Sfintii Marturisitori din Ardeal, martiri ai dreptei credinte

Este bine cunoscut faptul ca Biserica Ortodoxa din Transilvania a fost, de-a lungul secolelor, o Biserica martirica. Multe au fost nelegiuirile puterii imperiale de la Viena asupra Bisericii ardelene si inclusiv a slujitorilor si credinciosilor ei, dar si multi au fost vajnicii luptatori pentru apararea credintei ortodoxe impotriva silniciilor stapanilor Ardealului din veacul al XVIII-lea, pe numele lor: Oprea Miclaus, taran din Saliste - Sibiu, care a indurat moarte pentru dreapta credinta, ieromonahii Visarion Sarai si Sofronie de la Cioara, de langa Orastie, preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, praznuiti in fiecare an la 21 octombrie, ierarhii Ilie Iorest si Sava Brancovici, praznuiti la 24 aprilie, si multi, multi alti barbati, femei si copii.Doi sunt mitropoliti, doi sunt preoti, doi sunt calugari si unul e taran. In acesti sfinti e intruchipata intreaga Biserica ortodoxa ardeleana, cu ceata ierarhilor si clericilor ei, cu ceata calugarilor si pustnicilor ei si cu multimea credinciosilor ei. In predica din Catedrala din Alba-Iulia, cu ocazia canonizarii lor, din anul 1955, ieromonahul Nicolae Mladin spunea ca ei nu reprezinta numai cateva vrednicii personale, crescute cine stie cum, ca din intamplare in sanul Bisericii noastre, ei sunt marturisitori izolati ai unei credinte pur personale, ci ei sunt piscuri de sfintenie sprijinita pe umerii uriasi ai credintei Bisericii intregi, sunt valuri de lumina din marea talazuire a valurilor de credinta ce au umplut veacurile zbuciumate ale istoriei credinciosilor romani din Ardeal. Ridicati din popor si legati de popor, legati de Biserica stramoseasca, in ei a prins grai vrerea intregii Biserici si a luptat vrerea tuturor credinciosilor, vrerea poporului intreg. Ei sunt sfintii marturisitori in care s-a intruchipat marturisirea Bisericii insasi, marturisirea poporului drept-credincios. Ei sunt sfinti reprezentativi ai Ortodoxiei ardelene, ai sufletului ortodox roman din Ardeal.Dupa momentul nefericit din 1701 din Transilvania si neindeplinirea promisiunilor facute in cele doua diplome ale imparatului Leopold I, clerul si poporul roman de aici a ramas in starea nefericita de pana atunci, tolerati si lipsiti de drepturi in propria tara. Dandu-si seama ca cele promise nu sunt decat vorbe amagitoare si ca sunt amenintati sa-si piarda legea stramoseasca, la scurt timp dupa instalarea lui Atanasie Anghel ca episcop unit, a inceput lupta pentru apararea Ortodoxiei. Aceasta lupta a durat ani de-a randul, fiind purtata cu mult curaj si staruinta de preotii si credinciosii ei deopotriva, ei infruntand batai, inchisoare si chiar moarte muceniceasca. Astfel, desi erau majoritari, romanii ortodocsi de aici nu aveau nici un drept sau privilegiu, iar credinta ortodoxa nu era recepta.Miscarea romaneasca din 1744 din Transilvania si din Banat, dezlantuita de propovaduirea calugarului Visarion, apare in perspectiva istoriei ca parte a luptei de secole duse de popor pentru libertate nationala si religioasa. Aceasta lupta pentru apararea Ortodoxiei reprezinta o biruinta desavarsita asupra celor care voiau sa-i instraineze de legea sramoseasca, fiind, dupa cuvantul istoricului Ioan Lupas, o biruinta a satului asupra imparatului.Originar din Bosnia, l-a chemat Nicolae Sarai-Turcia (Cojocaru) si, dupa propria sa marturisire, in 1744 avea 30 de ani. Unii cercetatori sustin ca era de neam sarb, iar altii sustin o ipoteza de altfel acceptabila, ca era roman. A fost tuns in monahism in Manastirea Sfantul Sava de catre Patriarhul Ierusalimului, in 1738, primind numele de Visarion. Ajunge in Athos, iar apoi se intoarce in Serbia. Potrivit declaratiei pe care o face la interogatoriul de la Sibiu din 27 aprilie 1744, a plecat de la Manastirea Pakra cu un pasaport eliberat de mitropolitul Carlovitului Arsenie Ioanovici Şacabent.In ianuarie 1744, venind in Banat, iar apoi in Transilvania, incepe lupta pentru apararea Ortodoxiei. Sfantul Visarion si-a inceput propovaduirea in Lipova. Pe colina de la marginea orasului ridica o cruce de lemn ce se pastreaza si astazi in una din absidele exterioare ale bisericii istorice din oras. Langa cruce a aparut un izvor, ramas in amintirea localnicilor cu denumirea Izvorul Sfantului. Din Banat a pornit in Transilvania spre Marginimea Sibiului. Pretutindeni era intampinat de mii de credinciosi, se trageau clopotele bisericilor in satele prin care trecea. Prin cuvintele sale a mobilizat multimile, aratandu-le ca prin unire li se schimba credinta, indemnand pe credinciosi sa alunge preotii uniti si sa pastreze randuielile ortodoxe. Efectul predicilor sale a fost uluitor. George Baritiu in istoria Transilvaniei remarca ca el insa nici nu simtea trebuinta de a intinde vorba multa si a tinea prelegeri de dogmatica, precum faceau iezuitii. Prin cuvinte scurte, dar spaimantatoare... stiu sa bage in fiori pe miriadele de oameni. Vai de capul vostru, ati vandut sufletele voastre; dezlegarea mortilor vostri nu e dezlegare, ci osanda; parastase, pomeni si sarindare le-ati platit cu totul in desert la popi nelegiuti, la popi nepopi; baptismul (Botezul) pruncilor vostri, neleguit; de acestia il doare pe el mai mult. In Marginimea Sibiului, Sfantul Visarion a reusit sa intareasca in credinta cea dreapta pe credinciosi de aici, care au devenit mai apoi cei mai inflacarati aparatori ai Ortodoxiei. In drum spre Sibiu a fost prins, interogat si intemnitat.La intrebarile legate cu privire la predica sa impotriva uniatiei, a refuzat sa raspunda. Din Sibiu a fost trimis la inchisoarea din Deva, apoi la Timisoara, Osiek si Raab, iar apoi in fioroasa temnita de la Kufstein, unde se crede ca a si murit ca sfant marturisitor. Arestarea lui Visarion nu a avut drept urmare linistirea si potolirea spiritelor exaltate de predica Sfantului. Abia acum incepe adevarata convulsiune, adevarata revolutie, care umple de profunda ingrijorare cercurile politice si bisericesti germano-maghiare din Viena si Ardeal. Silviu Dragomir spune ca revolutia declansata de Visarion deschide seria revolutiilor national-bisericesti, ce vor mistui pacea si linistea stapanitorilor Ardealului romanesc, de-a lungul intregului secol al XVIII-lea. Succesul extraordinar al predicii lui Visarion inspira actiunile entuziaste ale neinfricatilor preoti Cosma din Deal, Ion din Rachita, Oprea din Saliste, a lui Ioan din Gales si Ioan din Aciliu, a calugarilor Nicodim si Sofronie, a stralucitului vizionar taranul martir Oprea Miclaus si a altor zeci si sute de preoti, calugari, tarani care, la fel ca in epoca persecutiilor primare, au indurat, cu curajul sfintilor si martirilor, loviri, batai, schingiuiri, temnita, moarte, pentru Ortodoxia lor strabuna, pe care au refuzat sa o abjure. Carturarul unit Samuil Micu Klein, referindu-se la trecerea lui Visarion prin Transilvania caruia ii iesise vestea ca e sfant, scrie ca acesta tare au infricosat pe romani de catre unire... destul ca oamenii din margine au ramas jumatatiti in credinta si dupa paisprezece ani, cu totul s-au facut neuniti.Lupta inceputa de Visarion Sarai a fost continuata cu darzenie de numerosi preoti si credinciosi indeosebi din Marginimea Sibiului. Timp de patru ani au fost arestati in primavara anului 1745 trei tarani, Danila Milea, Stan Borcea si Dumitru Şteflea din Saliste - Sibiu pentru alungarea preotilor uniti.In aceste imprejurari, in toamna anului 1748, salistenii trimit ca delegat al lor la Viena pe consateanul Oprea Miclaus, pentru a prezenta un memoriu. Ţaranul Nicolae Oprea Miclaus s-a dovedit un zelos si neinfricat luptator pentru apararea Ortodoxiei, dupa cum se poate vedea din marturiile scrise pastrate de dregatoriile acelor vremi. Cel putin de trei ori a ajuns sa bata la portile imparatesei Maria Tereza si ale sfetnicilor ei, ducand jalbe de protest impotriva silniciilor si cerand libertate pentru credinta stramoseasca. Cel dintai drum la Viena l-a facut in luna octombrie a anului 1748, cand a fost insotit de un alt aparator, Ioan Oancea din Fagaras. Dupa ce au prezentat Curtii memoriul, li s-a pus in vedere sa se intoarca acasa, cu promisiuni ca doleantele lor vor fi solutionate de Guvernul transilvanean. Reintorsi acasa, au informat pe credinciosi ca cererea lor a fost rezolvata favorabil, acordandu-se libertate credintei ortodoxe. Astfel, in preajma Craciunului anului 1748, aproximativ o suta de tarani s-au prezentat la guvernatorul Transilvaniei ce se afla la Sibiu, cerandu-i sa publice hotararea imparatesei. Raspunsul acestuia s-a amanat o saptamana, dar atunci au fost arestati Ioan Oancea si un taran, Oprea Miclaus.Dupa ce mai multi preoti si credinciosi au redactat un memoriu, au fost insarcinati sa il duca Curtii de la Viena Oprea Miclaus cu preotul Moise Macinic din Sibiel. Era a treia oara pentru Oprea sosirea la Viena. Amindoi au fost primiti in audienta de imparateasa Maria Tereza si de cancelarul Kaunitz. Se cunosc raspunsurile date interogatoriului luat la data de 14 aprilie 1752. Din acesta reies si cateva interesante date biografice ale preotului Moise Macinic. Acesta marturisea ca a fost hirotonit la Bucuresti de mitropolitul Neofit Cretanul, a fost preot la Sibiel si inchis 17 luni la Sibiu pentru simplul motiv ca a fost hirotonit in Ţara Romaneasca. In urma memoriului inaintat lui Brovne, guvernatorul Transilvaniei l-a eliberat din temnita cu conditia sa se lase de slujba preoteasca si sa se hraneasca din munca campului ca un simplu taran.In loc sa li se dea un raspuns la memoriul pe care-l inaintasera Curtii de la Viena, Oprea si preotul Moise, trimisii clerului si credinciosilor din Marginimea Sibiului au fost arestati si aruncati in temnita de la Kufstein. Nu se stie nimic despre sfarsitul celor doi marturisitori ai Ortodoxiei romanesti. In anul 1756, Curtea imperiala din Viena sesiza autoritatile din Transilvania ca un detinut a evadat. Nu se cunoaste care dintre cei doi a reusit sa fuga. Cert este faptul ca nici unul nu a ajuns acasa. In data de 24 iulie 1784 sotia lui Oprea, Stana, cerea indurare imparatului Iosif al II-lea, pentru eliberarea lui, dupa o robie de 30 de ani. Conducerea inchisorii raporta ca nu se stia nimic despre el. Inseamna ca amandoi si-au sfarsit zilele in fioroasa temnita, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, castigand insa cununile muceniciei si ale imparatiei lui Dumnezeu. Despre moartea muceniceasca ne relateaza si cronica in versuri intitulata Plangerea sfintei manastiri a Silvasului (Prislop): Şi pre cate trei din Viena i-au inchis si acolo viata lor s-a stins.Constatand ca toate incercarile si memoriile raman fara rezultat, credinciosii ortodocsi au ales ultima cale in vederea dobandirii libertatii religioase, si anume rascoala impotriva uniatiei si a iobagiei. Ea o fost condusa de ieromonahul Sofronie din satul Cioara, azi Salistea, judetul Alba. Cronicile spun ca o tar de schit in mijlocul codrului, cam la un mil de satul Cioara, si-a durat calugarul Sofronie, locuind acolo si rugandu-Se lui Dumnezeu pentru sufletul lui; si avea mai apoi pe langa sine vreo tri, patru copilasi la invatatura. Sofronie se tragea dintr-o familie preoteasca din sat, primind la botez numele de Stan, a fost preot de mir in sarul sau, apoi s-a calugarit, se pare, la Cozia.Dupa ce autoritatile i-au distrus schitul, a inceput lupta impotriva uniatiei, indemnand pe credinciosi sa alunge preotii uniti si sa declare ca vor sta sub porunca Bisericii din Ierusalim. In anul 1759 a pornit la actiune deschisa, fiind sustinut de protopopul Marginimii Ioan din Saliste si vorbind poporului la adunarea de la Apold. A fost arestat in prima faza si inchis la Bobalna, dar eliberat de 600 de tarani condusi de prietenul si colaboratorul sau, protopopul Ioan din Saliste, iar apoi in urma propovaduirii sale in Apuseni inchis la Abrud, dar eliberat de catre autoritati de teama unei razvratiri a motilor.Sofronie era impotriva actiunilor de violenta, stiind ca prin staruinta pasnica, fara excese, pentru drepturile firesti, va putea mai usor asigura biruinta, in acea stare de lucruri. De aceea, el s-a adresat la 2 august 1760 autoritatilor din Sibiu, propunand solutionarea pasnica a problemei prin eliberarea celor aruncati in suferinta si a preotilor ortodocsi inchisi, restituirea bisericilor si asigurand ca atunci va fi pace. Era cerinta unui luptator pentru credinta, care se numea pe sine cu multa demnitate eu, calugarul Sofronie fiind ascultat in toata tara ardeleneasca. Tot in acel an, in urma unui sinod convocat la Zlatna, taranii rasculati au intrat in Blaj, incat episcopul unit Petru Pavel Aron a fost silit sa se refugieze la Sibiu.Miscarea s-a extins cu repeziciune in toata Transilvania, ajungand pana la Satmar si Maramures. Din cauza acestei miscari, imparateasa Maria Tereza si autoritatile din Ardeal au fost nevoite, asa cum remarca parintele prof. dr. Mircea Pacurariu, sa bata in retragere. La 20 octombrie 1760, imparateasa instiinta, pentru prima data, ca va numi o comisie care sa cerceteze plangerile romanilor, iar cei arestati pentru credinta vor fi eliberati.Prin continutul hotararilor luate, sinodul de la Alba Iulia poate fi considerat punctul culminant al rascoalei lui Sofronie si unul din marile fapte istorico-bisericesti din secolul al XVIII-lea.In astfel de conditii, imparateasa Maria Tereza trimite in Ardeal pe generalul Nicolaus Adolf baron Buccow, unitati de cavalerie si infanterie, dar si un episcop sarb din Buda, Dionisie Novacovici, care s-a stabilit in Rasinari - Sibiu. Pe langa contributia sa pretioasa de a fi fortat stapanirea sa trimita in Ardeal un episcop ortodox, ieromonahul Sofronie de la Cioara a mai facut un lucru de mare pret. El a pus in cumpana pentru prima data, cum spune profesorul Silviu Dragomir, constiinta fortei proprii a poporului roman din Ardeal si a dus cauza Bisericii sale la izbanda desavarsita.Gheorghe Ciuhandu spunea ca in Ardeal mai mult ca oriunde printre romani, in Ardealul despoiat de ierarhia ortodoxa superioara, multimile de crestini si preotii lor de sate ramasesera singurii aparatori ai credintei ortodoxe, in curs de 60 de ani, pana la sosirea, in 1761, a episcopului ortodox Dionisie Novacovici, incredintat cu pastorirea sufleteasca a Ardealului.In acest rastimp de 60 de ani, crestinii din Ardeal au dat o serie intreaga de martiri, dupa chip si lege, pentru cinstea si apararea Ortodoxiei. Ardealul a avut ostasi ai lui Hristos care asa cum spune cantarea au lepadat frica imparatilor si a tiranilor si cu buna indrazneala barbateste L-au marturisit pe El Dumnezeu si Imparat al nostru.Jertfa acestor mucenici de la temnita Kufstein: ieromonahul Visarion, preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, credinciosul taran Oprea Miclaus din Saliste, ca si lupta neinfricata dusa de ieromonahul Sofronie de la Cioara si de preotii Cosma din Deal, Ioan din Aciliu, Ioan din Poiana, Ioan din Saliste, Ioan Piuariu din Sadu, de preotesele din satele Tilisca, Deal si Poiana Sibiului, de credinciosii tarani Ioan Oancea din Fagaras, Constantin Petric din Jina, Tanase Todoran din Bichigiu si de numerosi alti preoti si credinciosi, barbati, femei, copii, ucisi sau morti in urma suferintelor indurate, intemnitati, maltratati, batuti, alungati din satele lor, constituie una din cele mai inaltatoare momente din trecutul Bisericii stramosesti.Cuviosul Visarion Sarai si Sofronie de la Cioara, impreuna cu mucenicul Oprea Miclaus, au fost canonizati de Sfantul Sinod al Bisericii noastre, hotararea luandu-se in sedinta solemna a Sfantului Sinod din data de 28 februarie 1950. In acel binecuvantat an 1950, Sfantul Sinod a hotarat ca smeritii intre ieromonahi Visarion si Sofronie, care au surpat cu virtutea si cu patimirile lor puterea vrajmasilor Ortodoxiei si impreuna cu drept-credinciosul crestin Oprea, care a pecetluit cu moartea statornicia lui in credinta parintilor nostri, sa se numere cu Sfintii si sa se cinsteasca dupa toata pravila ca Sfinti Marturisitori si Mucenici, in tot cuprinsul Bisericii noastre. Proclamarea solemna a canonizarii lor a avut loc in Catedrala Reintregirii din Alba Iulia, la 21 octombrie 1955.Ultimii doi din ceata marturisitorilor ardeleni, preotii Moise Macinic si Ioan din Gales, au fost canonizati de catre Sfantul Sinod in anul 1993, alaturi de alti sfinti bineplacuti de Dumnezeu.Anul acesta, dupa cum informeaza cotidianul Ziarul Lumina, cu ocazia manifestarilor si totodata a unuia dintre hramurile Catedralei din Alba Iulia, au fost aduse spre inchinare din Episcopia Tulcii moastele Sfintilor Epictet preotul si Astion tanarul, aratandu-se prin aceasta, ca din negura timpului, ca pamantul romanesc, atat din Dobrogea, cat si din Transilvania a fost udat de sangele martirilor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1129

Id: 2983

Data: Oct 21, 2009

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).