Sfintire de Biserica in Arhiepiscopia Alba Iuliei

Inaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va oficia sambata, 11 septembrie, slujba de sfintire a Bisericii cu hramul 'Adormirea Maicii Domnului' din Cugir, unde este paroh parintele Mircea Giurgea. Lacasul de cult este sfintit dupa 17 ani de truda. Prima biserica din Cugir care se sfinteste dupa 70 de ani, implicit si prima biserica sfintita dupa caderea comunismului, din Cugir, este cea cu hramul 'Adormirea Maicii Domnului', informeaza Ziarul Lumina . La acest moment deosebit este asteptat Inaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei. 'Dupa 17 ani de jertfa, sacrificii si lupte, credinciosii si preotii, cu ocrotirea directa a Maicii Domnului - ocrotitoarea bisericii, am reusit sa ajungem la capatul pamantesc al implinirii, iar sambata, 11 septembrie, asteptam inceputul desavarsit al sfintirii. Biserica - mireasa Lui Hristos - il asteapta pe Mirele sau Hristos Mantuitorul. De fapt insusi cuvantul de tarnosire deriva de la grecescul 'tronos' ce inseamna 'tron' caci Altarul si Sfanta Masa se fac tronul dumnezeirii. Noi stim ca Biserica nu inseamna numai biserica zidita, ci mai ales comunitatea credinciosilor dimpreuna cu slujitorii ei alcatuiesc Biserica vie, trupul Lui Hristos (Efeseni 1, 23)', a spus parintele Mircea Giurgea. Parintele paroh a mai adaugat ca 'asa precum marturisim in Crez, Biserica are aceasta prima insusire a Sfinteniei. De aceea insasi apropierea de incinta ei inseamna 'altceva deosebit' de tot ceea ce este lumesc. Urcarea scarilor spre usa bisericii inseamna drumul spre inaltimile duhovnicesti. Trecerea in pronaos, locul unde primim primele Taine: Botezul si Mirungerea, devenind crestini, in naos primim alte taine: Cununia, Marturisirea si Maslul. Parintele Mircea Giurgea a spus ca Inaltpreasfintitul Andrei cunoaste atat Biserica 'Adormirea Maicii Domnului', cat si 'pe vrednicii credinciosi ai ei, ne-a vizitat si a slujit de mai multe ori intre noi, ne-a impartasit in repetate randuri marete indemnuri, iar slujirea ireprosabila a Sfintei Liturghii, predicile duhovnicesti bine structurate, privirea senina, bratele deschise spre binecuvantare ne ridica din teluric spre zarile senine ale cerului'. Alaturi de Inaltpreasfintitul Andrei, la slujba sunt asteptati reprezentanti ai oficialitatilor, cler si credinciosi, acest eveniment fiind unul deosebit pentru oras, deoarece 'peste aceste plaiuri nu a mai fost o sfintire de biserica de mai bine de 70 de ani', a mai spus pr. Mircea Giurgea.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 700

Id: 8857

Data: Sep 10, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).