Sfantul Grigorie Teologul
]]>La 30 ianuarie Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfinții Trei Ierarhi: Sfântul Vasile Cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Grigorie de Nazianz (329-389), unul dintre „parintii capadocieni", numit „Teologul", s-a nascut într-o familie aristocratica la Arianz, în partea de sud-vest a Capadociei, în vecinatatea cetatii Nazianz, unde familia sa avea proprietati, iar tatal sau era episcop. Crescut într-un mediu de înalta tinuta Crescând pruncul în casa parintilor, când a venit la vârsta de copil, îndata a învatat carte si crescând cu anii, crestea si cu întelepciunea, pentru ca era, istet la minte, destept si sârguitor în învataturi, încât întrecea pe cei mai vârstnici decât el; caci nu îi erau împiedicare anii cei copilaresti la întelegerea lucrurilor pe care le învatau cei în vârsta. Iar obiceiul lui cel bun în copilarie se arata batrânesc, pentru ca jucariile si glumele copilaresti si tot felul de privelisti le-a urât cu totul, îndeletnicindu-se la cele mai bune, si mai vârtos la învatatura, cheltuindu-si vremea, nu în desertaciune. Si dupa ce a venit mai în vârsta, dreptcredincioasa maica îl învata dreapta credinta cu multe învataturi, spunându-i ca el este rod al rugaciunii, caci cu rugaciuni staruitoare l-a cerut de la Dumnezeu si ca, înainte de zamislire, l-a fagaduit la slujba Domnului. Deci, bunul tânar punea cuvintele cele de la maica în inima sa si i se lumina sufletul în credinta, în nadejde si în dragoste catre Hristos, adevaratul Dumnezeu. Iar întreaga întelepciune sufleteasca si curatia trupeasca a iubit-o foarte mult si si-a pus în gând ca sa-si pazeasca cu dinadinsul fecioria sa pâna la sfârsitul sau. Iar la aceasta a fost povatuit, pe de o parte de învataturile cele multe ale maicii sale iubite, iar pe de alta de o vedenie din vis ce i s-a aratat lui în anii tineretii, despre care singur mai pe urma a povestit. Pentru ca, dormind odata, i se parea ca vede stând aproape de sine doua fecioare, îmbracate în haine albe, amândoua frumoase la vedere, si amândoua de vârsta si de ani potrivite, însa neînfrumusetate cu podoabele cele din afara. Pentru ca nu cu aur, nici cu argint, nici cu margaritare, nici cu pietre de mare pret si margele scumpe, nici cu haine noi de matase, nici cu brâie de aur nu se împodobeau, nici nu se mândreau cu frumusetile fetei, nici cu potrivirea sprâncenelor, nici cu rasfirarea parului, nici cu altele de acestea, cu care fecioarele cele lumesti se sârguiesc a vâna ochii tinerilor, spre a fi placute acelora, ci cu haine albe curate fiind îmbracate si încinse cu cinste, având acoperite cu mahrame subtiri, nu numai capetele, ci si fetele lor, privind cu ochii în jos si rosindu-se cu obrajii de rusine fecioreasca. Apoi erau pline de curatenie, buzele erau ca floarea trandafirului rosu si cu tacere multa aratându-se. Iar el vazându-le, a simtit mare bucurie în inima sa si socotea ca nu sunt dintre pamânteni, ci din cei ce covârsesc firea omeneasca. Acelea vazându-l ca se bucura foarte mult de vederea lor, l-au cuprins cu dragoste. Apoi, întrebându-le: „Cine sunteti si de unde ati venit?" Cea dintâi i-a spus ca este curatia, iar a doua s-a numit înfrânarea si spunea ca stau înaintea scaunului împaratului slavei Hristos si de frumusetile cerestilor fecioare se îndulcesc. Si-i zisera: „Fii de un gând cu noi, uneste mintea ta cu mintea noastra, ca pe tine stralucit sa te înaltam la cer, în lumina cea aleasa, si aproape de lumina cea Jura de moarte a Treimii sa te punem". Acestea zicându-i, s-au înaltat la cer, precum cu niste aripi zburând în sus. Iar tânarul Grigorie le petrecea cu ochiul plin de dragoste, pâna ce au intrat în cele ceresti, apoi desteptându-se, si-a simtit inima sa plina de negraita placere si veselie. Si dintr-acea vreme s-a aprins cu duhul, spre paza cea cu osârdie a fecioriei sale, pe care cu multa înfrânare se sârguia a o pazi, fugind de toata hrana dulce, de betii si de îmbuibari. Dupa nasterea Sfântului Grigorie, fericita Nona a mai nascut si alt fiu, anume Chesarie, si o fiica, Gorgonia, pe care i-a crescut tot în dreapta credinta si învatatura cartii. Iar fericitul Grigorie vrând sa se deprinda desavârsit cu frumoasa vorbire retoriceasca, filosofia scolasticeasca, si cu toata întelepciunea elineasca cea din afara, s-a dus mai întâi în Cezareea Capadociei, si acolo petrecând cu cei mai alesi si mai învatati dascali, s-a deprins în putina vreme din destul la învataturi. Mai întâi ca era foarte istet la minte, si al doilea, avea multa sârguinta si s-a ostenit peste masura. Iar dupa ce a stat multa vreme în Cezareea Capadociei, a plecat în Palestina, unde erau într-acea vreme vestite învataturi si avea acolo dascal pe Fespesie retorul. Apoi s-a dus în Alexandria, adunând de la multi barbati comoara întelepciunii si cu întelepciunea îmbogatindu-se. Dupa aceasta, vrând sa mearga în Atena s-a suit într-o corabie cu oameni necredinciosi. Plutind el pe noianul marii, s-a ridicat o mare furtuna, încât toti plângeau deznadajduindu-se de viata lor si de moartea cea trupeasca; atunci Grigorie temându-se de moartea cea sufleteasca, plângea, de vreme ce nu era botezat, ci era numai catehumen. Îsi aducea aminte de minunile lui Dumnezeu ce s-au facut demult cu trecerea lui Israil prin Marea Rosie, apoi de mântuirea proorocului Iona din pântecele chitului; si se ruga lui Dumnezeu cu tânguire, ca sa-i izbaveasca de înecare. Aceasta primejdie provenita din învaluirile marii, s-a descoperit parintilor lui în vis, care îndata stând la rugaciune, varsau lacrimi fierbinti catre Dumnezeu, cerând ajutor pentru fiul lor ce înota în mare. Dumnezeu, pazind pe robul sau Grigorie spre folosul altora si pregatindu-l spre întarirea Bisericii, a îmblânzit acea salbatica învaluire, a certat furtuna si valurile si s-a facut liniste pe mare. Si toti cei din corabie, vazându-se mai presus de nadejde mântuiti de înecare si scapati ca din ghearele mortii, au preamarit pe Hristos Dumnezeu, pentru ca stiau, ca prin chemarea numelui Celui Atotputernic si cu rugaciunea lui Grigorie s-a alinat marea. Apoi, un tânar din cei ce împreuna pluteau, care era cunoscut si iubit de sfânt, a vazut noaptea, în vremea furtunii, pe maica lui Grigorie, fericita Nona, umblând pe mare, apucând corabia, când se afunda, si târând-o la uscat; si a spus la toti acea vedenie, dupa ce s-a facut alinare si toti au marturisit ca este ajutator Dumnezeul lui Grigorie; au multumit si au crezut în El. Tatal lui Grigorie, rugându-se în Nazianz pentru fiul sau Grigorie, iar dupa rugaciune adormind, i s-a aratat iarasi alta vedenie, si anume: a vazut un diavol pregatind pierzarea lui Grigorie pe mare, iar Grigorie l-a apucat cu mâinile si l-a biruit pe diavol. Dintr-aceasta vedenie a cunoscut tatal mântuirea lui Grigorie de înecare si a dat lui Dumnezeu multumire, împreuna cu sotia sa. Grigorie, dupa aceea plutind fara primejdie, a ajuns la Atena, si acolo petrecând în învatatura cea din afara, a fost la toti de mirare, pentru ascutimea mintii sale si pentru viata cea plina de întelepciune. Apoi, nu dupa mult, a mers la Atena si Sfântul Vasile cel Mare, pentru învatatura întelepciunii. Si erau amândoi, Grigorie si Vasile, adevarati prieteni si împreuna vietuitori. Una le era lor casa si hrana, unul le era duhul si aceleasi obiceiurile ca ale unor frati de o mama. Deci, erau amândoi cinstiti în Atena, caci în putina vreme au întrecut pe dascalii lor si ucenicii s-au facut dascali dascalilor lor. În acel timp Constantiu, fiul marelui Constantin, împaratea peste Roma si peste greci (337-361), iar Iulian care mai pe urma a fost împarat (361-363) si departat de la Dumnezeu, învata cu ei filosofia, la Atena. De aceea, adeseori zicea Grigorie: „O! cât de mare rautate hraneste pamântul Romei si al grecilor!", pentru ca vedea mai înainte ceea ce avea sa se întâmple. Prietenia cu Sfântul Vasile cel Mare Deci, petrecând Grigorie si Vasile ani multi în Atena si trecând toata învatatura desavârsit, chiar si mai presus de toata întelepciunea atenienilor, Vasile s-a dus în Egipt, la parintii insuflati, ca sa învete întelepciunea cea duhovniceasca. Iar Grigorie a fost tinut de atenieni prin rugaminte si putin dupa Vasile stând acolo, a auzit ca tatal lui a fost ales episcop în Nazianz. Deci, nezabovind, s-a întors de acolo în patria tatalui sau, dupa treizeci de ani de la nasterea sa si a primit Sfântul Botez chiar din mâinile tatalui sau, dar voia ca îndata sa se lepede de lume, sa se duca în pustie. Însa oprit de tatal sau, a petrecut lânga dânsul, acasa. Si si-a pus rânduiala ca niciodata sa nu se jure, nici sa cheme numele lui Dumnezeu în desert, si a pazit aceasta pâna la sfârsitul vietii sale. Neîncetat statea la citirea dumnezeiestilor carti, apoi, în gândirea de Dumnezeu petrecând ziua si noaptea, de multe ori vedea pe Hristos în vedenie. Hirotonia în preot Dupa aceea, tatal sau cu sila l-a sfintit ca preot si voia sa-l faca episcop, dar Sfântul Grigorie neprimind o vrednicie si cinste ca aceea si linistea monahiceasca dorind-o, a fugit în taina si a mers la prietenul sau, Sfântul Vasile cel Mare, care si el era acum preot si avea în Pont o manastire cu o multime de monahi si care a scris din Pont catre Grigorie, cu dragoste chemându-l la sine. Deci, iarasi amândoi, ca mai înainte în Atena, au început a vietui împreuna, unul pe altul având ca model de fapte bune si unul altuia urmând. Deci, au scris împreuna pustnicescul asezamânt al monahilor, petrecând acolo Sfântul Grigorie cu Sfântul Vasile cel Mare, vreme îndelungata. Murind Chesarie, fratele lui Grigorie, plângeau parintii foarte mult dupa dânsul. Atunci, tatal l-a rugat pe Grigorie cu lacrimi, îndemnându-l sa se întoarca la dânsul, sa-i ajute la batrânete. Fericitul Grigorie, pe de o parte voind a asculta de tatal sau, iar pe de alta, vazând nevoia Bisericii, caci atunci Biserica era tulburata de eresul lui Arie, de care si tatal lui Grigorie, fiindca era neînvatat, se vatamase în parte, a mers iarasi din Pont în Nazianz unde l-a ajutat pe batrânul sau tata în lucrurile bisericesti si în rânduielile casei, spunându-i despre ratacirea lui Arie si întarindu-l în dreapta credinta. Dupa moartea împaratului Constantiu, fiul lui Constantin, luând împaratia Iulian, s-a împlinit despre dânsul proorocia lui Grigorie. Caci mare rautate a facut nelegiuitul acela, lepadându-se de Hristos si ridicând prigonire asupra Bisericii. Aceluia se împotrivea Sfântul Grigorie cu multe si întelepte scrisori ale sale, vazându-i ratacirea si pierzatoarea înselaciune idoleasca, precum si basmele elinesti cele mincinoase. Nu mult dupa aceea, murind acel rau calcator de lege, dupa dânsul a luat împaratia dreptcredinciosul crestin Iovian (363-364), timp în care iarasi a înflorit credinta lui Hristos. Iar dupa Iovian, urmând la împaratie Valens arianul (364378) si pe multi vatamându-i cu credinta cea rea, a tulburat Biserica lui Hristos. Însusi arhiepiscopul Eusebiu, fiind neiscusit în Scriptura cea dumnezeiasca, a început a se clatina cu mintea, îndoindu-se de dreapta credinta. Pentru aceasta, Sfântul Grigorie a scris catre dânsul, sfatuindu-l sa roage pe Sfântul Vasile cel Mare sa se întoarca din Pont în Cezareea, spre a fi ajutor împotriva celor raucredinciosi. Deci, a scris Sfântului Vasile, sfatuindu-l prieteneste si rugându-l ca, nepomenind mânia cea mai dinainte a lui Eusebiu asupra lui, sa mearga în Cezareea si sa ajute celor fara de ajutor, iar Biserica cea clatinata de arieni, iarasi sa o întareasca. Astfel, Sfântul Grigorie, facând pace între Eusebiu arhiepiscopul si Sfântul Vasile, prin scrisorile sale, a facut ca Sfântul Vasile cel Mare sa se întoarca în Cezareea Capadociei. Deci, îndata, prin venirea sa, arienii au fost rusinati, încât unii au tacut, iar altii au fugit. Arhiepiscopul Eusebiu s-a bucurat de venirea Sfântului Vasile cel Mare si în dragoste cu dânsul vietuind, s-a sfârsit, iar în locul sau a fost ales si înscaunat, marele Vasile. Iar cei raucredinciosi neîngaduind aceasta si cu zavistie pornindu-se, au facut ca cetatea Tiana sa se desparta de Cezareea pentru ca în Tiana era episcop Antim, care se fatarnicea ca este dreptcredincios, dar cu fapta era eretic. Acela, împreuna cu alti episcopi de un gând cu sine, deosebindu-se de Vasile, s-a facut mitropolit al Tianei si a facut ca partea aceea a Capadociei sa se desparta în doua. S-au iscat astfel multe certuri pentru despartirea eparhiei. Vazând Sfântul Vasile ca din eparhia sa au fost luate câteva cetati si sate, a socotit astfel: era între Cezareea si Tiana o cetate mica, Sasima. În aceea Sfântul Vasile voia sa aseze noul scaun de episcopie si sa puna acolo un barbat dreptcredincios. Pentru ca nadajduia ca astfel sa potoleasca si certurile si sufletele multora întru dreapta credinta sa le pazeasca. Însa, neavând barbat iscusit, a trimis o scrisoare la Sfântul Grigorie prietenul sau, rugându-l sa primeasca demnitatea episcopala la scaunul cel din Sasima, deoarece nimeni nu era mai bun acolo sa întareasca dreapta credinta, precum era el. Sfântul Grigorie i-a scris, nedorind acest lucru, dar Vasile scriind de multe ori catre dânsul si necâstigându-si dorirea, s-a sculat si a mers singur în cetatea Nazianz, unde, sfatuindu-se cu batrânul Grigorie, episcopul Nazianzului, adica cu tatal lui Grig-orie, au silit pe Grigorie, fiul, sa primeasca arhieria. Deci, a fost pus cu sila episcop al cetatii Sasima, de care lucru înstiintându-se Antim, mitropolitul Tianiei, care tragea Sasima spre hotarul sau, a dus acolo putere de oaste ca sa nu lase pe Grigorie la scaun si strajuia drumurile venirii lui. Sfântul Grigorie venind acolo si înstiintându-se despre rautatea lui Antim si despre puterea ostasilor, s-a dus într-o mânastire, unde slujea bolnavilor. Apoi s-a salasluit în pustie, la dorita lui liniste. Dupa câtava vreme însa, iarasi prin parinteasca rugaciune s-a întors în Nazianz pentru ca parintii lui îmbatrânisera si le trebuia la batrânete ajutor de la dânsul, fiindca ei nu mai aveau alti fii, întrucât, Chesarie, celalalt fiu al lor, murise. Asemenea si fiica Gorgonia. Astfel ca ramasese singur la parinti, ca o lumina a ochilor si nu era cu putinta ca sa nu asculte pe parintii lui, ci era dator sa le slujeasca la batrânetile lor, si apoi, sfârsindu-se ei, sa-i dea obisnuitei îngropari. Întoarcerea în cetatea Nazianz Întorcându-se iarasi Sfântul Grigorie din pustie în Nazianz, Grigorie, tatal lui, slabind acum cu batrânetea, a voit ca, în viata fiind, sa aseze pe fiul sau Grigorie ca episcop al Nazianzului. Iar el de grija pentru bisericestile rânduieli, nu se lepada, supunându-se la porunca tatalui sau, dar scaunul episcopiei nu voia nicidecum sa-l primeasca. "Nu este cu putinta mie, o! parinte, neplecat fiind tu din viata aceasta, ci fiind viu, ca sa primesc scaunul tau". Iar tatal nemaisuparându-l pentru luarea scaunului, ci numai grija pentru Biserica punând asupra lui, i-a zis: "Viu fiind eu, o! fiul meu, sa fii toiag batrânetilor mele, iar dupa ducerea mea, vei face precum îti va fi placerea!" Nu mult dupa aceasta s-a sfârsit Grigorie, episcopul Nazianzului, tatal Sfântului Grigorie, având pe scaunul episcopiei 45 de ani. Deci a vietuit 100 de ani de la nasterea sa, si a fost îngropat cu cinste, venind si Sfântul Vasile cel Mare la îngroparea lui. Si a ramas între cei vii numai Nona, mama Sfântului Grigorie, prietenul lui Vasile; dar nu dupa multa vreme si aceasta s-a odihnit întru Domnul, asemenea fiind de o suta de ani. Îngropând Sfântul Grigorie pe ai sai sfinti parinti, s-a usurat de grija pentru dânsii. Apoi, vrând sa scape si de tulburare, de vreme ce îl silea poporul ca, dupa tatal sau, el sa primeasca scaunul episcopiei, s-a dus în taina în Seleucia unde petrecea lânga biserica Sfintei celei dintâi Mucenite Tecla. De acolo, fiind chemat cu rugamintea prieteneasca a "marelui Vasile", a primit grija pentru casele de straini si de bolnite, întrucât Sfântul Vasile zidind case spre odihna celor ce nu aveau unde sa-si plece capul, aduna pe saraci si bolnavi, vaduvele, sarmanii si strainii acolo, si de hrana cea rânduita lor îngrijindu-se, a încredintat iubitului sau prieten grija pentru dânsii. Si era Sfântul Grigorie hranitorul saracilor, sprijinitorul bolnavilor si odihnitorul strainilor. Într-acea vreme fiind tulburata Biserica lui Dumnezeu de erezia arienilor, înca de multi ani, ca o fiara cu noua capete, vatama pe multi. Iar acum se mai ivise si erezia lui Macedonie, hulitorul împotriva Sfântului Duh. Arienii marturiseau pe Tatal ca este Dumnezeu necreat, mai înainte de veci, iar pe Fiul creat, nu de o fiinta cu Tatal, iar macedonienii marturiseau pe Fiul întocmai cu Tatal si huleau pe Sfântul Duh, unii dintr-însii numindu-L a fi faptura, nu Dumnezeu, si nu-L preamareau pe El. Deci pe acestia îi numea Sfântul Grigorie semiarieni, ca cei ce cinsteau pe Fiul, iar pe Sfântul Duh nu-L cinsteau. Si se înmultea acea erezie mai mult în Constantinopol. Biruind învataturile eretice Apoi, cu sfatul de obste al Sfântului Vasile cel Mare si al altor multi credinciosi si episcopi, Sfântul Grigorie, ca un barbat întelept si puternic la cuvânt, a fost îndemnat sa mearga la Bizant pentru biruirea învataturii celei eretice si pentru apararea dogmelor celor drepte ale sfintei credinte. Dar mai înainte de a merge la Bizant, Sfântul Vasile cel Mare îmbolnavindu-se, s-a sfârsit; si asa s-a stins luminatorul a toata lumea, pentru care Sfântul Grigorie, plângând mult si cu cuvânt frumos cinstindu-l, a luat calea ce era înaintea lui si ajungând la Bizant, cetatea cea împarateasca, l-au primit dreptcredinciosii cu bucurie. Acolo a aflat Biserica lui Hristos împutinata si numarul credinciosilor lesne de numarat, de vreme ce, cea mai mare parte a cetatii se dusese pe urma ereziei si toate bisericile lui Dumnezeu cele mari si frumoase le tineau ereticii; numai una mica si veche, a Sfintei Anastasia, nebagata în seama de dânsii, era lasata dreptcredinciosilor. Drept aceea, Sfântul Grigorie îndata înarmându-se împotriva ereticilor cu prastia cuvântului lui Dumnezeu - precum odinioara David împotriva Filistenilor -, biruia întrebarile si dogmele lor, pe care le rupea ca pe niste pânze de paianjen. În toate zilele întorcea pe multi de la credinta cea rea catre dreapta credinta. Apoi, cu cuvintele cele întelepte si insuflate de Dumnezeu, în putina vreme a înmultit atât de mult Biserica lui Hristos, încât nu era cu putinta a se numara. Iar numarul ereticilor se împutina din zi în zi si se împlinea ceea ce se scrisese în Sfânta Scriptura despre casa lui David si a lui Saul: casa lui David se înalta si se întarea, iar casa lui Saul slabea. Neîncetând rautatea arienilor si a macedonenilor, s-a ridicat un eretic nou din Siria, cu numele Apolinarie, care întelegea rau întruparea Domnului, propovaduind-o a fi neadevarata, ca si cum Hristos n-ar fi luat suflet, si ca în loc de suflet, avea dumnezeirea. Apoi, fiind bun vorbitor ereticul acela si iscusit în întelepciunea elineasca, pe multi a înselat cu erezia sa, iar ucenicii lui strabateau pamântul, vânând pe cei neînvatati si atragându-i la pierzare, ca cu o undita. Iar bunul nevoitor, Sfântul Grigorie, avea iarasi mare nevointa, luptându-se cu ereticii si cu cei cazuti din dreapta credinta, învatându-i, rugându-i, si pe unii pazindu-i în credinta, iar pe altii ridicându-i din cadere. Iar ucenicii lui Apolinarie, înconjurând poporul, cleveteau împotriva Sfântului Grigorie. Mereu semanând o clevetire ca aceea, a pornit pe popor spre mânie si rautate împotriva Sfântului Grigorie. Deci, cei ce nu puteau sa priceapa mestesugul cuvintelor eretice si sa înteleaga adâncul tainelor lui Hristos, lupii si ereticii erau crezuti si cinstiti, în locul pastorilor si bunilor învatatori, iar pastorul cel ce învata adevarul, se socotea ca un lup si eretic. Si facând gâlceava, aruncau pietre asupra sfântului, ca si altadata iudeii asupra Sfântului Întâiului Mucenic Stefan. Dar neîndestulându-se cu rautatea lor, l-au prins ca fiarele si l-au adus înaintea judecatii eparhului cetatii, ca pe un tulburator si pricinuitor de gâlceava. Dar sfântul, nefiind vinovat de nici o rautate, ci fiind blând si smerit cu inima, într-atâta primejdie si navalire de popor, zicea catre Dumnezeu: în numele Tau, Hristoase, de voi merge chiar prin mijlocul umbrei mortii, nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti. Iar eparhul stiindu-i nevinovatia si vazând rautatea omeneasca cea nedreapta, l-a lasat liber si a iesit mucenicul fara rani si fara bataie, ca un purtator de cununa, fara lovituri, având totusi vointa sa patimeasca pentru Hristos. Teologul sau Cuvântatorul de Dumnezeu Cu nevointe ca acestea si cu lupta cea mare cu ereticii, stralucind Sfântul Grigorie, s-a facut cunoscut tuturor. Întelepciunea lui fiind slavita pretutindeni, a fost chemat de toata Sfânta Biserica cu un nume nou „Teologul", adica „Cuvântatorul de Dumnezeu", asemenea celui mai vechi cuvântator, adica Sfântului si iubitului Ioan, ucenic al lui Hristos. Aceasta numire de „Cuvântator de Dumnezeu", desi se da de obste tuturor celor mai mari învatatori si arhierei, pentru ca toti au predicat cu dreapta credinta Sfânta Treime, însa Sfântului Grigorie i s-a dat într-un chip mai ales, adica sa se numeasca „Cuvântator de Dumnezeu", spre semn de biruinta asupra acelor atât de mari si de multi eretici; si de atunci au început toti a-l chema „Cuvântator de Dumnezeu". Deci, era foarte iubit de cei dreptcredinciosi si toata multimea voia sa-l aiba patriarh. Chiar si Petru, patriarhul Alexandriei, care a luat scaunul dupa marele Atanasie, a scris acestui mare Sfânt Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, încredintându-i scaunul cetatii lui Constantin (379-381) ca unui pastor vrednic si ca celui ce multe osteneli a suferit pentru Biserica lui Hristos. Dar îndata i s-a facut împiedicare de oamenii cei rai în acest chip. (Sinaxarul Sfintilor Capadocieni, Editura Cuvântul Vietii, Bucuresti, 2009)
Download: Click for download attached file: Sfantul Grigorie Teologul

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jan 30, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei