Sfintii Martiri Brancoveni cinstiti la Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti

]]>Biserica Ortodoxă Română cinstește la 16 august pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și Sfetnicul Ianache. Numeroşi bucureșteni au venit astăzi, 16 august 2015, la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Ei s-au inchinat la moaștele sale și s-au rugat pentru ajutor și o viață mai bună. Slujire arhierească Sfânta Liturghie, la biserica de la kilometru zero din Capitală, a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul rostit după Sfânta Evanghelie, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre iertare "Iertarea are trei direcţii. Una dinspre Hristos Domnul înspre noi, alta dinspre noi spre aproapele nostru şi alta pentru noi înşine. Dar cine dintre noi, după puterea omenească pe care o avem, poate ierta? Doar sfinţii au reuşit şi reuşesc. Atunci ce să facem? Cine iartă în noi dacă noi nu putem să iertăm? Iartă Hristos! Ce să spunem atunci despre Sfinţii Brâncoveni care pentru faptul că nu au devenit musulmani, nu au renunţat la credinţă au trebuit să moară. Oare care a fost atitudinea marelui voievod şi a copiilor săi faţă de călăii lor? L-a iertat Sfântul Constantin pe sultanul şi pe călăii care au tăiat capetele copiilor săi? Doar pentru credinţa lor Sfântul Constantin a putut să ierte. Sfântul Ştefan, înaintea lui, omorât cu pietre a strigat şi el ca Mântuitorul pe Cruce: Iartă-i că nu ştiu ce fac. Aceasta o fi fost şi rugăciunea Sfântului Constantin: Iartă-i că nu ştiu ce fac”, a spus Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, potrivit Radio TRINITAS. Sfântul Constantin Brâncoveanu este un model de conduită creştină Potrivit părintelui paroh Emil Nedelea-Cărămizaru Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a fost un model de conduită duhovnicească. „Pomenim 301 ani de la martirizarea celor mai mari mucenici pe care i-a dat Biserica aceasta şi poporul acesta românesc şi pomenim un an de la momentul de apoteoză duhovnicească întâmplat în ziua de 16 august 2014, în anul dedicat sfinţilor Martiri Brâncoveni. Sfântul Constantin Brâncoveanu, ctitorul acestui sfânt locaş, ocrotitorul spiritual al acestui sfânt locaş este un model de conduită creştină. Ne întrebam de ce oare sfintele sale moaşte nu au fost scoase mai devreme sau poate mai târziu? Pentru că pronia divină şi Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu a rânduit ca atunci când se împlinesc 300 de ani sfintele lui moaşte să fie puse în raclă şi să meargă cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cele 12 pelerinaje în întreaga ţară ”, a spus Părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii „Sfântul Gheorghe” - Nou din București. Moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu se află la Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou”, ctitoria sa din București.

Download: Click for download attached file: Sfintii Martiri Brancoveni cinstiti la Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 577

Id: 54908

Data: Aug 16, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).