Când vezi un sarac, fie-ti mila de dânsul; când vezi un vrajmas, împaca-te cu dânsul. De vezi pe aproapele tau norocit, nu-l pizmui. Ţine ochii tai în frâu, ca sa nu arunce priviri poftitoare si necurate. Nu numai gura ta trebuie sa posteasca, ci înca si ochii si urechile, picioarele si mâinile si toate membrele trupului tau.„Iara fariseii graiau: cu domnul dracilor scoate pe draci” (Mt. 9. 34; Lc. 11, 15)Precum dupa sfârsitul iernii, când începe vara corabierul duce în mare vasul sau, ostasul curata armele sale si îsi pregateste calul sau de razboi, lucratorul de pamânt îsi ascute secera, calatorul începe cu curaj calatoria sa cea îndelungata si luptatorul se gateste pentru arena, asa si noi, când a sosit timpul postului, ca o vara a sufletului, precum ostasii sa curatim armele noastre, precum lucratorii de pamânt sa ascutim secerile noastre, precum corabierii împotriva valurilor, poftelor celor fara de rânduiala sa opunem cugetarile cele sfinte, precum calatorii sa începem calatoria la cer si precum luptatorii sa ne gatim pentru lupta. Caci crestinul este un lucrator de pamânt, un corabier; un ostas, un luptator si un calator. De aceea zice si Apostolul Pavel: „îmbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu” (Efes. 6, 11-l3).Daca esti tu luptator, trebuie sa pasesti pe locul luptei dezbracat; daca esti ostas, trebuie sa te arati la batalie înarmat. Cum însa sunt cu putinta amândoua aceste deodata? Totodata a fi dezbracat si înarmat? Asculta! Dezbraca-te de treburile lumesti si vei fi gol ca un luptator, armeaza-te cu armele duhului si vei fi înarmat ca un ostas; dezbraca grijile cele vremelnice, caci timpul postului este un timp de lupta, armeaza-te cu armele duhului, caci noua ne sta înainte un greu razboi împotriva Satanei si a puterii lui. De aceea noi trebuie sa ne dezbracam, pentru ca diavolul sa nu se poata apuca de nimic, si sa fim înarmati din toate partile, pentru ca sa nu putem fi raniti de nicaieri. Lucreaza acum ogorul sufletului tau, smulge spinii si palamida, seamana în locul lor cuvântul lui Dumnezeu, pune si sadeste plantele cele frumoase ale întelepciunii, si atunci tu vei fi un duhovnicesc lucrator de pamânt. Secera duhului tau, care se tocise prin necumpatare, prin post iarasi se va ascuti; pregateste-te de calatorie la cer, paseste pe calea cea aspra si îngusta, caci cel subtiat prin post poate mai usor sa treaca prin usa cea strâmta. Furtuna patimilor trebuie acum sa o linistesti, valurile poftelor celor fara rânduiala sa le domolesti, corabioara sufletului tau sa o scapi, sa întrebuintezi toata prevederea si vei fi un cârmaci duhovnicesc. La toate acestea postul ne da prilej si învatatura. Eu însa înteleg nu postul cel obisnuit, ci postul cel adevarat, adica nu numai înfrânarea de la mâncare, ci înca si înfrânarea de la pacate; caci nu, singur postul bucatelor în sine, ci numai postul cel adevarat poate mântui pe om.Asadar, pentru ca noi sa nu ne ostenim în zadar si sa ni se rapeasca folosul postului, sa cercetam cum si în ce chip trebuie sa postim. Fariseul acela din Evanghelie înca postea (Lc. 18, 10 si urm.), dar aceasta nu i-a folosit la nimic, ci s-a întors desert în casa sa, pe cand vamesul, care nu postise, 1-a întrecut. Ninivitenii au postit si iarasi au dobândit harul lui Dumnezeu. Dar si jidovii posteau, fara ca aceasta sa-i fi mântuit. Sa vedem acum ce însusiri a avut postul ninivetenilor si prin ce au îmblânzit ei mânia cea mare a lui Dumnezeu. Era oare postul lor numai înfrânare de mâncare si îmbracarea hainelor de jale ? Nicidecum, ci era o schimbare a toata viata lor. De unde stim aceasta ? De la însusi profetul. Când el vorbeste despre mânia lui Dumnezeu si despre postul ninivetenilor, si despre iertarea dumnezeieasca, cea dobândita, arata si temeiul acestei iertari prin cuvintele: „Caci Dumnezeu a vazut faptele lor” (Iona 3, 10). Care fapte? Oare înfrânarea lor de la mâncare si purtarea hainelor ele jale? Nu, ci tacând despre aceasta, zice: „Fiindca fiecare a parasit calea sa cea rea, Domnului i-a parut rau de nenorocirea ce voia a aduce asupra lor”. Asadar, vezi ca ninivetenii nu prin înfrânarea de la mâncare, ci prin schimbarea vietuirii lor au scapat de primejdia cea mare si iarasi au împacat pe Dumnezeu.Dar eu zic aceasta nu pentru a înjosi postul, ci pentru a-l cinsti cu adevarat, caci cinstea postului sta nu întru înfrânarea de la mâncare, ci întru înfrânarea de la pacate, iar cine margineste postul sau numai la a nu mânca, acela necinsteste postul mai mult.Tu postesti! Bine, dar arata-mi aceasta prin fapte ! Prin ce fapte ? – întrebi tu.Iata: când vezi un sarac, fie-ti mila de dânsul; când vezi un vrajmas, împaca-te cu dânsul. De vezi pe aproapele tau norocit, nu-l pizmui. Ţine ochii tai în frâu, ca sa nu arunce priviri poftitoare si necurate. Nu numai gura ta trebuie sa posteasca, ci înca si ochii si urechile, picioarele si mâinile si toate membrele trupului tau. Mâinile tale sa posteasca ramânând curate de averea cea nedreapta si de lacomia câstigului. Picioarele tale trebuie sa posteasca nemergând la desfatarile cele necuviincioase. Ochii trebuie sa posteasca neuitându-se cu pofta si cu aprindere. Privirea este mâncarea ochilor. Daca privirea este neiertata, pacatoasa, vatama postul, ducând tot sufletul la pierdere. Ar fi cea mai mare nebunie a opri gurii chiar mâncarea cea învoita, iara ochiului, dimpotriva, a-i îngadui privirea cea pacatoasa. Tu te înfrânezi de carne. Bine. Dar nu-ti lasa nici ochii a cauta la pofta carnii, înca si urechile tale trebuie sa posteasca. Dar postul urechii sta în a nu asculta clevetirile si vorbele cele rele asupra cuiva. Caci se zice în Sfânta Scriptura: „Sa nu asculti vorbele cele mincinoase” (les. 23, 1). înca si gura trebuie sa posteasca, înfrânându-se de la vorbele cele de rusine si de înjuraturi sau sudalme; caci ce ar folosi, daca noi nu mâncam carnea dobitoacelor, dar ca niste fiare salbatice sfâsiem numele cel bun al fratilor nostri ?Defaimatorul, într-adevar, sfâsie si manânca pe aproapele sau. Despre aceasta vorbeste Pavel, când zice: „Iara de va muscati unul pe altul si va mâncati, cautati sa nu va mistuiti unul de catre altul” (Gal. 5, 15). Desi nu ai înfipt dintii tai în carnea, nici în trupul aproapelui tau, dar ai muscat sufletul lui cu clevetirea ta, 1-ai ranit cu banuiala ta cea rea, ti-ai pricinuit tie însuti, lui si multor altora înmiite daune. Caci tu, prin clevetirea aproapelui tau, ai facut mai rau pe cel ce te-a ascultat; de este el un pacatos, acum va fi mai îndraznet, caci cunoaste un tovaras al pacatului sau; de este el un drept, acum usor se va amagi întru mândrie si prin pacatul altora va ti împins a cugeta lucruri înalte despre sine. Tu esti vinovat înca si prin aceea ca numele lui Dumnezeu se huleste; caci precum prin vederea faptelor celor bune numele lui Dumnezeu se cinsteste, asa prin descoperirea pacatelor El se defaima si se necinsteste. Pe lânga aceasta, pe omul pe care îl defaimi, prin defaimarea ta 1-ai facut mai fara de rusine si totodata mai învrajmasit asupra ta.Sa nu-mi zica nimeni ca numai când ar vorbi cineva neadevarul despre aproapele sau, atunci l-ar defaima, iara nu când vorbeste adevarul. Nu, nu este asa; caci si aceea este o calcare de lege, când cineva vorbeste asupra aproapelui ceva de rau, care este adevarat. Fara îndoiala si fariseul acela numai adevar a vorbit despre vamesul, si totusi aceasta nu i-a ajutat, iar toate faptele lui cele bune au fost zadarnice. Dar poate tu voiesti sa îmbunatatesti pe fratele tau, vazându-i pacatele lui. Iata, daca tu voiesti aceasta, atunci plânge, cere de la Dumnezeu ajutorul lui, ia pe fratele tau la o parte, sfatuieste-l îndeosebi, povatuieste-l, mângâie-l.Arata pacatosului ca tu îl iubesti, dovedeste-i ca numai din îngrijire pentru dânsul si pentru ca voiesti binele lui, iara nu spre a-l rusina, pomenesti pacatele lui. Arata-i cea mai mare dragoste si prietenie, fara sa te rusinezi a face toate, daca tinta ta este de a-l face mai bun. Asa fac adeseori doctorii, care magulesc pe bolnavii cei nesupusi, spre a-i îndemna sa primeasca doctoriile cele vindecatoare. Fa si tu asa si arata preotului ranile aproapelui tau. Aceasta înseamna a te îngriji de dânsul si a te interesa ele îmbunatatirea lui.Dar sfatuirea mea nu priveste numai pe aceia care vorbesc rau de altii, ci si pe aceia care aud niste asemenea vorbe. Pe acesti din urma îi sfatuiesc eu as astupa urechile si a urma psalmistului, care zice: „Urât-am pe cel ce graieste rau în ascuns despre aproapele sau” (Ps. 100, 5). Voieste cineva sa-ti spuna ceva despre altul, zi-i: daca voiesti, sa lauzi pe cineva cu bucurie, voi pleca urechea mea. Iara de voiesti sa vorbesti rau despre cineva, eu voi astupa urechile mele la vorbele tale. Caci ce-mi va folosi mie a afla ca acesta sau acela este un pacatos ? Mai zi defaimatorului: „Pentru noi însine trebuie sa ne îngrijim, cum am putea sa dam seama de pacatele noastre si sa întoarcem grija la cercetarea propriei noastre vieti”. Caci cu ce ne-am putea noi dezvinovati si afla iertare, cand noi nu ne îngrijim de treburile noastre proprii, dar ne ocupam asa de mult cu cele straine ? Este necuviincios când cineva trece pe lânga o casa, a se uita înauntru cu curiozitate, iscodind ce se face acolo. Dar înca mai necuviincios si mai nemoral este a iscodi viata si purtarea altor oameni.Oamenii acestia, care pururea se îngrijesc de cele straine, savârsesc însa si o alta nebunie foarte mare. Daca iarasi au iscodit ceva, îndata o spun altuia, dar opresc pe acesta cu asprime de a mai spune cuiva, si tocmai prin aceasta dau a întelege ca ei au savârsit ceva vrednic de prihanit. Caci, daca tu doresti ca ceva sa nu se mai spuna, ar fi trebuit tu însuti mai întâi de toate sa nu spui. Voiesti tu ca ceva sa nu fie cunoscut, atunci trebuie ca tu însuti sa o faci mai întâi. Dar daca tu însuti nu poti tacea, în zadar îndemni pe altii la tacere.Dar poate tu vei zice: „Este foarte dulce si placut a defaima pe altul”. Dimpotriva, a nu defaima este placut. Cine a defaimat pe altul, cade în încurcaturi, se teme de urmarile cele rele, se caieste, si adeseori si-ar musca limba; si tremura, ca nu cumva ceea ce a spus sa îi aduca o mare primejdie si o cumplita dauna. Dimpotriva, cine stapâneste limba sa, este liber de toata aceasta mâhnire si traieste într-o liniste dulce. ,,De ai auzit ceva – zice înteleptul Sirah, las-o sa moara în tine; fii linistit, nu vei crapa din aceasta” (Sir. 19, 10). Ce vrea sa zica aceasta: „Lasa-o sa moara în tine” ? Aceasta vrea sa zica: stârpeste-o, îngroap-o, fa-o sa nu mai iasa afara.Asadar, înainte de toate, trebuie sa te feresti a asculta pe cel ce vorbeste rau de aproapele tau. Iara daca ai auzit ceva asemenea, îngroap-o, omoar-o în tine, da-o uitarii, ca sa fie ca si cum nu ai fi auzit-o. Atunci vei putea sa petreci o viata linistita, pasnica. Daca defaimatorii vor vedea ca dispretul nostru îi ajunge mai degraba pe dânsii decât pe cei defaimati, atunci ei curând se vor lasa de obiceiul lor cel rau, vor parasi pacatul lor, iar pe viitor vor grai bine despre aproapele; iara despre noi vor spune cu lauda ca suntem mântuitorii si binefacatorii lor.Deci sa fugim, iubitilor, de defaimari, si sa recunoastem ca patima defaimarii este o cursa a Satanei si o groapa plina de rautate si de pândituri.Caci diavolul pentru aceea ne-a împins la acest obicei rau, pentru ca noi sa nu ne îngrijim de mântuirea sufletului nostru, iar ca raspunderea noastra sa o faca mai mare. Şi defaimarea nu numai pentru aceea este ceva rau, pentru ca noi avem sa dam seama despre fiecare cuvânt, ci si pentru aceea ca defaimarea ne rapeste orice dezvinovatire pentru pacatele noastre, facându-le mai grele si mai de osândit.Cine critica cu amaraciune pacatele altora, acela nu are a astepta nici o iertare pentru pacatele sale. Caci Dumnezeu ne va judeca nu numai dupa marimea pacatelor noastre, ci si dupa cum am judecat noi pe altii. De aceea Hristos a zis: „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati” (Mt. 7, 1).Asadar, pacatul nostru în acea lume se va arata nu numai asa cum este el în sine, ci, prin judecata noastra cea aspra despre aproapele, el se va face mai grozav si mai vrednic de osânda. Dimpotriva, cel domol, cel iubitor de oameni, cel blând micsoreaza marimea pacatelor sale.Asadar, în acest sfânt timp al postului sa alungam toata defaimarea din gura noastra, fiind convinsi, ca de am mânca numai cenusa, aceasta viata aspra nu va putea folosi, daca nu ne vom înfrâna totodata de prihanire si de defaimare. Sa postim deci, iubitilor, în asa chip, ca noi sa ne înfrânam nu numai de la mâncare, ci si de la pacate. Atunci noi înca din viata de acum vom avea buna nadejde de mântuire, iara în viata cea viitoare ne vom apropia de Hristos cu o vesela încredere si vom putea gusta bunurile cele negraite ale cerului, de care fie sa ne împartasim cu toti, prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia împreuna cu Tatal si cu Duhul Sfânt se cuvine cinstea în vecii vecilor ! Amin.Extras din: Sfântul Ioan Gura de Aur, Omilii la Postul Mare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1231

Id: 37765

Data: Jan 29, 2014

Imagine: