Sfantul Serafim de Sarov cinstit la Manastirea Sihastria Putnei

Unul dintre cei mai populari sfinți ortodocși cunoscuți pentru dragostea și blândețea lor, care a afirmat ca adevaratul scop al vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt, Sfântul Serafim de Sarov a fost cinstit la început de an în inima Bucovinei, la Manastirea Sihastria Putnei, dupa cum informeaza doxologia.ro.„Dumnezeu a știut ca în zilele noastre este nevoie și de certare, dar și de multa blândețe”Mulțimea credincioșilor prezenți au înfrumusețat sarbatoarea, înalțând împreuna cu monahii rugaciuni de mulțumire ocrotitorului bisericii mari a manastirii, celui „care s-a aratat cu adevarat înger pe pamânt și serafim în trup”.În cuvântul de învațatura, arhim. Damaschin Luchian a aratat faptul ca dintru început, de la nașterea Sa și pâna la sfârșitul veacurilor, Dumnezeu lucreaza în chip minunat și diferit pentru noi, oamenii, și pentru a noastra mântuire, ținând cont de timpul istoric, de specificul local, de sufletele oamenilor, care, la un moment dat sunt într-un fel, în alt moment, în alt fel. „Am avut în istoria Bisericii sfinți precum au fost Sfântul Ioan Botezatorul, sfinți care au biciuit cu cuvântul, prin mustrare, însa din iubire. Avem însa și sfinți care au înțeles sa-L propovaduiasca pe Dumnezeu și sa-i ajute pe oameni la mântuirea lor altfel. Nu-l vad pe Sfântul Serafim de Sarov pus alaturi de Sfântul Ioan Botezatorul, deși în împarația lui Dumnezeu sunt împreuna. Uitați-va la icoana sa; veți vedea chipul batrânului înțelept care-și primește nepoții în brațe și îi mângâie. Asemenea lui au fost și Sfântul Siluan Athonitul, asemenea lui a fost și batrânul nostru Paisie Olaru. Dumnezeu a știut ca în zilele noastre, în anumite momente, este nevoie și de certare, dar și de multa blândețe”, a precizat sfinția sa. „Biserica îl socotește pe Sfântul Serafim de Sarov între cei cuvântatori de Dumnezeu” Așa cum se cânta și în troparul sau, „Sfântul Serafim a fost dat propovaduitor al iubirii lui Hristos lumii întregi”, nu doar celor din timpul lui, nu doar ortodocșilor, iar Biserica îl socotește între teologi, între cei cuvântatori de Dumnezeu. Se mai spune ca el „pe Cel smerit si blând a vazut, si inima Aceluia a cunoscut-o”.Sfântul Siluan Athonitul ne arata aceasta diferența între a cunoaște pe Dumnezeu prin vedere și a-L cunoaște prin Duhul Sfânt. În scrierile sale, el afirma ca este o mare deosebire între omul simplu care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt și omul, chiar foarte mare, care n-a cunoscut harul Duhului Sfânt. Este o mare deosebire între a crede numai ca Dumnezeu exista, cunoscându-L prin natura sau din Scripturi și a cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt. În omul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, duhul sau îi arde ziua și noaptea din iubire pentru Dumnezeu și sufletul sau nu se poate lipi de nimic din cele pamântești. Sufletul care n-a facut experiența dulceții Duhului Sfânt se umple de slava deșarta a acestei lumi, de bogație, de putere, dar când a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt tânjește numai dupa Domnul. Iar bogațiile și slava lumii nu înseamna nimic pentru el. Sufletul care a gustat Duhul Sfânt se deosebește dupa gust, Caci scris este: gustați și vedeți ca bun este Domnul . Cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, acela a gustat smerenia, s-a asemanat Învațatorului sau, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și a ajuns asemenea Lui.„Fiule, și acesta, Sebastian monahul, este din neamul nostru”Pentru obștea de la Sihastria Putnei, hramul bisericii este și o zi de aducere aminte, de pomenire și cinstire a celui prin care Dumnezeu a lucrat ca, dupa doua sute de ani de pustiire în aceste locuri, sa înfloreasca din nou viața monahala: monahul Sebastian.„Parintele nostru Sebastian împlinește zilele acestea cinci ani de când Domnul l-a chemat la Sine dupa o viața de jertfa închinata Lui, dupa o viața în care a iubit frumusețea casei lui Dumnezeu și a sfintelor slujbe. Sfinția sa își odihnește somnul pâna la obșteasca înviere sub streașina bisericii pe care el a zidit-o, în apropiere de strana în care el ne aștepta la Vecernie, pe noi, cei mai tineri și mai neputincioși; aștepta sa vina parintele și sa dea binecuvântare pentru începutul sfintei slujbe.Sfântul Serafim a fost unul dintre cei iubiți foarte mult de Maica Domnului. Parintele nostru Sebastian a iubit-o și el din toata inima pe Împarateasa Cerurilor. Iar daca Sfântul Serafim a vazut-o și a auzit-o pe Maica Domnului spunându-I Fiului ei: Acesta este din neamul nostru, nadajduim la Maica Domnului ca și pentru parintele nostru Sebastian, tot aceste cuvinte îi va spune Fiului ei: Fiule, și acesta, Sebastian monahul, este din neamul nostru. Sa dea Dumnezeu, fraților și surorilor, ca și noi, pentru rugaciunile Sfântului Preacuviosului Parinte Serafim de Sarov, sa nadajduim cu sfiala, dar în același timp cu buna credința la mila lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, ca aceste cuvinte sa se spuna și pentru noi: Și aceștia sunt, Fiul meu, din neamul nostru”, a concluzionat arhim. Damaschin Luchian în cuvântul de învațatura.La final, credincioșii au participat și la slujba de pomenire pentru monahul Sebastian.Biserica mare a Manastirii Sihastria Putnei, ridicata în stil stefanian, mai poarta și hramul „Izvorul Tamaduirii" (vinerea din Saptamâna Luminata).„Bucuria ta, Parinte, daruiește-ne-o din Cer”Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a compus câteva poezii închinate Sfântului Serafim. Redam câteva versuri care pot constitui o ruga a noastra de toate zilele catre cel care mijlocește pentru noi înaintea Bunului Dumnezeu: Cuvioase Serafime!/ Îngerule pamântesc,/ Cauta din înalțime/ Spre acei ce patimesc!/ Bucuria ta, Parinte,/ Daruiește-ne-o din Cer,/ Și cu dragoste fierbinte/ Sa-l întorci pe cel stingher. / Și precum izvor de pace/ Pe pamânt te-ai aratat, / Pentru pacea lumii astazi/ Roaga-te neîncetat!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 713

Id: 37118

Data: Jan 4, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).