Sfantul Ierarh Spiridon, ocrotitorul saracilor, parintele orfanilor și invațatorul pacatoșilor

Tot timpul cât a trait nu a încetat sa faca minuni. Cea mai mare dintre ele a fost învierea unei copile moarte care s-a ridicat din mormânt și a marturisit în care loc a pus la pastrare banii pe care i-i încredințase o femeie și iarași a adormit. Odata s-a dus la sfântul o femeie care avea un copilaș care îi murise și femeia îl ruga cu lacrimi multe sa îl învieze, într-atât erau de obișnuiți oamenii, care îl cunoșteau, cu minunile pe care le facea sfântul. Și el l-a înviat cu rugaciunea lui. Dar mama lui când l-a vazut viu, de multa bucurie ce avu muri și ea. Și sfântul Spiridon a înviat-o și pe ea. Aceste mari minuni s-au raspândit în toata lumea și Sfântul Spiridon, înca din timpul vieții, a fost cinstit ca sfânt și mare facator de minuni. Și pâna astazi trupul lui, care este comoara celor din Corfu, face multe minuni.

Sfântul Spiridon este unul dintre cei mai cinstiți Sfinți ai Bisericii Ortodoxe pe care creștinii îl cheama în grele împrejurari precum pe Sfântul Nicolae, pe Sfântul Gheorghe și pe Sfântul Dimitrie. Cinstitele sale moaște sunt în Corfu așa cum Zakynthos are moaștele Sfântului Dionisie și Kefalonia pe cele ale Sfântului Gherasim.S-a nascut în vremea Împaratului Constantin cel Mare în insula Cipru, din parinți saraci. De aceea înca din anii copilariei era cioban și pazea oile. Era foarte simplu în gândire precum pescarii pe care i-a ales Hristos ca sa-i faca ucenici ai Lui. Când s-a împlinit vârsta, s-a casatorit și dupa câțiva ani a ramas vaduv și atât de mare era virtutea lui, încât l-au facut episcop într-un oraș numit Trimitunda, cu toate ca era complet neînvațat. Primind aceasta vrednicie duhovniceasca, a devenit înca și mai simplu și mai smerit și pastorea cu dragoste oile cele cuvântatoare pe care i le-a încredințat Hristos, dar și cu severitate, ca unul care era raspunzator pentru mântuirea lor. Era ocrotitorul saracilor , parintele orfanilor, învațatorul pacatoșilor. Și avea atâta curație și sfințenie ca i s-a dat har de sus de la Dumnezeu sa faca minuni multe, de aceea a și fost numit facator de minuni. Cu rugaciunea lui, aduna norii și ploua la vreme de seceta, vindeca bolile, pedepsea pe oamenii rai, cum a facut cu niște târgoveți care au demolat hambarele care pastrau grânele, în timp ce lumea murea de foame. și au fost striviți împreuna cu grânele. „Și foametea uneltita de târgoveții de grâne s-a dezlegat, hambarele cazând împreuna cu aceștia care luasera grânele”. Și pe lânga acestea, traia în atâta saracie, încât atunci când un sarac s-a dus odata la el sa-l ajute sa-și plateasca o datorie pe care o avea, sfântul nu a avut sa-i dea nimic și, prin minune, a prefacut un șarpe pe care l-a gasit în locul acela în aur și l-a dat saracului și acela l-a luat și și-a platit datoria. Alta data a fost inundație și râurile s-au revarsat și s-a inundat ținutul acela și Sfântul Spiridon s-a rugat și s-au retras apele și s-a zvântat locul inundat. A vindecat și pe Împaratul Constantin care se îmbolnavise de o boala netratabila, pe un diacon care muțise l-a facut bine, pe oamenii rai și lacomi îi pedepsea cu o putere suprafireasca, și mulțime de alte minuni a facut, încât nedrepții se temeau de el, iar cei nedreptațiți îl aveau ocrotitor și scapare. Dar întotdeauna avea mare dragoste și compatimire fața de cei pacatoși. Odata niște hoți care s-au dus într-o noapte sa fure oi din staulul lui, pe care le ținea ca sa îi ajute pe saraci, au orbit și nu mai puteau sa plece și erau prinși acolo în staul și strigau sa-i miluiasca. Și Sfântul nu numai ca le-a dat înapoi lumina ochilor, ci le-a daruit și un berbec, pentru ca, precum le-a zis, au patimit toata noaptea și acum, dupa ce i-a pus în rânduiala ca sa fie oameni buni, i-a trimis la casele lor, fara ca puterea sa afle ceva despre furtul pe care au vrut sa-l faca. Profețea toate câte se întâmplau cu exactitate, încât se mira de el lumea ca de o persoana supraomeneasca fiindca, dintr-un cioban, a fost învrednicit sa se ridice la o asemenea înalțime. Și la Sinodul I Ecumenic care a avut loc la Niceea, era și sfântul Spiridon printre cei 318 parinți purtatori de Dumnezeu, și în ciuda faptului ca nu știa carte, a închis gura ereziarhului Arie care era cel mai învațat dintre toți.Tot timpul cât a trait nu a încetat sa faca minuni. Cea mai mare dintre ele a fost învierea unei copile moarte care s-a ridicat din mormânt și a marturisit în care loc a pus la pastrare banii pe care i-i încredințase o femeie și iarași a adormit. Odata s-a dus la sfântul o femeie care avea un copilaș care îi murise și femeia îl ruga cu lacrimi multe sa îl învieze, într-atât erau de obișnuiți oamenii, care îl cunoșteau, cu minunile pe care le facea sfântul. Și el l-a înviat cu rugaciunea lui. Dar mama lui când l-a vazut viu, de multa bucurie ce avu muri și ea. Și sfântul Spiridon a înviat-o și pe ea. Aceste mari minuni s-au raspândit în toata lumea și Sfântul Spiridon, înca din timpul vieții, a fost cinstit ca sfânt și mare facator de minuni. Și pâna astazi trupul lui, care este comoara celor din Corfu, face multe minuni.Când slujea liturghia stateau de fața îngerii pe care îi vedeau cu proprii ochi mulți dintre creștinii dreptcredincioși și când zicea sfântul „Pace tuturor”, îngerii dadeau raspunsul „ Și Duhului tau” în locul psalților, și o lumina mai presus de fire îl învaluia.Cu asemenea petrecere îngereasca cu care a trait și a ajuns la adânci batrânețe, pastorind oile cele cuvântatoare, s-a mutat la Domnul. Iar moaștele sale au ramas o vreme în Trimitunda și de acolo au plecat la Constantinopol și le-au pus în Biserica Sfinților Apostoli, unde se pastrau moaștele multor sfinți. În timpul domniei turcești s-au aflat în mâinile unui creștin evlavios pe care îl numeau Voulgaris, și acesta cu mari chinuri și osteneli le-a dus în Albania ascunse în sac și de acolo le-a trecut cu o luntre în insula Corfu pe care o stapâneau pe atunci Venețienii. Și de atunci se afla pe aceasta insula, nestricate de timp, deși au trecut 1600 de ani de la adormirea lui. În racla Sfântul sta în picioare, cu mâinile încrucișate, îmbracat cu veșmintele lui și îl scot în procesiune de doua ori pe an. Locuitorii din Corfu au cortul sfânt la mare evlavie și îl considera comoara insulei lor. Sfintele moaște fac minuni întotdeauna pâna astazi celor care cheama în ajutor pe Sfântul cu credința.În hagiografia ortodoxa sfântul Spiridon este înfațișat ca un batrân cu nasul încovoiat și cu o barba alba scurta bifurcata, „Batrân cu barba despicata purtând fes”. Fesul lui este ciudat, parca ar fi chinezesc, ascuțit în vârf. Nu se picteaza niciodata fara fes. În afara de icoanele pe lemn sau pe zid sau în alt loc al Bisericii, se picteaza adeseori în Sfântul Altar, împreuna cu alți mari ierarhi Vasile, Ioan Gura de Aur și Grigorie mai jos de Maica Domnului Platitera. Pe hârtia pe care o ține în mâna este scris : „Înca îți aducem ție aceasta jertfa cuvântatoare și fara de sânge”.(Fotis Kontoglu – Sfântul Spiridon, Ocrotitorul saracilor, Parintele orfanilor și învațatorul pacatoșilor, Din cartea, Temelia cea neclintita, Akritas, 1996; Articol publicat pe doxologia.ro, semnat de: Laura Enache - traducere si adaptare)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 909

Id: 36500

Data: Dec 12, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).