Sfintire de paraclis si casa parohiala in Parohia Margineni II

Momente pline de emotie, dar si de bucurie in parohia Margineni 2 a Protopopiatului Piatra Neamt, unde Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a sfintit duminica seara, 21 octombrie 2012, noul paraclis si noua casa parohiala a comunitatii de aici, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Moldova. Parohia nemteana a trecut prin grele momente la inceputul acestui an, cand, in urma unui incendiu, vechiul paraclis si casa parohiala au ars in intregime.Inalt Preasfintitul Teofan s-a aflat in dupa-amiaza zilei de duminica, 21 octombrie 2012, in mijlocul parohiei 'Buna Vestire' - Margineni 2, unde, alaturi de un sobor de preoti si diaconi, a sfintit paraclisul si casa parohiala, construite in doar cateva luni. Dupa slujba de sfintire, pr. Valentin Tofan, protopop al Protoieriei Piatra Neamt, a rostit un cuvant de multumire adresat Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, dupa care a urmat cuvantul parintelui paroh Daniel Voicu.'Multumesc si in aceste momente Bunului Dumnezeu ca in acea nefericita noapte de aprilie, cand a fost incendiul, nu s-au intamplat lucruri si mai grave, iar in aceasta zi ne-a adunat pe toti aici, la casa Lui, cu gand de rugaciune si lauda. Multumesc si Inalt Preasfintitului Parinte Teofan pentru grija pe care ne-a purtat-o si pentru faptul ca, imediat dupa momentul de cumpana, a luat legatura cu mine si m-a imbarbatat. In final, vreau sa rostesc in fata tuturor faptul ca ma mandresc cu marginenii mei, care m-au impresionat prin unitatea si mobilizarea de care au dat dovada. Daca vom fi cu totii uniti in rugaciune, in post si in Sfanta Liturghie si avand un ierarh care mijloceste in rugaciune catre Dumnezeu, vom duce la bun sfarsit si construirea bisericii pe care ne-o dorim atat de mult', a marturisit parintele paroh.In cuvantul de invatatura rostit in fata credinciosilor din Margineni, IPS Teofan a subliniat rostul necazurilor si a suferintelor: 'Ceea ce a parut la un moment dat a fi un dezastru, un lucru greu de depasit, s-a transformat in oportunitate pentru a reface lucrurile mai frumos si mai trainic. Necazurile, a caror taina o stie doar Dumnezeu, au uneori darul de a uni oamenii in credinta si dragoste unii fata de altii, prin purtarea crucii si a durerii aproapelui. Multumesc lui Dumnezeu pentru desavarsirea lucrarilor din aceasta parohie si ma rog ca momentul greu prin care a trecut parintele sa nu lase urme in fiinta lui si a membrilor familiei lui'.La sfarsitul slujbei, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei l-a hirotesit in iconom stavrofor pe pr. paroh Daniel Voicu, dupa care a citit o rugaciune de dezlegare. Sarbatoarea parohiei din Margineni s-a incheiat cu o agapa.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 543

Id: 25303

Data: Oct 23, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).