Sfintii Imparati Constantin si Elena, omagiati la Conferintele pastoral-misionare de primavara de la Bucuresti si Ploiesti

Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, in zilele de 3 si 6 iunie 2013, se vor desfasura cele doua sesiuni ale Conferintei pastoral-misionare semestriale de primavara a clerului din Arhiepiscopia Bucurestilor, cu tema Sfintii Imparati Constantin si Elena – promotori ai libertatii religioase si sustinatori ai Bisericii.Clericii din Protopopiatele 1, 2 si 3 Capitala, Ilfov Nord si Ilfov Sud, impreuna cu exarhii, staretii, staretele si preotii de caritate din Bucuresti si judetul Ilfov, se vor intruni luni, 3 iunie, incepand cu orele 10:00, in Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei.Intrunirea preotilor si diaconilor din Protoieriile Ploiesti, Campina, Valenii de Munte si Urlati, a exarhilor locali, staretilor, staretelor si a clerului de caritate din judetul Prahova va avea loc joi, 6 iunie, de la orele 10:00, in Sala Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiesti.Ambele sesiuni sunt precedate de savarsirea Sfintei Liturghii si a slujbei de Te Deum. Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, va oficia Sfanta Liturghie si Te Deum-ul, incepand cu ora 8:00, la Bucuresti, in biserica Sfantul Spiridon – Nou, si la Ploiesti, in biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena.In cadrul celor doua sesiuni ale Conferintei pastoral-misionare de primavara (Bucuresti si Ploiesti) vor sustine referate: Pr. prof. dr. Viorel Ionita – Edictul de la Milano (313) – toleranta si libertate pentru Biserica crestina ;Pr. prof. dr. Emanoil Babus – Crestinismul in contextul politicii religioase constantiniene dintre anii 324-337 ;Pr. conf. dr. Daniel Benga – Constantin cel Mare si Simbolul de credinta de la Niceea (325) ;Pr. prof. dr. Adrian Gabor – Legislatia imperiala a Sfantului Imparat Constantin cel Mare fata de crestinism cu speciala privire asupra asistentei sociale ;Pr. prof. dr. Constantin Patuleanu – Actualitatea politicii religioase a Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Libertatea religioasa azi .Pr. prof. dr. Nicolae Necula – Dezvoltarea vietii liturgice in timpul Sfintilor Imparati Constantin si Elena ;Arhim. dr. Veniamin Goreanu – Legislatia bisericeasca in timpul Sfantului Constantin cel Mare [Sinoadele de la: Ancira (314), Neocezareea (314/315), Sinodul I Ecumenic (325)] ;Arhim. Timotei Aioanei – Evlavia si cinstirea Sfintilor Imparati Constantin si Elena de catre Biserica ;Arhim. dr. Policarp Chitulescu – Reprezentari ale Sfintilor Imparati Constantin si Elena in vechile tiparituri romanesti. Texte si imagini .Prof. dr. Emilian Popescu – invitat extraordinar.Cu aceasta ocazie va fi lansat si volumul cu titlul Sfintii Imparati Constantin si Elena – promotori ai libertatii religioase si sustinatori ai Bisericii, care reuneste varianta extinsa a referatelor sustinute in cadrul Conferintei.La finalul lucrarilor, fiecare participant la Conferinta va primi, ca dar al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, cate un exemplar din volumul amintit.Biroul de presa al Arhiepiscopiei Bucurestilor

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 496

Id: 31276

Data: May 29, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).