]]>Fără îndoială, secolul al IV-lea, numit 'veac de aur' pentru Biserică, este dominat de cele trei personalități de excepție, Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Dacă Sfinții Apostoli au fost cei dintâi într-un șir uriaș de mucenici și mărturisitori din primele trei secole, odată cu Edictul de la Mediolan din anul 313, practicarea, propovăduirea și mărturisirea credinței creștine capătă alte forme de manifestare mult mai complexe și nuanțate. Într-o lume cosmopolită precum cea a Imperiului Roman, cu mulțimea de religii și etnii, când creștinismul avea să devină religie de stat, valul de ispite provocat de ispititorul se dublează. Apar ispitele din interiorul Bisericii, începe războiul întru cuvânt, iar în urma acestor mari provocări și lupte cu ereziile, se stabilesc și definesc învățăturile dogmatice ale Bisericii. După Sfântul Atanasie cel Mare (295-373), care avusese un rol extraordinar (deși era doar diacon pe atunci) la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, a venit și rândul Sfinților Trei Ierarhi ca prin felul lor de slujire, de teologhisire, de mărturisire a credinței să arate prin cuvânt și prin faptă trăirea în Hristos, precum și icoana slujitorului lui Dumnezeu, a păstorului duhovnicesc, în Biserică. În ei se oglindesc virtuțile, atât cele personale, ale credinciosului desăvârșit, cât și cele necesare păstorului, ale celui care răspunde și poartă pe umeri grija de mântuirea altora. Obârșie nobilă, viață minunată Obârșia lor nobilă, aristocratică vine să trezească în noi sentimentul nobiliar de fii ai lui Dumnezeu, născuți prin harul Sfântului Duh în Sfânta Taină a Botezului și hrăniți cu cuvântul, harul și puterea lui Dumnezeu. Cu Trupul și Sângele dumnezeiesc al Domnului, Dumnezeului și Împăratului nostru Iisus Hristos. Familiile în care s-au născut, majoritatea membrilor lor numărându-se în rândul sfinților, ne amintesc că adevăratele noastre familii sunt cetele sfinților ce-i numără pe apostoli, prooroci, ierarhi, mucenici, cuvioși, drepți. Virtuțile care au strălucit în Sfinții Trei Ierarhi și vor lumina până la sfârșitul veacurilor sunt: credința, faptele bune, postul, milostenia, rugăciunea, cunoștința, evlavia, răbdarea și iubirea. Toți trei au avut o credință de neclintit, desăvârșită. Dacă în tinerețe ea s-a manifestat în viața lor curată și cinstită, sobră și austeră, dar plină de altruism, la vârsta maturității ea s-a manifestat prin acte de curaj, îndrăzneală, răbdare și darul facerii de minuni. Sfântul Vasile cel Mare (330-379), recunoscut pentru asceza sa și puterea rugăciunilor sale, încă de la începutul slujirii preoțești și arhierești a înfruntat cu succes pe cei doi împărați romani Iulian Apostatul și Valens, eretic arian. Biruindu-i prin înțelepciune și rugăciune, salvând în defavoarea primului orașul Cezareea Capadociei, iar de la al doilea obținând bisericile ortodoxe confiscate și date pentru slujire ereticilor arieni. Sfântul Grigore Teologul (330-381), printr-o credință și o răbdare îngerească înfruntând injurii, hule, invidii, loviri cu pietre, a reușit în patru-cinci ani prin puterea și înțelepciunea cuvântului său să readucă la ortodoxie capitala Imperiului Bizantin - Constantinopol (aproape 300.000 de locuitori) căzută aproape în totalitate în erezia ariană. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur (354-407), încă de pe vremea când era preot în Antiohia, prin predică și rugăciune, a salvat orașul de la distrugere. Locuitorii antiohieni, revoltați de majorarea impozitelor, au distrus câteva statui ale împăratului Teodosie cel Mare, iar puternicul bazileu a luat hotărârea de a-l distruge. Adunând o armată de rugători-pusnici, Sfântul Ioan a înfruntat cu ea armatele imperiale, biruindu-le. Prin smerenie, bunătate, bună-cuviință a îmblânzit furia lor. Iar prin înțeleapta epistolă trimisă prin însuși patriarhul Flavian, l-a îmblânzit pe împăratul Teodosie. Credință desăvârșită în Dumnezeu, iubire desăvârșită pentru oameni Toți trei au fost iubitori de fapte bune, practicând post aspru și rugăciune neîncetată, în biserică și în chilie, iar milostenia a fost constanta vieții lor. Toți trei au iubit sărăcia și smerenia. Deși după terminarea studiilor universitare puteau să ocupe funcții importante, de profesori, magistrați sau prefecți, au preferat viața săracă, pustnicească. Au căutat întotdeauna să pășească pe urmele Domnului Iisus Hristos, pe urmele apostolilor, profeților, martirilor și pustnicilor, care nu aveau unde să-și plece capul, dar erau prieteni iubiți și nedespărțiți ai lui Dumnezeu. Toți trei au primit hirotonia întru preot sau episcop cu mare greutate, abia în urma unor semne dumnezeiești și voii unanime a membrilor Bisericii pe care urma să-i păstorească. De asemeni, toți trei au căutat ca la fapta bună să adauge cunoștința, cercetând și învățând la cele mai vestite școli din vremea lor, cu dascăli de renume, tot ce se putea studia atunci în filosofie, retorică, gramatică, medicină, muzică, astrologie, astronomie. Dacă fiecare în felul său a avut o credință desăvârșită în Dumnezeu, aceasta s-a materializat printr-o iubire desăvârșită față de oameni. De dragul creștinilor pe care îi păstoreau și al tuturor oamenilor, au scris slujbe care ne-au rămas până astăzi, tratate de teologie, cărți de învățătură morală, dogmatică și exegetică, ascetică, apologetică și chiar polemică. Ziua învățau poporul prin cuvântul vorbit și-l sfințeau prin Tainele lui Hristos și prin prezența lor, iar noaptea se dedicau rugăciunii și scrisului. Ei, care rămân modele eterne de păstori, care își dedică viața și talentul pentru turma cea cuvântătoare, au pus bazele învățăturii ortodoxe și modului de viață creștin autentic în Biserică în raport cu învățăturile eretice și filosofiile și religiile păgâne. 'Știința de a ne uni cu Dumnezeu întru iubire' Toți acești trei Sfinți Părinți, prin neîncetata comuniune cu Dumnezeu în rugăciune, au suferit nedreptăți, prigoane, insulte, boli, necazuri și chiar moarte cu seninătate și nădejde neclintită. Privind mereu la Cel nevăzut, cu ochii sufletului, în ființa lor trăia Hristos, Tatăl și Duhul Sfânt, iar moartea le era ceasul cel mult așteptat și dorit. Țintuit pe pat cu trupul uscat, mai mult o umbră, Sfântul Vasile nu înceta să predice. Dus pe targă vorbea ore în șir, iar credincioșii nu se mai săturau să-l asculte. În ceasul morții, s-a ridicat sănătos, a slujit Sfânta Liturghie, a botezat pe medicul evreu Iosif, pe care îl convertise și apoi s-a mutat la Domnul asemeni Celui Care binecuvânta înălțându-Se de pe Muntele Eleon. Sfântul Grigorie s-a retras de bunăvoie din scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului, din cauza răutății omenești și a invidiilor. A sfârșit ca pustnic în Munții Arianzului, neștiut de nimeni, având tovarăși animale sălbatice. Stăruind în rugăciune, sta în picioare cu mâinile ridicate toată noaptea, pătruns în suflet și în trup de lumina și iubirea Sfintei Treimi, în această stare și-a dat sufletul iubitului său Mire - Iisus Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost cel mai mare predicator al Bisericii din toate timpurile, exilat de două ori din scaunul de patriarh. A sfârșit la Comana, în drumul exilului său, în biserica Sfințitului Mucenic Vasilisc. Bătut, înfometat, cu trupul suferind din pricina insolației, îndurerat de soarta păstoriților săi, și-a dat sufletul lui Dumnezeu, mulțumind și rostind ca un testament aceste cuvinte: 'Slavă lui Dumnezeu pentru toate!' În cer ei trăiesc în iubire și unitate deplină, așa cum au trăit pe pământ. Iubirea și unitatea Sfintei Treimi descoperită în Iisus Hristos au fost viața și propovăduirea lor. Aceasta este și acum, după o mie șapte sute de ani. Glasurile lor vestesc ca niște trâmbițe dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, unitatea Treimii, dumnezeirea Duhului Sfânt, importanța capitală a Spovedaniei, a Sfintei Împărtășanii, a postului, rugăciunii, milosteniei, studiului, cântării psalmilor, și mai ales a iubirii dintre noi și a comuniunii liturgice. Când din cauza admirațiilor și simpatiilor subiective creștinii din Constantinopol se certau și se separau, Sfinții Vasile, Grigorie și Ioan s-au arătat în vedenie mitropolitului Ioan, spunându-i să realizeze împăcarea, compunând o slujbă și hotărând o dată de prăznuire comună, ceea ce s-a și petrecut. Din secolul al XI-lea avem praznicul din data de 30 ianuarie. Ei sunt dascălii noștri, care ne învață teologia, adică știința de a ne uni cu Dumnezeu întru iubire. Să-i cinstim și să-i iubim, să le cerem mereu ajutorul și sfatul citind cărțile lor și rostind rugăciuni pe care ei le-au rostit. Prin rugăciunile lor de foc, putem primi har și ajutor de a le urma exemplul. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 30 ianuarie 2012)

Download: Click for download attached file: Sfintii Trei Ierarhi - Dascalii nostri care ne invata teologia

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 573

Id: 48162

Data: Jan 30, 2015

Imagine: