Sfintirea altarului bisericii Parohiei Sascut-Targ

Credincioşii din sudul judeţului Bacău au participat în Duminica Tomii la Sfânta Liturghie în Parohia Sascut-Târg, oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat. Cu acest prilej, a fost sfinţit altarul Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“. Au fost prezenţi credincioşi din parohiile învecinate, precum şi din alte zone, care s-au bucurat de lucrarea harului ce a luminat sufletele tuturor celor prezenţi. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului l-a hirotonit preot pe diaconul Ioan Negoiţă pe seama Parohiei „Sfinţii Arhangheli“ - Drăguşani, Protopopiatul Sascut. În contextul acestei sărbători, elevii Şcolii Generale din Sascut au susţinut sâmbătă, 26 aprilie 2014, un recital de cântece religioase în biserica Parohiei Sascut-Târg. Dorinţa zidirii unei porţi către cer în centrul comunei Sascut a existat încă din vremea vrednicului de pomenire preot Alexe Străistaru, când, în timpuri vitregite de molima atee comunistă, localnicii căutau loc de zidire sfântă, mai aproape de casele lor. Până atunci îşi mângâiau sufletele în Biserica „Sfântul Nicolae“ - Sascut-Sat - monument istoric. Odată cu numirea, în noiembrie 1996, a preotului Săviţă Graur, au fost începute demersurile pentru găsirea unui spaţiu adecvat construirii unui lăcaş de închinare. Pentru început a fost amenajată o capelă într-o clădire a Fabricii de Zahăr din Sascut, iar la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, de pe 14 septembrie 1997, Înaltpreasfinţitul Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a pus piatra de temelie pentru noul lăcaş de cult. Ansamblul eclesial mai cuprinde un turn clopotniţă, un aşezământ social, un agheasmatar şi un monument închinat Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. În prezent, lăcaşul de închinăciune este finalizat în proporţie de 80%, urmând să fie împodobit cu pictură.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 525

Id: 40229

Data: Apr 28, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).