Sfantul Sinod reunit in sedinta de lucru. Au fost infiintate Mitropolia celor doua Americi si Episcopia Canadei

sfantul-sinod-reunit-in-sedinta-de-lucru-au-fost-infiintate-mitropolia-celor-doua-americi-si-episcopia-canadei

Membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane s-au intrunit vineri, 28 octombrie 2016, in sedinta de lucru. Şedinta a fost prezidata de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si a avut loc in Sala Sinodala a Resedintei Patriarhale.

In deschiderea lucrarilor, Patriarhul Romaniei a prezentat o parte din punctele aflate pe ordinea de zi.

Avem pe ordinea de zi subiecte foarte importante, precum prezentarea raportului privind participarea delegatiei Patriarhiei Romane la lucrarile Sfantului si Marelui Sinod din Creta din vara acestui an. De asemenea, avem si probleme curente care se refera la aspecte practice ale vietii bisericesti, mai ales privind activitatile legate de cooperare de ordin social, cultural, educational cu diferite institutii, dar si unele referitoare la restaurarea de monumente istorice, la desfasurarea de lucrari de edificare de lacasuri de cult, a spus Preafericirea Sa, potrivit Radio Trinitas.

In cadrul sedintei, ierarhii au aprobat hotararea Congresului Arhiepiscopiei celor doua Americi de infiintare a unei noi Episcopii in Canada si a Mitropoliei Ortodoxe Romane a celor doua Americi (care are in componenta doua eparhii: Arhiepiscopia Ortodoxa Romana a Statelor Unite ale Americii si Episcopia Ortodoxa Romana a Canadei). Cu acest prilej, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Nicolae a fost ridicat la rangul de Mitropolit. De asemenea, Preasfintitul Parinte Ioan Casian de Vicina a fost ales Episcop Ortodox Roman al Canadei.

Anuntul a fost facut de Patriarhul Romaniei care si-a manifestat bucuria si i-a felicitat pe cei doi ierarhi.

Suntem foarte bucurosi ca aceasta nou infiintata Episcopie Ortodoxa Romana a Canadei va permite o activitate pastorala mai intensa, dar si o reprezentare a Bisericii noastre in fata autoritatilor de stat din Canada. Avem certitudinea ca cei care nu sunt inca in legatura directa cu Patriarhia Romana vor avea o sansa in plus de a comunica prin intermediul noii Episcopii. Dorim sanatate, bucurie si mult ajutor de la Dumnezeu Preasfintitului nou ales al Canadei, Preasfintitul Ioan Casian de Vicina. Inaltpreasfintitul Parinte Nicolae, noul Mitropolit al celor doua Americi, va face toate cele necesare pentru intronizarea la Montreal a noului episcop la momentul potrivit din punct de vedere organizatoric, a subliniat Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane.

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a precizat ca ceremonia de ridicare in demnitatea de Mitropolit a Inaltpreasfintitului Arhiepiscop Nicolae va avea loc duminica, 30 octombrie 2016, in Catedrala Patriarhala, dupa Sfanta Liturghie. Intronizarea propriu zisa va avea loc la Chicago, in prezenta unei delegatii a Patriarhiei Romane, la o data care va fi anuntata ulterior.

Dupa cuvantul rostit de Parintele Patriarh, Inaltpreasfintitul Parinte Nicolae a multumit ierarhilor si i-a asigurat ca misiunea Bisericii noastre va fi continuata in S.U.A.

Va multumesc pentru intelegerea pe care o aveti fata de misiunea noastra de pe cele doua continente: America de Nord si America de Sud. Astazi am facut un pas inainte pentru o mai buna organizare. Multumim Bunului Dumnezeu care ne-a luminat pe toti si ne-a incurajat sa continuam acest plan.

Noul episcop ales al noii infiintate Episcopii ortodoxe Romane a Canadei, Preasfintitul Parinte Episcop vicar Ioan Casian de Vicina, a spus ca acest deziderat, al unei Episcopii Ortodoxe Romane in Canada, s-a implinit dupa 32 de ani.

Ma bucur tare mult de acest moment. As vrea sa exprim multumiri membrilor Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane care m-au primit acum mai bine de zece ani si mi-au incredintat aceasta misiune, sub binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Nicolae, sa pastorim romanii de peste ocean. Acest deziderat al romanilor de a avea o Episcopie in Canada devine o realitate dupa 32 ani si va permite o activitate pastorala intensa si o reprezentare a comunitatii romanesti la nivelul celorlalte jurisdictii ortodoxe.

Lucrarile sedintei de lucru a Sfantului Sinod continua si sambata, 29 octombrie 2016.

[gallery link="file" ids="148817,148818,148819,148820,148835,148822,148831,148832,148840"]

The post Sfantul Sinod reunit in sedinta de lucru. Au fost infiintate Mitropolia celor doua Americi si Episcopia Canadei appeared first on Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 753

Id: 61300

Data: Oct 30, 2016

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).