Sfantul mucenic Ioan Cel Nou de la Suceava

În calendarul Bisericii noastre, la 24 iunie, se cinsteste Aducerea moastelor Sf. Mare. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava. În cele ce urmeaza va prezentam mai multe informatii referitoare la viata acestui sfânt român din vol. Sfinti Daco Romani si Români, semnat de pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu:De la începutul secolului al XV-lea, stravechea cetate voievodala a Sucevei adaposteste moastele unuia din cei mai cunoscuti sfinti cinstiti de credinciosii din Moldova si anume Sfântul Ioan, supranumit „cel Nou”. Din putinele stiri ramase în legatura cu patimirea sa pot fi desprinse si câteva date biografice.Era originar din orasul Trapezunt (sau Trebizonda, azi Trabzon, în Turcia), oras situat pe tarmul sud-estic al Marii Negre. Din 1204 pâna în 1261, a fost capitala unui mic „imperiu”, desprins din cel bizantin. De vreme ce a patimit în jurul anului 1330, presupunem ca s-a nascut spre sfârsitul secolului al XIII-lea. Statornicia sa în dreapta credinta, care a mers pâna la sacrificiul vietii, ne face sa credem ca a primit o frumoasa educatie religioasa atât în familie, cât si de la unii din preotii numeroaselor biserici din Trapezuntul natal si chiar de la dascalii care l-au învatat carte. Pâna la vremea patimirii sale se ocupa cu negustoria, ca multi alti locuitori ai orasului. Asa se face ca de multe ori calatorea în diferite orase de pe tarmul Marii Negre cu probleme comerciale. Cu prilejul acestor calatorii se întarea, însa, si în dreapta credinta, caci cunostea biserici si manastiri, preoti si calugari cu viata aleasa.Prin anul 1330 sau 1332, s-a îndreptat din Trapezunt spre Cetatea Alba pe corabia unui oarecare Reiz, catolic din Venetia sau Genova. În cursul calatoriei, a avut cu el discutii privitoare la credinta, sustinând cu tarie adevarurile Ortodoxiei. Ajungând în Cetatea Alba, Reiz si-a pus în gând sa se razbune pe cucernicul Ioan, care-1 înfruntase în discutiile purtate pe corabie.Pe atunci, Cetatea Alba si tinutul înconjurator erau stapânite de tatarii nogai. Drept aceea, Reiz s-a prezentat la conducatorul cetatii (numit si ighemon sau eparh), spunând ca Ioan doreste sa treaca la religia tatarilor. Desigur, dregatorul s-a bucurat de aceasta veste, poruncind ostasilor sa aduca în fata lui pe ne-gustorul din Trapezunt. Fiind adus înaintea sa, dregatorul i-a grait: „Am auzit ca ai dori sa îmbratisezi stravechea noastra credinta. Deci, alesule prieten, lepadându-te de credinta cea în Hristos, în fata acestei adunari adauga-te celor care se bucura de dragostea si de obladuirea mea". Ioan a înteles de îndata uneltirile lui Reiz, drept care a raspuns cu îndrazneala eparhului: „Sa nu-mi fie mie a ma lepada de Hristos, caci ce-ar putea desparti inima mea de «Soarele dreptatii» si de «Rasaritul cel de sus» si a ma întoarce în întunericul necunostintei de Dumnezeu? Preaputernice eparhe, vorbele care ti s-au spus despre mine sunt mincinoase, sunt iscodiri rautacioase. Eu nu voiesc sa dispretuiesc bunatatea pe care mi-ai aratat-o, dar nu pot sa ma lepad de Hristos – Lumina lumii”.Cuvintele alesului crestin au îndârjit pe dregatorul cetatii, considerându-le ca dispretuitoare fata de credinta tatarilor. Drept aceea, a poruncit ca binecredinciosul Ioan sa fie întins pe pamânt si batut cu toiege, socotind ca în felul acesta îl va sili sa treaca la religia lui. Spre surprinderea chinuitorilor sai, Ioan marturisea cu si mai mult curaj credinta cea adevarata, zicând: „Binecuvântat esti, Dumnezeule, si preamarit esti, Lumina în trei straluciri: Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Sa nu-mi fie mie niciodata a ma închina soarelui si focului, ci Parintelui luminilor si slavei celei neînserate. Multumescu-Ţi Ţie, Hristoase, ca m-ai învrednicit a-mi spala pacatele cu sângele meu si a ma sfinti cu puterea Sfântului Duh, spre dobândirea vietii celei vesnice” Aceasta este ziua in care bucuria mea este deplina, pe care nimeni n-o va lua de la mine. Da-mi mie, Dumnezeule, sa ma împartasesc mai cu adevarat din slava zilei celei prealuminoase a împaratiei Tale".Dupa ce a fost chinuit îndelung, a fost legat în lanturi si aruncat în închisoare. A doua zi dimineata a fost dus iarasi in fata ighemonului, care a încercat din nou sa-l convinga sa treaca la credinta lui. Şi de data aceasta, preavrednicul marturisitor al lui Hristos s-a împotrivit zicând: „Numai cel ce rabda pâna la sfârsit se va mântui, iar mie sa nu-mi fie a ma sfinti si a ma încununa decât prin rabdarea chinurilor pentru marturisirea lui Hristos, Care a spus: «În lume necazuri veti avea, dar îndrazniti Eu am biruit lumea» (Ioan 16,33)". Aceste cuvinte l-au mâniat si mai mult pe dregatorul pagân, care a poruncit sa fie pus la chinuri si mai înfricosatoare. A fost din nou întins la pamant si batut, apoi legat de coada unui cal si târât pe drumurile cetatii, trupul fiindu-i astfel sfâsiat de pietre. Unul din chinuitori, vazând taria în credinta, cuprins de ura si mânie împotriva marturisitorului lui Hristos, a scos sabia si i-a taiat capul. Dupa unele informatii, cea care l-a ucis ar fi fost evreu. În felul acesta, noul mucenic al lui Hristos s-a învrednicit sa se faca partas tuturor darurilor dumnezeiesti si a dobândit „cununa vietii vesnice".Ighemonul si ceilalti dregatori tatari din cetate n-au dat voie crestinilor sa ia cinstitul trup de pe drum si sa-l îngroape dupa randuiala crestineasca. Dar Dumnezeu, în dragostea Sa cea nemarginita fata de alesii Sai, a trimis trei îngeri din cer care i au tamaiat trupul. Un necredincios din cetate, vazând aceasta aratare a îngerilor în vesminte stralucitoare, a crezut ca sunt preoti crestini, care, nesocotind porunca ighemonului, au venit sa faca slujba prohodirii lui Ioan. A scos arcul si sageata ca sa traga asupra lor, dar atunci s-a petrecut a doua minune: mâinile i-au ramas lipite de arc si de sageata. A fost izbavit de pedeapsa cereasca numai dupa ce a marturisit ce urmarea sa faca.Aceste minuni l-au înfricosat pe conducatorul cetatii, care le-a permis crestinilor sa ridice trupul lui Ioan si sa-l înmormânteze dupa rânduiala crestina. A fost îngropat în cimitirul din Cetatea Alba. Nevrednicul Reiz, fara sa aiba mustrari de constiinta pentru uciderea lui Ioan, si-a pus în gând sa mai faca o nelegiuire. Vazând el însusi ce minuni s-au petrecut cu trupul lui Ioan, s-a gândit sa-l dezgroape în ascuns si sa-l duca în tara sa, pentru ca de asemenea revarsari de daruri minunate care aveau loc în jurul trupului sau sa se bucure concetatenii sai. Dar si de data aceasta s-a întâmplat o minune. Pe când încerca sa-l dezgroape, noul mucenic i s-a aratat în vis preotului care slujea la biserica cimitirului, descoperindu-i gândul lui Reiz. Într-adevar, mergând la cimitir, l-a surprins pe acesta cu oamenii lui, încercând sa ia trupul lui Ioan. Drept aceea, preotul a înstiintat obstea credin-ciosilor din Cetatea Alba, care au ridicat trupul neputrezit al noului marturisitor al lui Hristos si l-au dus în altarul unei biserici din oras.Ramasitele sale pamântesti, neputrezite si raspândind buna mireasma, puteau fi considerate acum sfinte moaste. Ele au ramas în acea biserica peste optzeci de ani, revarsând multe daruri asupra crestinilor care veneau si îngenuncheau în fata lor, cerând mijlocirile sale în fata Parintelui ceresc.În legatura cu orasul în care a patimit Sfântul Ioan - numit acum „cel Nou”, spre a se deosebi de Sfântul Ioan Botezatorul sau de alti sfinti cu acest nume - s-a crezut mult timp ca este vorba de Cetatea Alba de la gurile Nistrului, oras care a apartinut secole în sir Moldovei, apoi României întregite. Mai nou, unii învatati considera ca este vorba de o localitate cu acelasi nume lânga strâmtoarea Kerci, din Crimeea.Vestea despre cinstitele sale moaste, si mai ales despre minunile care aveau loc în jurul lor, a ajuns curând si în Ţara Moldovei, întemeiata pe la mijlocul veacului al XIV-lea si consolidata apoi in cursul domniei îndelungate si pasnice a lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Acest evlavios domnitor - la staruintele caruia a fost recunoscuta oficial Mitropolia Moldovei de catre Patriarhia ecumenica din Constantinopol -, în dorinta de a ridica prestigiul noii Mitropolii, dar si pentru ca tara lui sa aiba un sfânt ocrotitor, a socotit ca este bine sa aduca moastele Sfântului Ioan cel Nou din Cetatea Alba la Suceava, capitala sa si resedinta Mitropoliei. Astfel, în anul 1415 „au fost aduse cu multa cheltuiala moastele Sfântului mucenic Ioan Novâi de la Cetatea Alba de la pagâni si le-au asezat în târgu în Suceava, la Mitropolie, cu mare cinste si cu litie, pentru paza si ferinta (ocrotirea, n.n.) scaunului domniei sale, carile sa praznuieste miercuri si joi în saptamana Rusaliilor”. Asa scria Axinte Uricariul în întregirile (sau interpolarile) pe care le-a facut la Cronica sau Letopisetul lui Grigore Ureche.Alaiul cu moastele Sfântului Ioan au fost întâmpinate la locul numit „Poiana Vladicai, in apropiere de Iasi, de catre domnitor si sotia sa, de mitropolitul Iosif, de marii dregatori, egumeni, calugari, preoti si credinciosi, care l-au însotit pâna la Suceava. Acolo au fost asezate în biserica Mirauti, care, cu multe refaceri ulterioare, dainuie pâna azi.Cu prilejul aducerii moastelor sale la Suceava - sau poate câtiva ani mai târziu - s-a alcatuit o scurta lucrare istorico-aghiografîca intitulata Mucenicia sfântului si slavitului mucenic Ioan cel Nou care a fost chinuit la Cetatea Alba. Mult timp s-a crezut ca autorul acestei lucrari ar fi un învatat din sudul Dunarii, Grigorie Ţamblac, care a ajuns apoi mitropolit al Kievului. In anii din urma, s-a dovedit ca este vorba de un localnic, cu numele Grigorie, care se intitula „monahul si presbiterul marii Biserici a Moldovei”. În aceasta prima lucrare originala scrisa în Moldova - în slavoneste - sunt prezentate câteva date despre patimirea Sfântului Ioan, dar este descrisa si aducerea cinstitelor sale moaste la Suceava.În felul acesta, Sfântul Ioan cel Nou a devenit „aparatorul si ocrotitorul" întregii tari a Moldovei. În decursul veacurilor, binecredinciosii români de pretutindeni - dar mai ales cei din nordul Moldovei, din partile de rasarit ale Transilvaniei si din Maramures - au cinstit dupa cuviinta pe acest ales mucenic al lui Hristos. Mitropolitul Varlaam, în cunoscuta sa Cazanie, tiparita la Iasi în 1643, scria ca era praznuit în fiecare an, în joia de dupa Rusalii. Axinte Uricariul, în întregirile sale la Letopisetul lui Grigore Ureche, scria ca i se face pomenirea „miercuri si joi în saptamâna Rusaliilor". Se pare ca înca din secolul al XVI-lea era praznuit la 24 iunie, ziua Nasterii Sfântului Ioan Botezatorul (Sânzienele), asa cum se face pâna astazi. Cinstitele sale moaste au ramas în biserica Mirauti pâna în anul 1589, când au fost mutate în noua Catedrala Mitropolitana din Suceava - cu hramul Sfântul Gheorghe -, ctitorita în prima jumatate a secolului al XVI-lea de domnitorii Bogdan al III-lea si fiul sau Ştefanita. Se cunosc multe minuni savârsite prin puterea rugaciunilor Sfântului Ioan. Câteva din ele au fost consemnate de mitropolitul Petru Movila al Kievului. De pilda, scria ca la 2 iunie 1622 Suceava era amenintata sa fie cotropita de tatari. Locuitorii se refugiau in toate partile. Preotii slujitori la biserica in care erau adapostite moastele au voit sa ia racla sa o duca în cetatea Suceava, dar nu au putut sa o ridice. Au înteles ca Sfântul nu voia sa fie dus în alta parte si ca-i va ocroti, încât au continuat sa se roage ca orasul sa nu cada în mâna cotropitorilor. Într-adevar o ploaie torentiala i-a împiedicat pe tatari sa mai asedieze orasul.Moastele au ramas în Suceava pâna în anul 1686, când a intrat cu oaste in Moldova regele Jan Sobieski al Poloniei. La retragere a luat cu sine în Polonia si pe mitropolitul carturar Dosoftei. De teama unor jafuri, mitropolitul a luat cu el din Suceava, moastele Sfântului Ioan cel Nou, odoarele si documentele Mitropoliei. Au fost duse si asezate la Jolkiew, unde a trait si mitropolitul Dosoftei pâna la moarte (1693). Cinstitele moaste au ramas în pamânt strain pâna în 1783 când episcopul Dosoftei Herescu de la Radauti a reusit sa le readuca acasa, fiind asezate in fosta Catedrala Mitropolitana cu hramul Sfântul Gheorghe. Aducerea lor a fost posibila pentru ca la acea data atât partea de nord a Moldovei (Bucovina), cu orasul Suceava cât si o parte din Polonia (cu orasul Jolkiew) erau încorporate în Imperiul Austriac (habsburgic). 0 noua stramutare a lor a avut loc in cursul Primului Razboi Mondial, când, spre a fi ocrotite au fost duse la Viena si adapostite în capela ortodoxa româna din acel oras. Revenirea Bucovinei si Basarabiei la tara-mama, în 1918, a facut ca Sfântul Ioan sa devina iarasi ceea ce a fost secole de-a rândul, adica „ocrotitorul a toata Ţara Moldovei".Patimirile Sfântului Ioan cel Nou au fost înfatisate în pictura multor biserici din Moldova. Chipul sau apare pentru prima oara în pronaosul bisericii de la Dobrovat, de lânga Iasi, în 1529. Câtiva ani mai târziu, în 1546, a fost zugravita viata si patimirea sa în douasprezece scene, pe peretele de sud al bisericii manastirii Voronet, ctitoria lui Ştefan cel Mare. Scene asemanatoare apar si în pictura Catedralei episcopale din Roman. În pridvorul închis al bisericii manastirii Sucevita, ctitoria Movilestilor, apar paisprezece scene din viata si patimirea sa. Chipul sau apare în icoane care împodobesc casele credinciosilor sau este pictat în biserici din toate zonele tarii. Cu viata si patimirea lui s-au ocupat mai multi carturari români. Acatistul sau a fost tiparit în mai multe rânduri.Potrivit unei hotarâri sinodale din 20 iunie 1992, Sfântul Ioan cel Nou este praznuit în întreaga Biserica Ortodoxa Româna, în fiecare an, la 24 iunie, odata cu Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul (Sânzienele) si cu Sfântul Niceta de Remesiana. Mai este pomenit în calendar si la data de 2 iunie.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 513

Id: 41854

Data: Jun 24, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).