Sfantul Teodor Tiron ocroteste multe lacasuri

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este sarbatorit astazi, 17 februarie, în mai multe lacasuri de cult din cuprinsul Patriarhiei Române. Sfântul a fost ales, prin rânduiala lui Dumnezeu, drept patron spiritual al unor sfinte biserici sau ocroteste sfintele lacasuri prin prezenta unor fragmente din moastele sale.Biserica "Sfântul Gheorghe Vechi" este una dintre bisericile cu traditie din Arhiepiscopia Bucurestilor care se afla sub ocrotirea Sfântului Mucenic Teodor Tiron. Ziua închinata hramului este una speciala, dupa cum se mentioneaza si în pisania bisericii (1848): "iar la hram se va face mângâiere la saraci dupa venitul Bisericii". "Ca în fiecare an, dupa testamentul ctitorilor, ne pregatim si încercam sa împlinim ceea ce ei ne-au lasat prin cuvânt de lege pentru urmasi, acela de a face milostenie saracilor si de a mângâia pe credinciosii parohiei noastre si pe cei lipsiti", a spus parintele paroh Ioan Durlea. Acest al doilea hram a fost acordat bisericii în anul 1881, cu ocazia sfintirii, la dorinta ctitorului, dupa ce în 1875 biserica a fost darâmata, fiind într-o stare avansata de degradare, si a fost reconstruita dupa proiectul lui Dumitru Poenaru, pictura fiind realizata de prof. Gheorghe Pompilian.Sfântul Teodor este patron spiritual al unor biserici de lemn din tara, biserici-monumente istorice, de o vechime si frumusete incontestabile. Astfel, biserica din Bratesti - Oradea dateaza din 1738, a fost construita initial pentru a deservi satul Sitani, fiind mai apoi mutata; biserica de lemn din Rieni - Oradea a fost construita la 1754; biserica din Bagau, judetul Alba, dateaza din anul 1733; biserica de lemn din Cocârceni - Buzau, dar si biserica din Cândesti Vale - Dâmbovita, construita în jurul anului 1713, se afla sub ocrotirea marelui mucenic.Dintre lacasurile de cult care îsi cinstesc astazi ocrotitorul mai putem mentiona Catedrala "Sfântul Teodor Tiron" din Rosiori de Vede, Teleorman, Biserica "Sfântul Teodor" - Apuseana de la Sâmbata de Sus, Biserica "Sfântul Teodor Tiron" din localitatea Malu Bârla si Biserica "Sfântul Teodor Tiron" din localitatea Buzoesti, ambele din judetul Arges, Biserica "Sf. Teodor" din localitatea Recea, Severin.Fragmente din moastele sale în mai multe biserici Moastele Sfântului Mucenic Teodor sunt un prilej de bucurie duhovniceasca pentru cei care trec pragul Capelei "Acoperamântul Maicii Domnului" din cadrul clinicii Munposan 94, aflata în sectorul 1, pe str. Witting nr. 10-12. Capela a fost sfintita în 1998 pentru folosul duhovnicesc al bolnavilor din spital. Din 2003 au fost aduse si fragmente din moastele Sfântului Mucenic Teodor Tiron, dar si ale Sfintilor Cuviosi ucisi în Sinai si Rait si ale Sfintilor Martiri de la Niculitel. Societatea Crestina Medicala Munposan 94 a luat fiinta din initiativa unui medic chirurg înca din 1993.Un alt lacas de cult din Bucuresti care detine un fragment din moastele Sfântului Teodor Tiron este Biserica "Sfântul Vasile" - Victoria. Racla, sub forma unei coperti de Evanghelie cu inscriptii grecesti si lucratura de argint, adaposteste fragmente din moastele a sase sfinti si o bucata din lemnul Sfintei Cruci. Lacasul de cult ce figureaza din 9 ianuarie 1804 în catagrafia orasului Bucuresti a fost distrus de cutremurul din 1838, fiind reconstruit în anul 1847, pe cheltuiala caminarului Toma Balta, în timpul domniei lui George Dimitrie Bibescu. Manastirea Samurcasesti, aflata la câtiva kilometri departare de Bucuresti, se bucura de ocrotirea sfântului praznuit astazi pentru ca un fragment din moastele sale se afla pe aceste meleaguri, înca de la începutul secolului al IX-lea. Se pare ca moastele Sfântului Teodor Tiron au fost aduse de vornicul Constantin Samurcasi, ctitorul manastirii, de la Muntele Athos, alaturi de alte sfinte odoare (particele din moastele Sfintilor Teodor Stratilat, Ioan Gura de Aur, Modest, Silvestru, Apostolul Andrei si ale Sfintilor Mucenici Ermin si Dimitrie). De asemenea, dintre numeroasele lacasuri de cult care detin fragmente din sfintele sale moaste, unele dintre cele mai cunoscute fiind Manastirea Horezu, jud. Vâlcea, biserica Schitului Sihla, biserica Manastirii Varatec, ambele din judetul Neamt. "Manastirea Radu Voda a adapostit pentru o perioada moastele Sfântului Teodor Tiron si ale Sfântului Teodor Stratilat. Odoarele au fost daruite apoi, în 2001, de Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar patriarhal, Manastirii Slanic din comuna Aninoasa, judetul Arges", ne-a spus monahul Nectarie Capatâna din obstea Manastirii Slanic. De aici, un fragment din moastele sfântului a ajuns si la Manastirea Corbii de Piatra din judetul Arges.Sarbatoare si la malul marii În haine de sarbatoare se afla si biserica parohiala din cartierul Medeea, orasul Constanta. Lacasul de cult din cadrul Protoieriei II Constanta îi are ca ocrotitori pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron si pe Sfântul Ierarh Nectarie. O parte din moastele Sfântului Teodor au fost donate bisericii de Înalt Preasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în ziua târnosirii demisolului, în octombrie 2009. "Având în vedere faptul ca Sfântul M. Mc. Teodor Tiron este ocrotitor al acestui sfânt lacas, în data de 16 februarie am oficiat, începând cu orele 16:00, slujba Vecerniei cu Priveghere, în cadrul careia au fost scoase spre închinare moastele sfântului, iar astazi vom oficia Sf. Liturghie împreuna cu un sobor de preoti si diaconi", a spus parintele George Munteanu.Biserica "Sfintilor Teodori"În Mitropolia Moldovei si Sucevei, Sfântul Teodor Tiron este cinstit în mod special la Biserica "Sfintii Teodori" din Iasi, singura biserica din oras care îi are ca ocrotitori pe Sfintii Teodor Tiron si Teodor Stratilat. Tot în Iasi, Biserica "Zlataust" îl are, începând cu anul 1972, ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Teodor. "Când a fost pictata biserica în interior, preotul Irimia Teodor a dorit ca biserica sa aiba un al doilea hram, si astfel Sfântul Teodor a devenit al doilea ocrotitor", ne-a marturisit parintele paroh Gheorghe Popa.Este cinstit si la Sibiu În Ardeal, Catedrala mitropolitana "Sfânta Treime" din Sibiu detine o parte din moastele Sfântului Teodor. Prin staruinta Mitropolitului Ardealului, cu ocazia hramului din anul 2008, Catedrala mitropolitana s-a împodobit cu o racla de argint. Racla, asezata spre închinare în pronaosul lacasului de cult, aduce multa bucurie si totodata binecuvântare prin adapostirea mai multor fragmente din sfinti cunoscuti: Teodor Tiron, Clement Romanul, Iosif de la Partos, Nectarie al Eghinei, Mucenicii Dimitrie si Laurentiu, Cuviosi de la Manastirea "Sfânta Sava", fragment din lemnul Sfintei Cruci, sfintii de la Niculitel: Zotic, Atal, Kamasie si Filip.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 868

Id: 38235

Data: Feb 17, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).