Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel

128162861638424258

Biserica Ortodoxa cinsteste la 4 iunie pe Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel. Ei sunt cuprinsi in numarul celor 36 de Mucenici care au patimit pentru Hristos pe pamantul romanesc, in stravechea cetate Noviodunum (Isaccea), din Dobrogea, pe la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul celui de al IV-lea.

Dupa moartea lor de muce­nici pentru Hristos, trupurile lor au fost asezate cu multa evlavie de catre crestini intr-o cripta, numita martirion , din actuala localitate Niculitel - Tulcea. Acolo se aflau si alte moaste de martiri, din timpul unor perse­cutii mai vechi.

Deasupra criptei, bunii crestini ai primelor secole au zidit apoi o biserica din piatra, incapatoare, in care preotii savarseau sfintele slujbe si invatau poporul. Dar, cu timpul, peste acel pamant s-au abatut vremuri grele, cu razboaie, inrobiri si pustiiri din partea multor popoare navalitoare care au dus, intre altele, si la decaderea cetatii Noviodunum, precum si a celorlalte multe asezari intarite si biserici din Dobrogea. Biserica din Noviodunum a fost si ea pustiita de navalitorii barbari, iar lacasul Sfintilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip, a ramas invaluit in uitare, sub pardoseala altarului acoperita de ruine, multe veacuri.

Cu voia lui Dumnezeu, moastele lor sfinte au fost descoperite in vara anului 1971, aceasta facandu-se in urma unor ploi abundente, apa abatuta pe o ulita laturalnica din satul Niculitel scotand la iveala cupola de piatra a criptei, tainuita pana atunci, aflata sub ruinele vechii biserici crestine.

In interiorul criptei se aflau moastele celor patru Mucenici, sub inscrisurile: Aici si acolo sangele Martirilor , si a doua: Martirii lui Hristos: Zotticos, Atalos, Camasis, Filippos .

Tot acolo, in partea de jos a criptei, s-au descoperit, in doua vase de ceramica, ramasite de oseminte, amestecate cu tarana, ale altor doi Mucenici, fara a li se cunoaste numele. Obstea crestinilor s-a bucurat, asadar, cunoscand ca, dintru inceput, si din sanul neamului romanesc Dumnezeu a fost preaslavit de Sfinti si Mucenici.

MoasteCocos

In cele ce urmeaza va prezentam cateva informatii despre acesti sfinti extrase din volumul Parintelui Mircea Pacurariu intitulat Sfinti daco-romani si romani:

In septembrie 1971 s-a facut o descoperire de mare insemnatate, care pune si mai mult in lumina vechimea si vigoarea crestinismului daco-roman. Este vorba de o bazilica paleocrestina, avand trei nave si o absida semicirculara (altar), descoperita in comuna Niculitel din judetul Tulcea, la vreo 10 km de vechea cetate romana Noviodunum. Valoarea acestei bazilici sta in cripta sa cu moaste de martiri (martirion), – de forma patrata (3,70×3,40), construita din caramida cu mortar – asezata sub altar, in interiorul criptei s-a aflat o racla din lemn, asezata pe pavimentul de piatra, in care erau moastele a patru martiri, in interior, pe peretele din stanga intrarii, a fost zgariata in mortarul crud o inscriptie in greceste: Martirii lui Hristos ; iar pe peretele din dreapta apare din nou cuvantul martiri , precum si numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasis si Filippos.

In anii urmatori, continuandu-se cercetarile arheologice, sub nivelul acestei cripte s-au mai descoperit resturi din trupurile altor martiri, ale caror nume nu se cunosc. Pe o lespede de calcar se afla o inscriptie, cu urmatorul cuprins: Aici si acolo (se afla) sangele martirilor . Arheologii si teologii care s-au ocupat cu aceste descoperiri de la Niculitel n-au putut stabili data si timpul patimirii acestor sase martiri. Cei mai multi considera ca au fost martirizati in localitatea invecinata Noviodunum (azi orasul Isaccea), fie in cursul persecutiei lui Diocletian, prin anii 303-304, fie in timpul imparatului Liciniu, care a luat mai multe masuri impotriva crestinilor, in anii 319-324. Poate cei doi, necunoscuti, sa fi patimit si mai devreme. Martirologiul siriac pomeneste pe mucenicul Filippos in ziua de 4 iunie, iar Martirologiul numit ieronimian ii mentioneaza pe toti, la aceeasi data, adaugand si alte nume: Quirinus, Iulia, Saturninus, Galdunus, Ninnita, Fortunio si alti 25, ale caror nume sunt notate. S-ar putea ca intre ei sa fi fost si cei doi martiri necunoscuti descoperiti la Niculitel. Numele primilor trei martiri sunt orientale, cel de Filippos este biblic, iar celelalte sunt latine, deci ar fi niste localnici daco-romani.

In a doua jumatate a secolului al IV-lea, pe locul in care au fost ingropati, s-a ridicat o bazilica, in scopul cinstirii lor in fiecare an. Probabil acest lacas de inchinare paleocrestin – sau vreo manastire care se va fi ridicat mai tarziu – a dat satului numele de Manastiriste, care este intalnit in cateva izvoare medievale. Bazilica de la Niculitel prezinta o mare insemnatate pentru istoria Bisericii noastre, pentru ca aici s-au pastrat singurele moaste de martiri din perioada paleocrestina descoperite pe teritoriul Romaniei. Astazi, moastele lor sunt asezate, spre cinstire, in biserica manastirii Cocos, situata in apropiere .

 

The post Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel appeared first on Basilica.ro - Agentia de presa a Patriahiei Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 2407

Id: 60027

Data: Jun 3, 2016

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).