Sfantul Stelian, sarbatorit la Centrul Alexandru Rosca din Piatra Neamt

La Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca“ Piatra Neamţ a fost oficiată sâmbătă, 26 noiembrie, Taina Sfântului Maslu, de către un sobor de preoţi. Slujba s-a înscris în activităţile misionare ale Centrului catehetic „Sfântul Efrem cel Nou“ al Protopopiatului Piatra Neamţ. Specificul acestei unităţi de învăţământ este unul particular, aici fiind înregistraţi copii cu cerinţe educative speciale. Taina Sfântului Maslu a fost oficiată în spaţiul unde va funcţiona Capela „Sfântul Stelian“, amenajată într-un corp de clădire al centrului, care urmează să fie reabilitat. „Bucuria prăznuirii ocrotitorului Centrului «Alexandru Roşca» din Piatra-Neamţ s-a manifestat prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu şi a unui Trisaghion pentru copiii adormiţi în Domnul care au învăţat în acest centru“, a spus pr. Alexandru Găină, misionar de caritate în cadrul Centrului „Alexandru Roşca“ din Piatra Neamţ. La slujba Sfântului Maslu au participat 70 de copii şi cadrele didactice ale unităţii de învăţământ. Obiectivul principal al conducerii centrului este amenajarea capelei noi. „Noul lăcaş de cult va fi o biserică în miniatură, respectând însă specificul unei capele. Dorim ca sfântul lăcaş să ofere încurajare şi celorlalte proiecte pe care le derulăm. Aici amintim finanţarea reabilitării tuturor spaţiilor centrului, pe care o prognozăm ca având termen final în vara anului viitor, care cuprinde terenuri de sport, de joacă şi recreere, o sală de festivităţi, un club pentru petrecerea timpului liber, dar şi alte facilităţi“, a spus Irina Bălţătescu, directorul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca“ Piatra Neamţ, care a adăugat că se doreşte continuarea şi derularea tuturor evenimentelor din cadrul parteneriatelor educaţionale încheiate cu următoarele şcoli, instituţii şi parohii din Piatra Neamţ: Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“, Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi“, Colegiul Sportiv, Şcoala Generală numărul 11, Şcoala Generală numărul 8, Grupul Şcolar „Elena Doamna“, Grupul Şcolar „Dimitrie Leonida“, Liceul Comercial „Spiru Haret“, Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu“, Casa Corpului Didactic Neamţ, Direcţia pentru Sport Neamţ, parohia „Cuvioasa Parascheva“, parohia „Buna Vestire“, parohia Conţeşti - Girov şi parohia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Girov. În perioada următoare va fi pregătit un program legat de sărbătorile de iarnă care va cuprinde colinde şi cântări de iarnă, prin implicarea prof. Corina Ursache şi a părintelui Alexandru Găină, care vor instrui grupul vocal „Sfântul Roman Melodul“ al centrului. Programul va fi prezentat atât în centru, cât şi în alte instituţii partenere. Amintim că în vara acestui an copiii din centru au fost implicaţi şi în proiectul „Alege şcoala!“, participând la Tabăra „Licăr de lumină“ Durău. De asemenea, în Centrul „Alexandru Roşca“ Piatra Neamţ se derulează programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“. Până la 15 decembrie 2011, copiii din centru vor participa şi la concursul „Alege şcoala!“, organizat în Protopopiatul Piatra Neamţ, în urma căruia fiecare copil va fi premiat cu rechizite şi materiale şcolare. (pr. Ştefan Zaharia)

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).