Sfantul Ioan Iacob de la Neamt - Sfintenia romaneasca ce a stralucit la Locurile Sfinte

Biserica Ortodoxa Româna îl cinsteste la 5 august pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt.Cu acest prilej, în cele ce urmeaza va prezentam un articol semnat de Narcisa elena Balaban, publicat în Ziarul Lumina la 5 august 2008, intitulatSfântul Ioan Iacob de la Neamt - Sfintenia româneasca ce a stralucit la Locurile Sfinte:A trait, în secolul trecut, 47 de ani. A intrat în viata monahala la 20 de ani, în obstea Manastirii Neamt. Dupa putin timp, a plecat în Ţara Sfânta, pustiind mai multi ani, în sfintenie, în pestera „Sf. Ana“, din pustiul Hozevei. La 20 de ani de la moartea sa, trupul i-a fost descoperit intact. Cinstit de greci, care i-au pictat icoana si i-au alcatuit slujba, numindu-l Sfântul Ioan Românul, Sfântul Ioan Iacob a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Româna în sedinta Sfântului Sinod din 20 iunie 1992, cu data de pomenire la 5 august.Cuviosul Ioan Iacob s-a nascut în satul Crainiceni - Horodistea, judetul Botosani, la 23 iulie 1913, într-o familie de tarani credinciosi, Maxim si Ecaterina Iacob, primind la botez numele Ilie. Ramânând orfan de mama la numai sase luni, a fost crescut de bunica sa dinspre tata, Maria, o femeie evlavioasa, care avea sa sadeasca primele seminte ale credintei crestine în sufletul micutului Ilie. Pe când avea doi ani si jumatate, tatal copilului a murit în razboi, iar când avea zece ani, mama care îl crescuse a trecut si ea la cele vesnice. Dupa aceasta, copilul a intrat în grija unchiului, Alecu Iacob. A urmat primii ani de scoala în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) si liceul la Cozmeni-Cernauti, fiind cel mai bun elev din scoala si absolvind cu note foarte mari Bacalaureatul.„Manastirea!“Desi, în vara anului 1932, rudele îl îndemnau catre Facultatea de Teologie, ca sa se faca preot, el s-a simtit chemat de Dumnezeu la o viata mai înalta, spunându-le ca vrea sa devina calugar.Nestiind ce sa aleaga, s-a rugat mult si, dupa un an, pe când lucra la câmp, a auzit în plina zi o voce sus, spunându-i: „Manastirea!“. Astfel, a înteles ca Dumnezeu îl chema catre viata monahala si a plecat la Manastirea Neamt sa se calugareasca. A fost primit cu multa dragoste de staretul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei si apoi al doilea patriarh al României, primind ascultare la biblioteca si la infirmerie. Dupa un an, a mers în sudul tarii, vizitând asezamintele monahale de pe Valea Oltului, hotarându-se sa ramâna pentru o vreme la Manastirea Turnu, care l-a impresionat mai ales prin viata sihastreasca specifica.Dupa câteva luni, a fost chemat sa-si faca stagiul militar la Regimentul 29 Infanterie din Dorohoi, fiind repartizat la îngrijirea bolnavilor din infirmeria regimentului. S-a reîntors la Neamt în anul 1935, reluând aceleasi ascultari. Dar aranjatul cartilor pline de praf si mucegai, precum si curentii de aer de la ferestre l-au îmbolnavit de reumatism, boala pe care a înfruntat-o cu multa rabdare, pâna la moarte.Dialogurile cu DumnezeuLa 8 aprilie 1936, în Saptamâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan.Câteva luni mai târziu, în noiembrie 1936, a plecat în pelerinaj, alaturi de monahii Claudiu si Damaschin, la Betleem, Hebron si alte localitati din Ţara Sfânta.La putin timp, însotitorii sai s-au întors la Neamt, însa el s-a hotarât sa ramâna în Ţara Sfânta, spre... a dobândi desavârsirea.Primii doi ani i-a petrecut într-o pestera din pustiul Iordanului, apoi a mers la Manastirea „Sf. Sava“, unde a primit schima cea mare, care cere post aspru, rugaciune si slujire neîntrerupta.Timp de opt ani, cât a trait în aceasta vatra monahala, rabdând grele ispite, boli si încercari de la oameni si de la diavoli, Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt a îndeplinit mai multe ascultari: îngrijitor al bolnavilor, paraclisier, ghid, ajutor de econom si bibliotecar. Învatase perfect limba greaca, citind în original si traducând din Sfintii Parinti, si si-a însusit limbile araba, germana si franceza.Pentru viata lui aleasa în ascultare, rugaciune si priveghere, era apreciat de toti vietuitorii din manastire. Având si darul scrierii de învataturi si versuri duhovnicesti, Cuviosul Ion Iacob aseza pe hârtie „dialogurile“ sale launtrice cu Dumnezeu, pe care le trimitea fratilor sai din Ţara Sfânta sau le dadea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.Opt ani în pestera Sfintei AnaÎn timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, între anii 1940-1941, din cauza razboiului, Cuviosul Ioan a fost închis, împreuna cu alti preoti si calugari români din Ţara Sfânta, într-un lagar pe Muntele Maslinilor. La 14 septembrie 1947, a fost hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt si numit egumen la Schitul românesc „Sfântul Ioan Botezatorul“ de pe Valea Iordanului. Timp de cinci ani, cât a îndeplinit aceasta ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a savârsit zilnic toate sfintele slujbe în limba româna, a tradus numeroase pagini din Sfintii Parinti cu învataturi pentru calugari si pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovnicesti, a înnoit chiliile si biserica schitului si, mai ales, viata duhovniceasca din schit. În 1952 s-a retras, împreuna cu ucenicul sau Ioanichie Paraiala, în pustiul Hozeva, lânga Ierihon, nevoindu-se, în rugaciuni neîncetate, în privegheri de toata noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi nestiute, în cugetari si în doriri duhovnicesti, rabdând tot felul de ispite, suferinte, lipsuri, lupte cu diavoli, dar aprinzându-se de multa râvna pentru Hristos si slavind pe Dumnezeu, aproape opt ani în pestera „Sf. Ana“, care tinea de Manastirea „Sf. Gheorghe Hozevitul“.Întrucât la pestera se ajungea greu, urcând pe o scara înalta, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau la el prin rugaciune, prin scrierile sale sfinte sau mai ales prin ucenicul sau. Scria versuri religioase si traducea pagini patristice din limba greaca, mânca o data pe zi, si atunci pesmeti, masline sau smochine si bea putina apa, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândura, sub cap având o piatra în loc de perna.Calugar român, sfânt pentru greciUltimii ani ai vietii i-a petrecut în permanenta vorbire cu Hristos. Nevointele sale au ramas ascunse chiar si ucenicului sau apropiat, care le vedea doar pe cele exterioare: privegherile de toata noaptea, citirea si traducerea cartilor sfinte, compunerea de versuri. Nevointele cele din inima doar Dumnezeu singur le cunoaste.În anul 1960, boala sa s-a acutizat si, simtindu-si sfârsitul aproape, miercuri, 4 august, s-a împartasit cu Sfintele Taine, iar joi dimineata, la ora 5:00, si-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la numai 47 de ani, fiind înmormântat în pestera nevointelor sale.Mormântul sau a ramas pecetluit vreme de 20 de ani, fiind aproape uitat în pestera „Sfânta Ana“. Doar câtiva pelerini români mai veneau aici din când în când, pentru a aprinde o lumânare si pentru a se ruga. La 8 august 1980, odata cu un grup de pelerini, a venit si un arhimandrit grec care pustnicise un timp în apropiere si care fusese fiu duhovnicesc al Cuviosului Ioan. El îl visase într-o noapte pe parintele sau care i-a spus sa vina la acea pestera pentru a-l vedea. A obtinut cu greu permisiunea staretului manastirii, Amfilohie, dar la deschiderea mormântului, trupul sau a fost aflat întreg, nestricat de vreme, raspândind buna mireasma, semn ca l-a preamarit Dumnezeu si l-a numarat în ceata sfintilor, pentru nevointa si sfintenia vietii sale de pe pamânt. Sfintele sale moaste au ramas în pestera pâna la 15 august, când au fost coborâte, cu prilejul hramului, pentru a fi expuse în Manastirea „Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici s-au slujit atunci 40 de Sfinte Liturghii, autentificându-se astfel sfintenia vietii acestui cuvios.Cinstit de greci, care i-au pictat icoana si i-au alcatuit slujba, numindu-l Sfântul Ioan Românul, Sfântul Ioan Iacob a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Româna în sedinta Sfântului Sinod, din 20 iunie 1992, cu data de pomenire la 5 august.În satul copilariei Sfântului Ioan IacobCând era prunc de câteva luni, bunica Maria îl purta pe Iluta în traista, îl lua cu dânsa la munca la câmp, iar când copilul plângea dupa laptele de mama, bunica lega o bucata de mamaliga cu zahar într-un colt de prosop, ca sa-l potoleasca. De multe ori, înainte de-a se duce la scoala, trecea pe la bunica cealalta, care îi facea un urs de mamaliga, apoi, înainte ca soarele sa urce pe cer, îsi descalta ghetutele si trecea descult Prutul pâna la Lipcani. „Era foarte evlavios, în toata prezenta lui. Purta plete si era înclinat clar spre calugarie“, dupa cum ne-a spus o batrâna din Crainiceni, o copila pe când Ilie Iacob se hotarâse sa aleaga manastirea.La 95 de ani de la nasterea sa, prea putine amintiri mai dainue întregi în mintile localnicilor care l-au cunoscut pe Iluta atunci când era copil sau adolescent.Plecat la Manastirea Neamt sa se calugareasca, venea din când în când acasa, aducând iconite si carti pentru sateni. Dar, deodata, a venit în satul natal, si-a încheiat socotelile cu aceste locuri si a plecat tocmai la Ierusalim. Înainte de plecare, îsi amintesc rudele sale, calugarul Ioan s-a întos în sat sa vânda pamântul ce-l mostenise de la parinti, pentru a avea cu ce sa-si plateasca drumul. Atunci si-a vizitat toate rudele pe care le avea, si-a luat ramas bun de la ele si-apoi s-a dus. Vestea ca el este sfânt a ajuns târziu la urechile satenilor care l-au cunoscut.Ocrotitorul parohiei CrainiceniOamenii din Crainiceni au început sa stie mai multe despre Sfântul plecat din satul lor, citindu-i viata tiparita în carti, mai ales viata din momentul plecarii sale de acasa. Rudele i-au învatat Troparul si Acatistul aproape pe dinafara, iar „Hrana duhovniceasca“ a Sfântului Ioan Românul le hraneste sufletele.Administrativ, satul Crainiceni nu mai exista din anul 1968, când s-a unit cu Horodistea, pâna atunci comuna. Astazi, Horodistea face parte din comuna Paltinis. Însa satul în care s-a nascut sfântul este tot Crainiceni, iar teritoriul acestei parohii este ferit, asa cum spun satenii, de ploi mari, de grindina sau seceta. Printre icoanele care atârna în coltul de Rasarit al casei, aproape fiecare familie pastreaza si pe cea a „Sfântului“, devenit „ocrotitorul nostru“.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 699

Id: 42963

Data: Aug 5, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).