Sfantul Maslu la Manastirile Arhiepiscopiei Bucurestilor

Credinciosii din Arhiepiscopia Bucurestilor pot participa in aceasta perioada a Postului Mare, la mai multe manastiri din eparhie, la Taina Sfantului Maslu de obste. Prima slujba va fi oficiata miercuri, la Manastirea Christiana din Capitala, dupa Vecernie. Vor participa toti staretii asezamintelor din Eparhie. La aceasta slujba a Sfantului Maslu vor fi aduse si moastele a doi sfinti taumaturgi, doi sfinti facatori de minuni, ale Sfantului Ierarh Nectarie de la Eghina care vor fi aduse de la Manastirea Radu Voda si ale Sfantului Mare Mucenic Pantelimon. Acestea din urma vor fi aduse de la Manastirea Caldarusani, a precizat pentru TRINITAS TV Arhim. Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor si Eclesiarhul Catedralei Patriarhale.Taina Sfantului Maslu va fi oficiata si la alte manastiri din Arhiepiscopia Bucurestilor, acolo unde functioneaza si asezaminte pentru ingrijirea bolnavilor sau varstnicilor. In ziua de vineri, 9 martie 2012, in ziua pomenirii Sfintilor 40 de mucenici, dupa savarsirea Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite, la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova va avea loc, de asemenea, savarsirea Sfantului Maslu de obste. Şi la manastirea Ghighiu ca si la manastirea Christiana vor fi duse pentru inchinarea monahilor, a monahiilor si a credinciosilor care vor fi prezenti moastele celor doi sfinti facatori de minuni. Randuiala Sfantului Maslu va fi savarsita la Manastirea Pasarea unde este un camin pentru calugarite si pentru batrane, un camin care functioneaza pe langa manastirea Pasarea, dar sfanta taina va fi savarsita si la Manastirile Zamfira si Suzana de pe Valea Teleajenului, a mai mentionat Arhim. Timotei Aioanei.Taina Sfantului Maslu este oficiata, in perioada Postului, in toate parohiile Patriarhiei Romane si, in special, in asezaminte sociale si spitale. Pana la praznicul Invierii Domnului, Taina Sfantului Maslu va fi oficiata si la Catedrala patriarhala, in fiecare vineri, dupa Liturghia Darurilor inainte sfintite.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1591

Id: 20361

Data: Mar 5, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).