Sfintii Apostoli Petru si Pavel cinstiti la Galati

2

Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel din municipiul Galati si-a sarbatorit ocrotitorii miercuri, 29 iunie 2016. Sfanta Liturghie a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos.

In cuvantul de invatatura ierarhul Dunarii de Jos a explicat textul evanghelic, aratand de ce Mantuitorul Hristos i-a intrebat pe oamenii care-L urmau cine este El. Acestia nestiind sa dea un raspuns corect, Domnul i-a intrebat la urma pe apostoli. Şi acestia ezitand, Petru marturiseste cu bucurie pe Iisus ca fiind Hristos, Mesia cel mult asteptat de intreaga lume. In urma acestui raspuns plin de adevar Mantuitorul il fericeste pe Petru pentru aceasta marturisire dogmatica.

La finalul cuvantului, Inaltpreasfintitul Parinte Casian a amintit si de participarea delegatiei Bisericii Ortodoxe Romane la Sfantul si Marele Sinod din Creta.

Tot in aceasta zi a fost oficiat parastasul pentru preotul Liviu Rotaru, vrednic slujitor al acestei parohii intre anii 1996 – 2011.

La final, toti credinciosii prezenti au fost invitati la traditionala agapa de hram, parohia pregatind pentru acestia, dar si pentru persoanele bolnave, singure si nedeplasabile, peste 400 de pachete cu alimente specifice unor astfel de momente , a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier Mass Media al Arhiepiscopiei.

Istoric

Biserica a fost construita in anul 1847 prin stradania parintelui Emanuel Vulcan, precum si a enoriasilor Enica Marin, Ivan Ivanovici, Iani Gheorghiu, Gheorghe Chiriac, Andrei Petrescu, Sava Galmat, Neculai Cazacu si Alexe Petrescu.

La zidirea sfantului locas au contribuit si domnitorul Mihail Sturdza, precum si printul Alecu Sturdza.

Inca de la zidirea ei, pentru a o infrumuseta cum se cuvine, au fost aduse din afara granitelor tarii doua clopote. Clopotul cel mare, care cantareste 855,260 kg a fost turnat in orasul Iaroslav in uzina Casei de comert a cetateanului de onoare P. I. Olovemsnicov, iar clopotul cel mic a fost turnat in uzina Efima Mafteeva Vasilenco, din orasul Rostoc, situat pe fluviul Don. In naosul Bisericii se pastreaza intr-ul toc de geam un Epitaf vechi, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea in limba rusa, cusut probabil la Kiev cu fie de aur si argint. Biserica a fost inundata de mai multe ori de raul Dunarea: in 1861, 1872 si 1897. Intemperiile, cutremurele si inundatiile repetate, precum si infiltrarea apei in peretii grosi, au necesitat efectuarea mai multor restaurari, dintre care cea mai importanta este inceputa in anul 2008, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Casian al Dunarii de Jos. Pana in prezent s-au efectuat lucrari de subzidire, consolidare si suprastructura.

11-16-sf_evanghelist_matei

The post Sfintii Apostoli Petru si Pavel cinstiti la Galati appeared first on Basilica.ro - Agentia de presa a Patriarhiei Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1115

Id: 60441

Data: Jun 30, 2016

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).