Sfantul Spiridon si-a bucurat din nou inchinatorii

Credinciosii bisericii Parohiei "Sfantul Spiridon Vechi" din Protoieria III Capitala, situata in Piata Natiunile Unite, si-au cinstit ocrotitorul, miercuri, 12 decembrie 2012. Slujba Vecerniei a fost savarsita, marti-seara, de Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal. Ieri, in ziua de pomenire a Sfantului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Sfanta Liturghie a fost savarsita de un ales sobor de slujitori, dupa cum aflam din Ziarul Lumina.Moastele Sfantului Ierarh Spiridon, aflate in patrimoniul spiritual al parohiei, au fost scoase marti-seara in procesiune si depuse spre inchinare credinciosilor pe un baldachin special amenajat.Sfanta Liturghie a fost savarsita ieri de un sobor de slujitori din care amintim pe parintele arhimandrit Clement Haralam, parintele consilier patriarhal Nicolae Dascalu, parintele paroh Ioan Iordache, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Bucurestilor, si parintele protopop Vasile Dumitru al Protoieriei I Capitala."Este o zi minunata, de cinste si bucurie duhovniceasca pentru tot cel care intra in curtea bisericutei Sfantului Spiridon, pentru ca pomenim, dupa randuiala, pe cel ce ne este rugator, mijlocitor si pururea ocrotitor, atat al bisericii, cat si al Fundatiei "Sfantul Spiridon Vechi". Cum incepusera aseara vijelia, ninsoarea, eram pe ganduri. Dar cele ce sunt cu neputinta la noi, oamenii, sunt cu putinta la Dumnezeu. Inca o data, Sfantul Spiridon ne arata ca nu trebuie sa gandim omeneste, pe orizontala, ci sa-i urmam modul de slujire si pe verticala, pentru ca numai prin grija fata de curatenia inimii, de iubirea aproapelui si de dragoste pentru cei sarmani, pentru cei bolnavi, pentru cei ce sunt in suferinta, dimpreuna cu credinta fierbinte manifestata in fapte, ne putem apropia si de sfant, si de Dumnezeu. Multumesc Intaistatatorului Bisericii noastre, Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, pentru inalta binecuvantare pe care ne-a transmis-o prin Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, aseara, la Vecernie", ne-a declarat parintele paroh Ioan Iordache, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Bucurestilor.Copiii si tinerii de la Centrul Maternal din Berceni, din Aleea Ciceu nr. 12, aflat in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Primaria sector 4, carora Parohia "Sfantul Spiridon Vechi" le poarta de grija material si spiritual, au luat masa in cadrul asezamantului social din curtea bisericii. De asemenea, toti credinciosii prezenti la slujba au primit pachete cu alimente.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 479

Id: 26777

Data: Dec 13, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).