Sarcina unui imparat a fost intotdeauna infinit mai grea decat a oricarui om aflat in subordinea sa. Desi in general consideram ca o functie inalta ne aduce numai beneficii si momente placute, in clipa in care ajungem sa o dobandim, realizam cat de mult ne-am inselat. Nici pentru imparatul Constantin cel Mare lucrurile nu au stat altfel, el fiind nevoit sa infrunte o serie de evenimente potrivnice inca de la debutul domniei sale indelungate.In primele materiale publicate la sectiunea actuala am discutat pe larg tipologia imparatului Constantin cel Mare in perioada tineretii sale. Aminteam acolo marturiile unor istorici bisericesti care laudau curajul si setea de virtute ale tanarului Constantin. Desigur, exista o doza de efect oratoric in descrierile lor, dar nu trebuie sa ne imaginam ca lucrurile au stat la polul opus in realitate, asa cum se grabesc sa afirme o serie de istorici contemporani, in pofida criteriului obiectivitatii, care sta deasupra oricarui demers de descriere a evenimentelor trecute. Sfantul Imparat Constantin a fost un general priceput, capabil sa isi motiveze soldatii, insa niciodata un tiran, asa cum ni-l infatiseaza unii cercetatori. Nu a fost insetat de putere, dar s-a asteptat sa o dobandeasca intr-o buna zi, asa cum era si normal, de vreme ce era fiul unui cezar, Constantius Chlorus. Asadar, a fost neplacut surprins cand Galerius l-a preferat in aceasta functie pe Maximin Daia, un obscur personaj a carui calitate principala consta in docilitatea sa - mai mult o masca a propriei viclenii. Confruntat cu o atitudine ostila din partea conducerii imperiale, Sfantul Constantin a fost nevoit sa aleaga calea abilitatii diplomatice in sens pozitiv, cautand prilejul potrivit de a se elibera din ceea ce ameninta sa devina o captivitate in toata regula. Asa cum spuneam in materialele anterioare, el a fost constrans sa fuga pe ascuns la tatal sau, caruia i-a devenit succesor la scurt timp. In pofida numirii sale drept cezar al imperiului (o functie secundara celei de augustus; odata cu tetrarhia au devenit disponibile doua locuri de augustus si doua de cezar, cei numiti in a doua functie avand rolul de a-i seconda pe cei din prima), Sfantul Constantin stia ca urmeaza o perioada dificila pentru el. Au existat momente in care Apusul a avut trei conducatori simultan: Constantin, Severus si Maxentius. Prin urmare, calea cea mai potrivita de urmat era cea a aliantelor. Cu toate ca Maxentius era fiul sau, fostul imparat Maximian a considerat ca o alianta matrimoniala cu Sfantul Constantin s-ar putea dovedi calea cea mai sigura pentru a intari puterea in zona apuseana a Imperiului Roman. El a ales sa ii ofere propria fiica, pe Fausta, drept nevasta lui Constantin, iar acesta din urma a acceptat casatoria. Pacea dintre Constantin si Maximian a continuat o perioada de timp fara probleme, dar, curand, relatiile dintre ei s-au deteriorat.Tentativa de uzurpare si sfarsitul lui MaximianMaximian se retrasese de la conducerea imperiului odata cu Diocletian, in anul 305. In pofida acestui fapt, batranul conducator nu se saturase de gustul puterii, la care renuntase mai mult de frica, fiind convins ca nu are cum sa il invinga pe puternicul Galerius. Poate ca si alianta cu Sfantul Constantin o incheiase in ideea ca acesta l-ar putea ajuta sa ocupe din nou treapta suprema in Imperiul Roman. Iluziile lui Maximian erau hranite de respectul pe care trupele il aveau inca pentru el, dar si de ideea ca propriul sau fiu trebuia eliminat cumva fortat din toata intriga respectiva. Ruptura dintre Maximian si Maxentius a fost una ampla. Fiul refuza sa ii intoarca tatalui pozitia anterioara la care acesta din urma ravnea. Asadar, Maximian si-a indreptat atentia asupra teritoriilor Sfantului Constantin. S-a dus la palatul unde locuia Constantin cel Mare si s-a plans de comportamentul propriului fiu, afirmand ca doreste sa stea mai aproape de fiica sa, Fausta, decat de acesta. Constantin nu s-a indoit de spusele socrului sau. Maximian, insa, planuia sa il alunge de pe tron si sa se inscauneze in locul sau. Utilizand un moment prielnic, cand Sfantul Constantin plecase intr-un razboi de uzura cu cateva triburi germanice care pradasera tinuturile sale aflate la granita, Maximian a declarat ca are surse sigure care afirma ca ginerele sau a murit in timpul expeditiei. Asadar, s-a incoronat in locul acestuia. Prinzand repede de veste, Constantin cel Mare a venit inapoi si i-a cerut socoteala socrului sau, care s-a aparat cu acelasi pretext pe care il folosise. In cele din urma, Maximian si-a dat seama ca situatia devenise delicata. Avea un fiu care nu mai voia sa il vada si un ginere care devenise pe buna dreptate suspicios cu privire la intentiile lui. S-a decis sa apeleze la crima si a incercat sa o atraga in complotul sau pe insasi fiica sa, Fausta. I-a cerut acesteia sa scape de o parte din garzile care pazeau dormitorul imperial. A tocmit apoi un eunuc sa comita crima. Planul era ca, dupa ce crima fusese savarsita, el sa intre si sa ucida pe loc asasinul, iar totul sa ramana secret. Fiica sa, insa, urmand exemplul fiicei lui Saul, Micol, a afirmat ca il va ajuta, dar, in secret, i-a dezvaluit planul sotului sau. Constantin cel Mare nu si-a judecat socrul pe baza acestor presupuneri, desi, avand in vedere starea de fapt, ar fi putut sa il condamne la moarte. Din contra, s-a prefacut ca nu stie nimic si l-a lasat sa isi duca planul la infaptuire, pentru a vedea daca propriul sau socru este capabil de un asemenea gest. Eunucul a gasit in seara respectiva doar un maldar de haine bine infasate pe patul imperial. Imediat, a intrat si Maximian in camera, care l-a ucis pe loc, convins ca ginerele sau a murit. In realitate, Constantin cel Mare era in apropiere si a vazut cu ochii lui toata scena. Prins asupra faptului, Maximian a fost pus sa aleaga intre o executie publica si o sinucidere privata. Legea romana permitea acest aspect. A ales sa se spanzure si a murit intr-un mod rusinos, dar dupa masura faptelor pe care dorea sa le savarseasca.A fi imparat insemna adesea a fi constrans sa iei decizii la care nu te astepti, pe care nu le doresti, dar nici nu le poti evita. Ce trebuie sa remarcam este modul responsabil in care Sfantul Constantin cel Mare a decis sa se ocupe de situatia delicata in care se afla propriul sau socru. A inchis ochii la tentativa acestuia de uzurpare a tronului, iar apoi a decis sa nu dea crezare zvonului cum ca acesta cauta sa-l omoare, pana cand nu a avut dovada clara a complotului. Doar un mare caracter poate alege sa isi riste viata intr-un asemenea mod: Maximian putea oricand sa schimbe modalitatea asasinarii, apeland, spre exemplu, la otrava. De aici avem de invatat ca trebuie sa ne incredem viata in mainile lui Dumnezeu si sa nu ne grabim sa judecam o persoana care pare ca vrea sa ne faca rau.(Articol publicat in Ziarul Lumina din 6 iunie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 563

Id: 31484

Data: Jun 6, 2013

Imagine: