stând în biserică, îndemnându-i să nu fie trişti pentru trecerea sa, ci să se bucure pentru că se afla la odihna veşnică.

Download: Click for download attached file: Sfantul Grigorie Decapolitul sarbatorit la Manastirea Bistrita

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 481

Id: 45723

Data: Nov 22, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).